Rețele de socializare

Ediție TV

A cerut 400 de euro pentru un permis de conducere. Un bărbat din Anenii Noi riscă șase ani de închisoare

Un bărbat din Anenii Noi a fost reținut de ofițerii CNA şi procurorii anticorupție, fiind bănuit de trafic de influența. Acesta ar fi cerut şi primit de la o persoană suma de 400 de euro pentru promisiunea de a-l ajuta să obțină mai ușor permisul de conducere.

Publicat

Potrivit denunțătorului, bănuitul ar fi susținut că poate influența membrii comisiei de examinare din cadrul Agenţiei Servicii Publice să aranjeze susținerea cu succes a examenelor şi eliberarea ulterioară a permisului de conducere, categoria ,,B”.

In urma acumulări materialului probator, bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore, fiind bănuit de comiterea infracțiunii, prevăzută de art. 326 alin.(2), lit. b) Cod penal- trafic de influență.  Operaţiunea de reţinere a avut loc în parcarea unui centru comercial din capitală.

Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă până la 6 ani de închisoare sau o amendă de până la 10 000 unități convenționale.


Precizăm că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea  unei decizii definitive şi irevocabile de judecată.

Procuratura anticorupție conduce urmărirea penală.


Ediție TV

Incendiu în orașul Căușeni: O clădire cu trei etaje în care se află un supermarket, o cafenea, dar și un magazin de mobilă a fost cuprinsă de flăcări

Incendiu de proporții în sudul țării. O clădire cu trei etaje în care se află un supermarket, o cafenea, dar și un magazin de mobilă a fost cuprinsă de flăcări, în orașul Căușeni, iar zeci de pompieri și salvatori au intervenit la fața locului.

Publicat

Focul a izbucnit în după amiaza zilei de 30 aprilie, iar martorii, panicați de cele întâmplate, au sunat imediat la Serviciul 112. În urma apelului, a fost aplicat planul sporit de intervenție, la fața locului venind cinci echipe de pompieri și salvatori.

Angajații IGSU au stabilit că incendiul s-a produs într-o anexă din spatele clădirii cu trei nivele, iar focul se răspândea deja spre acoperișul construcției. Pe lângă flăcările puternice, și fumul dens s-a răspândit la zeci de metri distanță.

Pompierii și salvatorii au luptat cu flăcările timp de câteva ore pentru a le localiza și stinge. Din fericire, nu au fost raportate victime, incendiul provocând doar daune materiale. Deocamdată nu se cunoaște de la ce ar fi pornit incendiul, circumstanțele urmând a fi examinate de specialiști.



Citește mai departe

Ediție TV

Weekend marcat de tragedii: Doi moldoveni au decedat în România

Weekend marcat de tragedii. Doi moldoveni și-au găsit sfârșitul în România, în circumstanțe șocante.

Publicat

În primul caz, un tânăr de 28 de ani, care deține cetățenie dublă, a fost găsit spânzurat în zona Podu Roș, din Iași. Corpul neînsuflețit al bărbatului a fost observat de către un trecător, care a sunat imediat la poliție. La scurt timp, toate echipele de intervenție s-au îndreptat la fața locului și au descoperit sub pod cadavrul tânărului. Oamenii legii au emis ordonanța de efectuare a necropsiei medico-legale, care va stabili cauza exactă a decesului tânărului.

În același timp, a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar cercetările continuă.

Tot în weekendul trecut, un șofer moldovean a murit într-un accident groaznic, după ce autocisterna încărcată cu etanol pe care o conducea s-a răsturnat și s-a izbit violent de un stâlp. Accidentul a avut loc în Mărășești, județul Vrancea, iar circulația în zonă a fost blocată timp de mai multe ore. Autocisterna, înregistrată în Republica Moldova, transporta etanol când s-a răsturnat pe carosabil.


Echipajele de urgență au intervenit imediat și l-au descarcerat pe șofer dintre fiarele contorsionate ale cabinei. Din nefericire, medicii sosiți la fața locului nu au putut decât să constate decesul acestuia.

Totodată, la locul tragediei au intervenit și patru echipaje de salvatori care spălat traseul de combustibilul care s-a revărsat în urma impactului.

Circumstanțele tragediei urmează a fi stabilite.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

Au exploata o femeie cu dizabilități timp de 16 ani: Un bunic, un fiu și un nepot reținuți de polițiștii moldoveni și români

A fost exploatată timp de 16 ani. Polițiștii moldoveni, cu suportul colegilor din România au demascat activitatea a trei bărbați din Nisporeni, bunic, tată și nepot, care au impus începând cu anul 2008 și până în prezent, o femeie cu dizabilități să cerșească în diverse țări.

Publicat

Victima are 43 de ani, și așa cum avea doi copii de crescut, situația materială fiind extremă, bunicul, care are acum 63 de ani, a convins-o să meargă la cerșit în afara Moldovei. De-la lungul anilor, schema a fost preluată de feciorul acestuia, de 42 de ani, iar ulterior – de nepot în vârstă de 21 de ani.

Primul reținut a fost feciorul pe teritoriul județului Suceava din România. În aceeași casă, a fost depistată și femeia-victimă. Ulterior, bunicul și nepotul au fost reținuți în raionul Nisporeni.

Cercetările arată că în toți acești ani victima a fost exploatată în mai multe state din Europa, inclusiv în România și Lituania, dar și în Rusia.


Potrivit informațiilor preliminare, activitatea infracțională le aducea zilnic 400-500 euro, din cerșitul femeii care era prezentată în stradă și la centre comerciale, cu o pancartă pe care scria: „Oameni buni, ajutați-mă să adun bani pentru protezarea picioarelor.”

Ca să evite investigații pentru trafic de persoane, un membru de familie al bănuiților s-a căsătorit fictiv cu victima. Investigațiile continuă.

 


Citește mai departe

topul săptămânii