Rețele de socializare

Moldova

Tânără din Cantemir șantajată de doi indivizi. Au vrut să-i arate soțului cum ea l-ar fi înșelat

Doi indivizi au intrat în vizorul oamenilor legii, după ce ar fi șantajat o tânără în vârstă de 24 de ani. Aceștia au cerut de la victimă 20 de mii de lei pentru ca să nu-i arate soțului său o înregistrare video în care ultima ar fi întreținut relații sexuale cu un alt bărbat.

Publicat

Potrivit lui Andrei Sârbu, șeful IP Cantemir, este vorba despre doi indivizi din localitatea Câetu, raionul Cantemir.

„Victima a scris o plângere la poliție prin care a comunicat că cei doi i-ar fi cerut 20 000 de lei, pentru a nu-i divulga și prezenta soțului său niște pretinse înregistrări video cu scene intime cu o altă persoană. În rezultatul masurilor speciale efectuate pe prezenta cauză penală de către Ofițerii de Investigație și Urmărire Penală a IP Cantemir, săptămâna aceasta a fost încătușat unul dintre cei doi vizați în plângere. La moment pe cazul dat se efectuează acțiuni de urmărire penală ce se impun în scopul stabilirii tuturor circumstanțelor cazului și acumularea probatoriului necesar pentru înaintarea învinuirii conform art. 189 alin. (3) Cod penal”, ne-a spus Sârbu.

deschide.md


Moldova

Accident terifiant, la Florești. Un moment de neatenție a dus la moartea unui om și rănirea altor patru persoane.

Un moment de neatenție a dus la moartea unui om și rănirea altor patru persoane. Un accident terifiant s-a produs în nodul țării. Totul s-a întâmplat în ziua de 17 aprilie pe traseu între localitățile Cenușa și Vărvăreuca din raionul Florești.

Publicat

Oamenii legii au fost sesizați prin intermediul unui apel la serviciul unic 112 prin care s-a comunicat despre un impact violent soldat cu victime. La fața locului au fost îndreptate de urgență serviciile specializate. Ajunși, polițiștii au stabilit că accidentul rutier s-a produs între două vehicule. Conform imformațiilor oferite de forțele de ordine, totul s-ar fi întâmplat după ce un șofer de 61 de ani, deplasându-se la volanul unii microbuz pe un drum secundar, ajuns la intersecție cu drum prioritar nu ar fi cedat trecerea regulamentară unui automobil condus de un bărbat de 58 de ani. Astfel, cele două vehicule au intrat într-o coliziune violentă, mașina fiind proiectată într-un stâlp de electricitate. În consecință, pasagerul de 59 de ani din microbuz a suferit leziuni icompatibile cu viața. Acesta a fost declarat decedat la fața locului. Alte patru persoane, șoferul microbuzului, șoferul automobilului, dar și pasagerii acestuia, un bărbat de 38 de ani și fiul acestuia de 8 ani au suferit traumatisme grave fiind preluați de medicii interveniți la locul tragediei și transportați la spital pentru îngrijiri medicale. Pe caz, de către polițiști a fost demarată o anchetă în cadrul căreia urmează a fi stabilite circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul terifiant.


Citește mai departe

Moldova

Un bărbat a murit, după ce s-ar fi aruncat sub roțile unei mașini, la Comrat.

Accident fatal în sudul țării. Un bărbat și-a pierdut viața, după ce s-ar fi aruncat sub roțile unei mașini. Impactul mortal s-a produs în seara de 16 aprilie, în municipiul Comrat.

Publicat

Potrivit poliției, la volanul mașinii se afla un bărbat de 26 de ani. Acesta se deplasa pe o stradă din oraș, iar la un moment dat a tamponat un bărbat de 71 de ani. Pietonul intenționat s-ar fi aruncat în fața mașinii, spun oamenii legii.
Impactul a fost devastator pentru victimă, aceasta murind pe loc.
Poliția mai spune că șoferul, aflat în stare de șoc, nu a putut fi testat cu etilotestul, fiindu-i prelevate probele biologice.
Oamenii legii investighează cazul pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.


Citește mai departe

Moldova

După faptă și răplată. Doi bărbați au fost condamnați pentru abuzuri sexuale comise asupra copiilor.

Pedepsiți pentru infracțiunile pe cale le-au comis. Două sentințe de condamnare în cauze ce vizează abuzuri sexuale comise asupra copiilor au fost recent pronunțate de instanțele de judecată.

Publicat

În primul caz este vorba despre un bărbat de 60 de ani din sudul țării care a fost recunoscut vinovat de comiterea unor acțiuni cu caracter sexual neconsimțite în privința unei minore de 7 ani. Potrivit actului de învinuire, la data de 18 martie 2024, inculpatul a ademenit copila în locuința sa, sub pretextul de a-i oferi o socotelniță, unde ulterior a comis în privința acesteia acțiuni cu caracter sexual. Cu toate că inculpatul a pledat nevinovat, instanța i-a aplicat o pedeapsă de 10 ani de închisoare. Bărbatul a fost luat sub pază din sala de judecată, fiind plasat în arest.
Printr-o altă sentință, emisă de o instanță din centrul țării, un bărbat de 44 de ani a fost condamnat la 17 ani de închisoare pentru fapte de viol, acțiuni cu caracter sexual și pornografie infantilă, comise în privința fiicei sale minore, în vârstă de 15 ani. Potrivit probelor administrate, faptele au fost săvârșite pe parcursul mai multor luni, în cursul anului 2020. Cazul a ieșit la iveală, după ce victima i-a comunicat mamei cele întâmplate, iar aceasta a depus o plângere la poliție. Mama copilei a observat mai multe „semnale” care i se păreau anormale în raport cu atitudinea soțului său față de copilă. Și în acest caz, inculpatul a negat acuzațiile aduse. Menționăm că, ambele sentinţe nu sunt definitive și pot fi atacate la Curtea de Apel.


Citește mai departe

topul săptămânii