Rețele de socializare

Moldova

Amenzile pentru vânat ilegal au fost înăsprite

Potrivit noii legi, în ţară vor fi create în baza unui fond cinegetic național unic, mai multe rețele de fonduri de vânătoare specializate. Acestea vor  include fondurile de tip silvic şi vor fi  transmise în gestionare Societăţii Vânătorilor şi Pescarilor din Moldova şi Agenţiei „Moldsilva”.

Publicat

Decretul de promulgare şi legea vânătorii și fondului cinegetic vor fi publicate mâine în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, comunică MOLDPRES.

Noua lege mai prevede acordarea dreptului succesoral de folosință, pe termen lung, a animalelor de vânătoare utilizatorilor care au practicat această activitate anterior şi își asumă toate responsabilitățile în vederea protecției animalelor. Responsabilitățile vor fi stipulate în contract.

De asemenea, conform noii legislații va fi permisă o singură posibilitate de acordare pe termen lung a terenurilor de vânătoare – contractul încheiat între gestionari, adică între persoane juridice şi Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului.


Noua lege mai prevede înăsprirea pedepselor, în cazul încălcărilor, inclusiv amenzi de câteva ori mai mari decât cele existente, confiscarea instrumentelor de braconaj, transportului, tragerea persoanelor culpabile la răspundere administrativă şi penală pentru braconaj.

Prezenta lege intră în vigoare la 24 de luni de la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.


Moldova

Accident de groază la Căușeni: Cel puțin o persoană a decedat după ce un autobuz s-a tamponat cu o mașină

Cel puțin o persoană a decedat în urma unui accident, produs în apropiere de Căușeni.

Publicat

Un autobuz s-a lovit cu o mașină, scrie new.tv

La fata locului au intervenit 8 ambulanțe.

Iar Studio-L scrie că în autocar se aflau circa 50 de persoane, toți de la Muzeul Național de Istorie, veniți în excursie în raionul Căușeni să viziteze mai multe mănăstiri.


Știrea se actualizează…


Citește mai departe

Moldova

Descoperire tragică la Ștefan Vodă: Bărbatul căutat de 3 zile de poliție și rude, găsit strangulat

Și-ar fi pus capăt zilelor. Bărbatul în vârstă de 66 de ani din raionul Ștefan Vodă, care pe 23 aprilie a dispărut fără veste a fost găsit strangulat într-o pădure, la 3 kilometri de propria casă.

Publicat

Descoperirea macabră a fost făcută în dimineața de 26 aprilie, iar despre tragedie au fost anunțate și rudele bărbatului care-l anunțase în căutare. Amintim că pe 23 aprilie, bărbatul a plecat de acasă, din satul Feștelița, fără să anunțe pe cineva și nu a mai revenit.

Apropiații bărbatului s-au adresat la poliție după ajutor, iar oamenii legii au dat anunțuri inclusiv în presă, pentru a găsi bărbatul.

Din nefericire, când a fost depistat, viața lui nu mai putea fi salvată.


Pe caz a fost inițiată o anchetă, iar dacă se va confirma versiunea de suicid, oamenii legii vor trebui să constate ce l-ar fi făcut pe bărbat să recurgă la acest gest extrem.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Cât costă eliberarea de armată în nordul țării? CNA a aflat „tarifele” de la un militar reținut pentru trafic de influență

Pentru 1.400 de euro era gata să scape un tânăr de înrolarea în armată. Un militar din Bălți a fost reținut de ofițerii CNA în momentul când primea mită.

Publicat

Suspectul activează la Centrul Militar Teritorial Bălți și l-ar fi convins pe un tânăr că ar avea influență asupra persoanelor publice din cadrul Centrului Militar de la Edineț și că i-ar putea convinge să tergiverseze procesul de încorporare în serviciul militar, până când beneficiarul va împlini vârsta limită de 27 ani, cu eliberarea ulterioară a livretul militar.

Pentru acest favor, militarul ar fi cerut suma de 14.000 de euro. Se pare că tânărul a denunțat propunerea suspectului la CNA. Pe 25 decembrie, fără a bănui ceva, militarul s-a întâlnit cu tânărul în cauză pentru a prelua banii, însă a fost reținut în flagrant.

În prezent, el se află în izolatorul de detenție provizorie unde a fost închis pentru 72 de ore.


Procurorii din Bălți conduc urmărirea penală, iar dacă va fi găsit vinovat de trafic de influență, suspectul riscă până la 7 ani privare de libertate.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii