Rețele de socializare

Moldova

Șoferița care a provocat accidentul ucigaș din Buiucani are mai multe ”păcate”

Șoferița care a produs ucigașul accident de la Buiucani a fost condamnată anterior la 6 luni de închisoare în penitenciarul pentru femei.

Publicat

Șoferița care a produs cumplitul accident din sectorul Buiucani a fost condamnată anterior pentru că a mai produs un accident rutier fiind în stare de ebrietate avansată. În anul 2016 aceasta a rămas fără permis de conducere pe un termen de 2 ani după ce a tamponat o mașină.

Instanța de judecată din Chișinău, sectorul Râșcani, a condamnat-o la șase luni de închisoare în penitenciarul pentru femei, fiind reținută în sala de judecată. Totodată instanța a decis ca sentința de condamnare să fie expediată ”Direcției pentru Protecția Copilului din orașul Orhei pentru luarea măsurilor de ocrotire față de copilul minor al inculpatei și, eventual, instituirea tutelei”, se arată în sentința instanței din 6 iulie 2018.


Aceasta, fiind în stare de ebrietate, a ieșit pe contrasens pe strada Dimo din sectorul Râșcani al Capitalei și s-a ciocnit cu un autoturism de model Canddy care se deplasa regulamentar. Atunci, femeia avea o concentrație de alcool în aerul expirat de 1,9 mg/l.

sputnik.md


Moldova

/VIDEO/ I-a lăsat fără milioane de lei: Un chișinăuian este bănuit de escrocherie de proporții legate de așa zise investiții.

O schemă amplă de escrocherie, cu un prejudiciu estimat la peste 10 milioane de lei, a fost destructurată de polițiștii și procurorii din sectorul Botanica al capitalei. Operațiunea a fost desfășurată cu sprijinul mascaților din cadrul brigăzii cu destinație specială „Fulger”, în urma unor investigații de durată.

Publicat

Potrivit anchetatorilor, principalul suspect este un bărbat de 33 de ani, domiciliat în Chișinău, care ar fi pus în aplicare schema infracțională în perioada anilor 2024–2025.

Acesta este bănuit că ar fi convins mai mulți agenți economici să investească sume considerabile de bani în activități comerciale aparent profitabile. Ulterior însă, bărbatul nu și-ar fi respectat obligațiile asumate, însușindu-și atât mijloacele financiare, cât și bunurile obținute de la victime.

În urma acțiunilor procesual-penale și a măsurilor speciale de investigație, oamenii legii au reușit să documenteze activitatea suspectului.


În cadrul perchezițiilor efectuate la domiciliul acestuia, au fost depistate și ridicate ciorne, documente și alte materiale considerate relevante pentru cauza penală.

În prezent, bărbatul este cercetat penal, iar dacă va fi găsit vinovat, riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 15 ani.

Ancheta continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului, identificarea eventualilor complici, dar și pentru recuperarea prejudiciului cauzat victimelor.


Citește mai departe

Moldova

Impact matinal în capitală: O șoferiță a ajuns la spital, după ce a intrat în coliziune cu un alt automobil.

Accident rutier soldat cu rănirea unei persoane în capitală. Totul s-a întâmplat în dimineața de 20 martie în cartierul Telecentru.

Publicat

Potrivit informațiilor preliminare, impactul a avut loc în jurul orei 09:20, pe strada Miorița.

Din primele date, un bărbat de 40 de ani, aflat la volanul unui automobil, s-ar fi tamponat cu un alt autoturism, condus de o tânără în vârstă de 24 de ani. Circumstanțele exacte în care s-a produs coliziunea nu sunt deocamdată cunoscute.

În urma impactului, conducătoarea auto a suferit traumatisme și a fost preluată de echipajul medical, fiind transportată la spital pentru investigații suplimentare.


La fața locului au intervenit polițiștii, care au securizat perimetrul și au demarat cercetările.

Oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele producerii accidentului.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ „Ploaie” de droguri, la Ialoveni: PVP, marijuana și cartușe, găsite în locuințele a trei bărbați.

Trei persoane din raionul Ialoveni sunt cercetate pentru trafic de droguri, după ce în gospodăriile acestora au fost descoperite substanțe interzise și echipamente folosite pentru comercializare.

Publicat

Este vorba despre doi bărbați de 28 și 42 de ani din Costești și un tânăr de 20 de ani din Hansca. În urma perchezițiilor, oamenii legii au ridicat droguri de tip PVP, cunoscut ca „sare”, dar și marijuana.

În locuințele suspecților au mai fost găsite cântare electronice de precizie, pachețele pentru ambalare, telefoane mobile cu informații relevante pentru anchetă, dar și obiecte utilizate pentru consumul de droguri. Totodată, au fost depistate și cartușe deținute ilegal.

Cei trei au fost testați, iar rezultatele au arătat că au consumat marijuana.


Valoarea drogurilor scoase din circuit este estimată la peste 110.000 de lei, potrivit anchetatorilor.

La solicitarea procurorilor, suspecții au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile. Între timp, investigațiile continuă pentru a stabili dacă în schemă sunt implicate și alte persoane.


Citește mai departe

topul săptămânii