Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Doi cetăţeni ai Israelului, reţinuţi în flagrant delict pentru corupere activă şi trafic de influenţă

La mai puțin de o săptămână de la descinderile în masă pe adresele mai multor cetățeni ai statului Israel, studenţi în Republica Moldova, membri ai unei grupări criminale specializate în circulația ilicită a drogurilor în scop de profit, unii dintre ei, cercetați în stare de libertate, personal sau prin mijlocitori, au încercat să găsească diferite modalități ilicite pentru a nu fi trași la răspundere penală pentru infracțiunile săvârșite şi au înfăptuit mai multe acțiuni de corupere și trafic de influență în interes personal, dar și în interesul grupului criminal organizat.

Publicat

Astfel, la 04 noiembrie curent, aproximativ la ora 17:30, ofiţerii Centrului Antiterorist al Serviciului de Informaţii şi Securitate de comun cu procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, în flagrant delict, au reţinut doi cetățeni israelieni cu vârsta de 23 și, respectiv, 24 de ani, unul dintre aceștia fiind bănuit în săvârșirea infracțiunii de circulație ilicită de droguri, în timp ce urmau să transmită a doua tranșă a mijloacelor financiare investigatorului sub acoperire.

Banii urmau să ajungă la persoane cu funcție de răspundere și persoane publice din cadrul Biroului de Migrație și Azil, dar și altor angajaţi din instituțiile implicate în documentarea infracțiunii de circulație ilicită de droguri.

Urmare a perchezițiilor corporale, asupra acestora au fost depistate și ridicate suma de 2600 euro, dar și alte obiecte care prezintă importanță pentru cauza penală. Urmare a audierilor, persoanele reţinute și-au recunoscut parțial vinovăția și au consimţit să colaboreze cu organele de ocrotire a normelor de drept.


În ipoteză stabilirii vinovăției, aceştia riscă o pedeapsă de la 6 la 12 ani și, respectiv, de la 3 la 7 ani privațiune de libertate.


Moldova

Crimă nocturnă în Chișinău: Un bărbat a fost găsit mort în plină stradă. Suspectul – reținut

Crimă în capitală. Un bărbat de 42 de ani ar fi fost snopit în bătaie de un tânăr. Victima a decedat la fața locului.

Publicat

Noaptea trecută, în jurul orei 23:40, Poliția a fost sesizată despre depistarea unei persoane inconștiente pe strada Lech Kaczynski din municipiul Chișinău.

La fața locului, polițiștii au depistat corpul neînsuflețit al unui bărbat de 42 de ani, cu semne vizibile de moarte violentă.

Potrivit informațiilor preliminare, între victimă și un tânăr de 27 de ani ar fi izbucnit un conflict spontan, în urma căruia suspectul i-ar fi aplicat victimei multiple lovituri, ce au dus la decesul acesteia.


Pe caz a fost inițiată o cauză penală pentru omor, iar bănuitul a fost reținut pentru 72 de ore.

Investigațiile sunt în desfășurare, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Operațiune de salvare la Orhei: un tânăr a căzut într-o fântână în timp ce efectua lucrări de curățare

Un bărbat a fost salvat de salvatori după ce a căzut într-o fântână în raionul Orhei.

Publicat

În dimineața zilei de 21 august 2025, un bărbat în vârstă de 30 de ani, care presta servicii de curățare fântânilor, a căzut la adâncime de circa 15 metri în apă. Cazul a avut loc în localitatea Vatici, raionul Orhei.

Pentru extragerea acestuia la suprafață a fost necesară intervenția salvatorilor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. În urma căderii, persoana și-a fracturat brațul drept.


Bărbatul a fost preluat de echipa de asistență medicală urgentă și transportat la spital pentru îngrijirile de rigoare

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență îndeamnă oamenii să respecte regulile de securitate în timpul efectuării lucrărilor în fântâni și spații înguste pentru a evita situațiile de risc.

De la începutul anului 2025, angajații IGSU au salvat 9 persoane din fântâni.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ A călcat pe aceeași greblă: Un bărbat a ajuns din nou după gratii, pentru comiterea a 6 furturi din locuințe.

Un bărbat de 48 de ani, originar din Soroca, a ajuns din nou după gratii, fiind bănuit că a comis șase furturi din locuințe pe parcursul lunilor ianuarie – iulie curent. Potrivit polițiștilor din Ialoveni, suspectul acționa pe timp de zi, forțând uși și geamuri pentru a pătrunde în gospodării din localitățile Ulmu, Costești, Bardar, Ruseștii Noi și chiar orașul Ialoveni.

Publicat

Ținta hoțului erau bijuteriile din aur și banii. Deși unele case erau dotate cu camere de supraveghere, acest lucru nu l-a descurajat, fiind surprins de mai multe ori pe imagini video în timp ce dădea spargeri.

În urma acțiunilor sale ilegale, victimele au rămas cu un prejudiciu de peste 80.000 de lei. Reținut de oamenii legii, recidivistul și-a recunoscut integral vina. La solicitarea procurorilor, pe numele său a fost emis mandat de arest preventiv pentru 30 de zile.

De menționat că, individul fusese anterior condamnat pentru infracțiuni similare. Dacă va fi găsit vinovat, riscă până la 4 ani de închisoare.


Între timp, poliția continuă investigațiile pentru a stabili dacă bărbatul ar fi implicat și în alte furturi produse pe teritoriul raionului Ialoveni.


Citește mai departe

topul săptămânii