Moldova
Acoperişul unui bloc de locuit din Criuleni a cedat în urma ploilor. Oamenii trăiesc cu frica în sân
Locatarii unui bloc din oraşul Criuleni au fost inundați, după ce acoperişul a cedat în urma ploilor abundente din ultima perioadă. Apa a pătruns în apartamentele de la etajul superior.
Valoarea pagubelor se ridică la aproape 300 de mii de lei, bani de care autorităţile locale, la moment, nu dispun.
Asta i s-a întâmplat Evei Babici, care a fost câteva luni plecată peste hotare, iar când a revenit şi-a găsit apartamentul inundat. Femeia a scos din casă covoarele, iar tapetele au căzut de la sine.
„La ora trei noaptea, eu aud cap-cap, am crezut că în WC, dar când mă întorc, la mine tot patul e ud. O grămadă de haine, de covoare am pierdut. Iată eu am făcut reparaţie, a fost tot normal, acum uitaţi-vă cei cu podelele acestea. Eu deja nu pot”, a spus Eva Babici, locatară.
O situaţie similară s-a întâmplat şi în familia Mânzat, care locuieşte în acest bloc de când clădirea a fost dată în exploatare. Apartamentul în care acum câţiva ani au făcut reparaţie, este de nerecunoscut. Din cauza umidităţii, mobila este distrusă, pereţii se cojesc, iar o bună parte din apartament a fost împânzit de mucegai.
„De la ultima ploaie, când ne-am trezit dimineaţă de o șchioapă era apa, de acum era să treacă în coridor. Ud tot absolut, în casă toate ungherile sunt negre. Avem probleme cu respiraţia, permanent suntem răciţi, permanent tuşim, deoarece mucigaiul care este acum în apartament acţionează negativ asupra căilor respiratorii”, a zis Nina Mînzat, locatară.
De precipitaţii au fost afectaţi în special locuitorii primei scări a blocului, în care sunt 20 de apartamente, dintre care doar opt sunt locuite. Potrivit autorităţilor locale, în urma ploilor a mai fost afectat un bloc din Criuleni. Însă Primăria dispune doar de o parte din suma necesară pentru reparaţia acoperișurilor.
Potrivit autorităţilor, locatarii singuri tergiversează procesul, deoarece banii nu pot fi transferaţi, atâta timp cât locatarii nu au format o asociaţie.
„Am verificat şi am făcut un deviz de cheltuieli, pentru a repara acoperişul respectiv. Consiliul a alocat 56 de mii de lei. Stau banii pe contul primării şi nu avem cui aloca şi aşteptăm să formeze asociaţia ca să avem cui transfera suma asta de bani”, a zis Dumitru Simion, Primar.
Ambele blocuri, situate pe strada 31 august din oraşul Criuleni, au avut de suferit după ploile din 14 iunie.
Moldova
/VIDEO/ Locuințe transformate în spelunci: Doi bărbați, reținuți după ce le ofereau consumatorilor de droguri acces în propriile locuințe.
Doi bărbați, în vârstă de 37 și 38 de ani, au fost reținuți de polițiștii sectorului Rîșcani din capitală, fiind bănuiți că și-ar fi transformat propriile apartamente în spelunci.
Potrivit oamenilor legii, în urma măsurilor speciale de investigație s-a stabilit că suspecții le ofereau consumatorilor acces în propriile locuințe, unde aceștia puteau consuma substanțe narcotice. Totodată, bărbații ar fi pus la dispoziția vizitatorilor droguri și dispozitive improvizate utilizate pentru consumul acestora.
În timpul perchezițiilor efectuate la domiciliile suspecților, polițiștii au depistat și un tânăr de 20 de ani care prezenta semne evidente de intoxicație cu substanțe narcotice. De asemenea, au fost ridicate mai multe dispozitive artizanale pentru consumul drogurilor și alte obiecte relevante pentru anchetă.
Cei doi suspecți au fost reținuți pentru 72 de ore și sunt cercetați penal. Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la șapte ani.
Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea altor persoane implicate.
Moldova
Bacalaureat „cumpărat”? Percheziții CNA într-o schemă cu certificate internaționale pentru examenul la informatică.
Scandal de proporții în sistemul educațional. Cel puțin 15 elevi și studenți ar fi obținut, contra cost, certificate internaționale pentru a scăpa de BAC-ul la informatică și a primi nota „10” din oficiu. Ofițerii CNA au desfășurat percheziții într-un dosar de corupție ce vizează persoane implicate în organizarea acestor examene.
Potrivit anchetatorilor, în perioada martie–aprilie 2026, un profesor implicat în organizarea examenelor internaționale, împreună cu alte persoane, ar fi pus la punct o schemă ilegală prin care elevii și studenții puteau obține certificatele fără a susține corect probele.
În schimbul banilor, suspecții ar fi garantat promovarea examenelor și eliberarea certificatelor necesare.
Sumele cerute variau între 3.500 și 12.000 de lei, în funcție de „serviciile” oferite.
În urma investigațiilor, oamenii legii au identificat 15 elevi și studenți care ar fi beneficiat de această schemă.
Potrivit probelor, aceștia ar fi obținut certificatele prin eludarea procedurilor legale, după care le-ar fi prezentat autorităților competente pentru a obține nota 10 din oficiu la bacalaureat, la disciplina informatică.
Astfel, fără a susține examenul în mod real, aceștia ar fi beneficiat de rezultate maxime.
În prezent, acțiunile sunt investigate sub aspectul infracțiunilor de luare și dare de mită în proporții considerabile, iar perchezițiile continuă pentru acumularea probelor și identificarea tuturor persoanelor implicate.
Între timp, autoritățile din educație anunță posibile consecințe pentru cei vizați.
Ministrul Educației, Dan Perciun, a declarat că notele de 10 obținute la bacalaureatul la informatică ar putea fi anulate în cazul în care se confirmă neregulile.
Oficialul a precizat că aceste certificate sunt emise în baza unor standarde internaționale stricte, iar nerespectarea regulilor atrage sancțiuni.
DAN PERCIUN, MINISTRUL EDUCAȚIEI: „Aceste centre sunt, în mod normal, internaționale. Dacă nu sunt respectate regulile stabilite în procesul de certificare, se aplică sancțiuni. Acolo unde s-au comis abateri în eliberare, acele certificate urmează să fie anulate.”
Potrivit ministrului, aceste măsuri sunt necesare pentru a proteja integritatea sistemului de evaluare și pentru a menține standardele educaționale.
Ancheta este în desfășurare, iar persoanele vizate beneficiază de prezumția nevinovăției.
Moldova
Imagini șocante: O femeie a ajuns la spital după un accident violent produs în apropiere de orașul Fălești.
Accident de groază în apropiere de orașul Fălești. O femeie a ajuns la spital după ce mașina pe care o conducea s-a izbit frontal cu o camionetă. Coliziunea violentă s-a produs în seara zilei de 15 iunie, însă cazul a devenit cunoscut abia acum, după ce în spațiul public au apărut imagini cu momentul producerii accidentului.
În secvențele video surprinse de o cameră de bord se vede clar cum s-a întâmplat totul. Inițial, șoferul unei camionete iese la o depășire, peste linia continuă, și circulă cu viteză. Însă, într-o curbă periculoasă, acesta se lovește frontal de un automobil care venea din sens opus.
Din aceleași imagini se vede că și șoferița ar fi pătruns, la rândul ei, peste banda delimitatoare.
Potrivit datelor oficiale ale poliției, impactul s-a produs după ce femeia de 30 de ani ar fi ajuns pe contrasens într-un sector de drum cu marcaj longitudinal continuu.
În urma coliziunii, aceasta a rămas încarcerată, fiind nevoie de intervenția salvatorilor.
Pompierii au intervenit la fața locului și au efectuat lucrări de descarcerare pentru a o extrage dintre fiarele contorsionate.
Ulterior, victima a fost preluată de echipajul medical și transportată la spitalul raional Fălești, cu diverse traumatisme.
Șoferul camionetei, un bărbat de 31 de ani, precum și pasagerii acestuia nu au avut de suferit.
Poliția investighează cazul pentru a stabili circumstanțele exacte ale producerii accidentului.
-
Moldova7 ore în urmă/VIDEO/ Escrocherie de 5,8 milioane lei: Zeci de oameni înșelați cu mașini și tehnică agricolă fictivă.
-
Moldova3 ore în urmă/VIDEO/ Locuințe transformate în spelunci: Doi bărbați, reținuți după ce le ofereau consumatorilor de droguri acces în propriile locuințe.
-
Moldova5 ore în urmăBacalaureat „cumpărat”? Percheziții CNA într-o schemă cu certificate internaționale pentru examenul la informatică.
-
Moldova5 ore în urmăImagini șocante: O femeie a ajuns la spital după un accident violent produs în apropiere de orașul Fălești.
