Rețele de socializare

Moldova

Noi detalii în dosarul „Centrul de Sănătate Publică”. A fost reţinut angajatul unei companii, bănuit că ar fi corupt funcţionarii CSP

Reprezentantul unui agent economic din capitală a fost reţinut, cu puţin timp în urmă, de CNA şi procurorii anticorupţie în dosarul „Centrul de Sănătate Publică”.Acesta este bănuit că ar fi mituit funcţionarii CSP pentru a obţine peste o sută de certificate medicale privind susţinerea cursurilor de instruire igienică de către angajaţii companiei.

Publicat

Acesta a fost plasat în izolatorul CNA pentru 72 de ore şi este cercetat pentru corupere pasivă. Potrivit materialelor cauzei penale, bănuitul ar fi transmis bani reprezentantului CSP, pe parcursul lunii decembrie 2018, pentru a obţine avizarea certificatelor medicale fără ca angajaţii companiei să participe la instruiri.

În prezent, numărul persoanelor audiate în dosarul CSP a ajuns la 31. Din aceştia 11 au statut de învinuit -4 se află în arest preventiv pentru 30 de zile, iar 7 şi-au recunoscut vina, cooperează cu ancheta şi sunt cercetaţi în stare de libertate. Alte 20 de persoane au calitatea de bănuit.

Ofiţerii de urmărire penală, împreună cu procurorii anticorupţie, întreprind acţiuni pentru identificarea întregii scheme de corupţie.


CNA se adresează către persoanele care au avut de pătimit de pe urma acţiunilor pretins ilegale ale angajaţilor CSP şi le îndeamnă să denunţe aceste fapte.

Precizăm că, până la pronunţarea unei decizii definitive şi irevocabile de către instanţa de judecată, orice persoană se prezumă a fi nevinovată.  

Conducerea urmăririi penale este efectuată de către Procuratura anticorupţie.


Moldova

Va plăti cu vârf și îndesat: Un minor riscă închisoare, după ce a distrus 18 ghivece într-un parc din capitală.

Un adolescent de 17 ani din Chișinău a ajuns pe banca acuzaților, după ce a vandalizat mai multe obiecte de proprietate publică într-un parc din capitală. Procuratura Generală anunță că urmărirea penală a fost finalizată, iar dosarul a fost expediat în instanță.

Publicat

Potrivit anchetei, în zorii zilei de 10 mai, în jurul orei 04:00, tânărul se afla în Parcul-pădure „Rîșcani” de pe strada Nicolae Dimo și ar fi manifestat comportament agresiv, deteriorând mai multe bunuri amplasate pe faleza lacului.

Mai exact, tânărul ar fi distrus 18 ghivece din beton pentru flori, provocând societății comerciale responsabile de amenajare un prejudiciu de peste 30.000 de lei. Procurorii vor solicita

în instanță recuperarea prejudiciului cauzat.


Pe parcursul urmăririi penale, tânărul nu și-a recunoscut vinovăția. Conform legislației, fapta de huliganism se pedepsește cu amendă de până la 52.500 de lei, muncă neremunerată în folosul comunității sau închisoare de până la 3 ani.


Citește mai departe

Moldova

Schemă dată în vileag: Încă o grupare specializată în migrație ilegală, destructurată.

Schemele de migrație ilegală apar ca ciupercile după ploaie. Un moldovean de 34 de ani a fost reținut de polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Nord și procurorii din Briceni, fiind bănuit că face parte dintr-o grupare criminală, specializată în organizarea migrației ilegală a cetățenilor ucraineni.

Publicat

Bărbatul ar fi avut rol de „taximetrist” în schemă, acesta fiind responsabil de transportarea migranților.

Totodată, polițiștii de frontieră au stabilit faptul că, gruparea criminală din care făcea parte suspectul, ar fi facilitat intrarea și șederea ilegală a ucrainenilor în schimbul unei sume considerabile. Indivizii cereau câte 10 mii de dolari SUA, de la fiecare migrant „dornic” să treacă clandestin hotarul.

În data de 13 august, oamenii legii l-au reținut pe moldoveanul de 34 de ani, iar mijlocul de transport utilizat de acesta la comiterea infracțiunii a fost ridicat și dislocat în parcarea specială a IGPF, urmând a fi utilizat ca probă materială în dosarul penal.


Pe numele bănuitului a fost dispusă măsura arestului preventiv pentru 30 de zile. Investigațiile continuă pentru identificarea tuturor persoanelor implicate și tragerea acestora la răspundere penală, conform legislației în vigoare.


Citește mai departe

Moldova

Accident desprins parcă din filme: O mașină s-a răsturnat pe o alee din capitală.

Accident spectaculos, desprins parcă din filmele de acțiune, pe străzile capitalei. O mașină s-a răsturnat, după ce s-a tamponat violent cu un alt automobil.

Publicat

Totul s-a întâmplat în noaptea de 18 spre 19 august, pe bulevardul Grigore Vieru. Potrivit poliției, coliziunea s-ar fi produs din cauza unei șoferițe de 18 ani, care în timpul deplasării nu s-ar fi asigurat corespunzător și s-ar fi ciocnit violent cu un alt vehicul, la volanul căruia se afla un șofer de 20 de ani. În urma impactului puternic, automobilul tânărului a „aterizat” direct pe aleea care separă bulevardul, dărâmând în calea sa și gardul de protecție.

Deși lovitura a fost extrem de puternică, iar mașina care circula regulamentar s-a inversat în urma impactului, conducătorii auto au scăpat nevătămați.

Poliția continuă documentarea cazului pentru a stabili toate circumstanțele, iar autoritățile reamintesc conducătorilor auto să circule prudent și să respecte regulile de circulație.



Citește mai departe

topul săptămânii