Moldova
Maine copiii stau acasă: Toate școlile și grădinițele din țară vor fi închise pe 25 ianuarie!
Școlile și grădinițele din țară nu vor activa mâine, din cauza condițiilor meteo nefavorabile. Decizia a fost luată la ședința de lucru privind starea vremii, convocată de prim-ministrul Pavel Filip.
Potrivit informațiilor prezentate, în seara zilei de astăzi și mâine dimineața vor cădea precipitații mixte, iar pe drumuri se va forma polei și ghețuș. ,,Noi riscăm să avem drumuri blocate dimineața, chiar dacă vor lucra drumarii toată noaptea, dar, dacă în același timp vom avea precipitații, lucrul acesta nu se va reuși. Nu este cazul să punem sub risc viața copiilor, pentru că acolo unde este polei, drumurile sunt foarte lunecoase. Și, astăzi, am avut multe accidente înregistrate din această cauză, de asta trebuie să anunțați toate instituțiile de învățământ” a spus Pavel Filip.
Astăzi, din cauza ninsorilor abundente au fost suspendate 10 rute școlare din 3 raioane ale țării și din UTA Găgăuzia, iar peste 500 de elevi nu au ajuns la școală. În prezent, toate traseele din țară sunt practicabile și nu există localități deconectate de la curentul electric. Până acum, în lucrări de deszăpezire au fost antrenate 213 de utilaje, fiind presărate peste 1200 de tone de material antiderapant. La solicitarea premierului, Ministerul Economiei și Infrastructurii în comun cu autoritățile publice locale vor asigura interacțiunea cu furnizorii de energie electrică și termică pentru a asigura populația cu electricitate și căldură. În cazul deconectărilor, urmează să fie remediate rapid defecțiunile.
De asemenea, premierul a cerut responsabililor să continue lucrările de deszăpezire a drumurilor și presărarea materialului antiderapant pe traseele naționale, drumurile locale, trotuare, unde circulă cetățenii și să asigure accesul spre instituțiile cu menire socială. ,,În primul rând, vreau să vin cu o solicitare către IGSU, să interveniți în caz de blocare a accesului în localități, lucru cel mai important pentru noi, prioritatea numărul unu este ca oamenii să fie în siguranță” a subliniat Pavel Filip.
Prim-ministrul a solicitat Ministrului Sănătății să acorde asistența medicală necesară și accesul 24 din 24 la servicii medicale în spitale. În cazul situațiilor de criză, a blocajelor din cauza zăpezii, cetățenii pot apela la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, la numărul de telefon 022-73-85-45 sau la Serviciul de urgență 112.
Moldova
Microbuz răsturnat la Ciobanovca: O anvelopă ar fi cedat în mers, iar șoferul a pierdut controlul.
Un microbuz s-a răsturnat în dimineața zilei de 28 august, în urma unui accident produs în apropierea localității Ciobanovca, raionul Anenii Noi.
Accidentul a avut loc în jurul orei 09:20. Potrivit poliției, un tânăr de 23 de ani se afla la volanul microbuzului, când, preliminar, una dintre anvelope ar fi cedat.
Șoferul ar fi pierdut controlul asupra volanului, iar vehiculul a intrat în coliziune cu un alt automobil, condus de o femeie de 34 de ani.
În urma impactului, microbuzul s-a răsturnat.
Din fericire, accidentul nu s-a soldat cu victime. Cei doi conducători auto au scăpat nevătămați, fiind înregistrate doar pagube materiale.
Ambii șoferi au fost testați cu aparatul alcooltest. Rezultatele au fost negative, polițiștii neidentificând alcool în aerul expirat.
Oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele producerii accidentului, inclusiv cauza exactă a defecțiunii tehnice.
Cazul a fost înregistrat, iar cercetările continuă.
Moldova
Panică nocturnă în capitală: 20 de persoane, evacuate și un apartament distrus – consecințele unui incendiu.
Un incendiu izbucnit într-un apartament din capitală a mobilizat pompierii, iar 20 de persoane, inclusiv șapte minori, au fost evacuate pentru a preveni o posibilă tragedie. Apelul la 112 a fost recepționat în seara zilei de 27 august, la ora 20:38, după ce fum și flăcări au fost observate la etajul patru al unui bloc de pe strada Calea Orheiului. La fața locului au fost îndreptate patru echipaje de pompieri și salvatori.
Ajunși, angajații IGSU au constatat că incendiul a cuprins mai multe bunuri materiale din interiorul apartamentului.
Prioritatea salvatorilor a fost evacuarea locatarilor. Astfel, 20 de persoane, dintre care șapte copii, au fost scoase din scara blocului, fiind prevenit riscul intoxicării cu fumul și produsele de ardere.
Intervenția a fost una contracronometru. Flăcările au fost localizate la ora 21:18, iar incendiul a fost lichidat complet la ora 22:53.
În urma incendiului, au fost distruse mai multe bunuri din antreu, bucătărie și una dintre camere, focul afectând aproximativ 47 de metri pătrați din cei 79 de metri pătrați ai apartamentului.
Din fericire, nimeni nu a avut de suferit, însă situația putea deveni tragică, mai ales într-un bloc de locuințe în care fumul și focul se pot răspândi rapid, punând în pericol zeci de oameni.
Cauza izbucnirii incendiului și toate circumstanțele urmează să fie stabilite.
Potrivit IGSU, în ultimele 24 de ore, pompierii și salvatorii au intervenit în 33 de situații de risc.
Moldova
Din Egipt, cu „farmacia” în valiză: Aproape 1.400 de medicamente, descoperite în bagajul unei pasagere la Aeroport.
Funcționarii vamali au depistat un lot considerabil de medicamente și suplimente alimentare, care nu a fost declarat în timpul controlului vamal, în bagajul unei pasagere sosite în Republica Moldova din Egipt.
Cazul a fost documentat la postul vamal Aeroport Internațional Chișinău, în cadrul controlului pasagerilor de pe cursa Sharm el-Sheikh–Chișinău.
În urma verificării bagajului unei cetățene a Ucrainei, în vârstă de 46 de ani, funcționarii vamali au identificat 1 398 de unități de medicamente și suplimente alimentare, nedeclarate autorității vamale.
Cantitatea depistată a determinat funcționarii vamali să ridice bunurile pentru continuarea procedurilor de documentare și verificare, urmând să fie stabilite toate circumstanțele cazului.
Potrivit legislației vamale, bunurile care trebuiau declarate și nu au fost declarate corespunzător pot fi supuse măsurilor prevăzute de lege. În acest caz, medicamentele și suplimentele alimentare au fost ridicate și sunt pasibile confiscării speciale.
Totodată, femeia riscă să fie sancționată contravențional, în conformitate cu prevederile legale.
Cazul este în continuare documentat de autoritățile vamale, care urmează să stabilească toate circumstanțele și să întreprindă măsurile legale ce se impun.









-
Moldova5 zile în urmăAccident grav la Sîngerei: Patru adulți și doi copii au fost răniți în urma unui impact de groază.
-
Moldova2 zile în urmăA decis să-și facă „dreptate”: Un bărbat, condamnat la detenție pentru că a atacat doi bărbați cu fierul de călcat încins.
-
Moldova5 zile în urmăÎnchisoare și amendă: Un ucrainean va sta 6 ani după gratii pentru participarea la o escrocherie.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Cuplu reținut pentru trafic de femei: Ar fi oferit loc de trai victimelor, apoi le-ar fi exploatat sexual.
-
Moldova2 zile în urmăDin Egipt, cu „farmacia” în valiză: Aproape 1.400 de medicamente, descoperite în bagajul unei pasagere la Aeroport.
-
Moldova2 zile în urmăA pierdut controlul: Un șofer a ajuns pe contrasens la Bumbăta și s-a izbit de o altă mașină.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Le-au dat afacerea peste cap: Aproape 2 milioane de țigarete clandestine, depistate și ridicate în nordul țării.
-
Moldova5 zile în urmăMinor dus de urgență la spital: Un copil de 5 ani, lovit de o mașină, după ce a ieșit cu bicicleta pe carosabil.
