Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ A vrut să fugă de polițiști, dar a ajuns cu mașina într-un pilon. Șofer băut, ajuns pe mâna oamenilor legii.

A vrut să fugă de polițiști, dar a ajuns cu mașina într-un pilon. Este isprava unui șofer prins beat la volan. În automobil se mai aflau trei bărbați, care s-au făcut nevăzuţi imediat după impact. Din fericire, toţi s-au ales doar cu câteva zgârâieturi.

Publicat

Accidentul a avut loc aseară, pe o stradă din centrul Capitalei. Camera de bord a echipajului de poliție a reușit să surprindă imagini din momentul impactului.

Testul de alcoolemie a demonstrat că, în aerul expirat, concentrația de acool a depășit de cinci ori norma admisă.

„- Încă, încă, încă o atât, uite aici atent.
– 0.86
– Asta sunt trei beri.
– BMW a cui e?
– Al meu.
– De ce ai venit cu dânsu?
– Eu trei beri am băut.”


Conducătorul în vârstă de 25 de ani s-a dat în spectacol în fața agenților de patrulare.

”El a venit, el așa îmi umbla cu degetele, „că auzi tu, că așa și așa”. Da până acum el era erou aici…că ai venit , na pac, pac … așa umbla pe aici. Da de unde te-ai luat așa educat măi? De unde te-ai luat tu așa? Până acum de ce nu vorbeai așa când nu erau ei ?”

Mai mult, bărbatul conducea automobilul doar cu o mână, cealaltă fiind bandajată. Acesta nu și-a recunoscut fapta și i-a acuzat pe polițiști că l-ar fi oprit fără motiv.


„M-am speriat din cauza la poliție, poliția m-a speriat că eu am vrut să mă opresc în partea stângă și din cauza că ei erau din urma mea, eu am lovit în acest pilon. Fără nici o poziție fără nimic, eu pur și simplu mergeam regulamentar, poliția pur și simplu o vrut să mă oprească, domnu o spus că eu eram în stare de ebrietate.”

Șoferul nu s-a arătat deranjat de faptul că a urcat beat la volan.

„Da e normal pentru că la noi, numai la noi în Moldova așa-i că dacă bei două beri gata ești …în pantaloni cum s-ar spune, știi? Pentru că din două beri nu te îmbeți.”


Acum, acesta riscă să se aleagă cu dosar penal.

„ Noi am dat sonor ca să oprească, cetățeanul nu a vrut, a început să fugă de noi. Riscă amendă până la 42 de mii de lei cu privarea de conducere a automobilului de trei până la cinci ani”, a spus ALEXANDR NEMEȚ, agent principal al INP.


publika.md

Moldova

Tâlhărie la Bălți: Un bărbat ar fi furat peste 100 de mii de lei dintr-o companie de microfinanțare.

Un bărbat de 40 de ani din Bălți a fost reținut pentru 72 de ore, fiind suspectat că a comis o tâlhărie într-o companie de microfinanțare, de unde ar fi sustras peste 100 de mii de lei după ce a agresat o angajată.

Publicat

Potrivit informațiilor preliminare, incidentul s-a produs în seara zilei de 11 martie, în jurul orei 17:35. Poliția din Bălți a fost alertată de o femeie de 59 de ani, angajată a instituției financiare, care a declarat că un bărbat necunoscut a intrat în sediu, a amenințat-o cu un obiect dur, a agresat-o fizic și a luat de pe masa de birou suma de 103.000 de lei.

În urma măsurilor operative întreprinse, oamenii legii au reușit să identifice suspectul și să-l rețină la scurt timp după comiterea faptei.

Potrivit poliției, bărbatul nu este la prima abatere de la lege, acesta fiind anterior condamnat pentru diverse infracțiuni.


Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru tâlhărie. Dacă va fi găsit vinovat, suspectul riscă până la 10 ani de închisoare.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Fermă cu iz de narcotice: Circa 40 kg de marijuana, în valoare de peste 14 milioane de lei, ridicate la Anenii Noi.

Peste 40 de kilograme de marijuana, în valoare de peste 14 milioane de lei, au fost scoase din circuitul ilegal de oamenii legii, în raionul Anenii Noi.

Publicat

Potrivit poliției, drogurile au fost depistate în urma unor percheziții efectuate la un bărbat de 45 de ani din satul Delacău. Acesta deține o fermă de bovine în extravilanul localității, unde ar fi produs și păstrat substanțele narcotice.

În timpul descinderilor, polițiștii au verificat domiciliul suspectului, ferma și automobilul acestuia.

În urma acțiunilor, au fost ridicate peste 40 de kilograme de marijuana.


Operațiunea a fost desfășurată de ofițerii Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, cu sprijinul mascaților de la Fulger.

Bărbatul, care a mai fost anterior condamnat pentru diverse infracțiuni, a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 7 la 15 ani.


Citește mai departe

Moldova

Deflagrație și incendiu în Chișinău: Un tânăr a fost rănit după ce locuința în care se afla a fost cuprinsă de foc.

O deflagrație produsă într-un apartament din Chișinău s-a soldat cu rănirea unui tânăr de 23 de ani și evacuarea mai multor locatari. Incidentul a avut loc în după-amiaza zilei de 14 martie, într-un bloc de locuit de pe strada Constantin Vârnav.

Publicat

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 14:20, iar la fața locului au intervenit patru echipe de salvatori și pompieri. Ajunși la adresă, aceștia au stabilit că, în urma deflagrației produse într-un apartament, a izbucnit și un incendiu.

Flăcările au fost localizate și lichidate complet o oră mai târziu.

În timpul intervenției, salvatorii au depistat în interiorul locuinței un tânăr de 23 de ani, care era conștient, dar care suferise mai multe traumatisme. Acesta a fost preluat de un echipaj medical și transportat la spital pentru îngrijiri.


Totodată, de la etajele superioare ale blocului, pompierii au evacuat trei persoane, care nu au avut de suferit.

În urma incendiului, au fost distruse complet bunurile dintr-o cămară cu suprafața de aproximativ 25 de metri pătrați.

Cauza și circumstanțele producerii deflagrației și incendiului urmează să fie stabilite de specialiști.


Citește mai departe

topul săptămânii