Rețele de socializare

Moldova

Lua mită chiar de la colegii de celulă. Un bărbat va compărea pe banca acuzaților pentru luare de mită și trafic de influență.

Procurorii anticorupție au finisat urmărirea penală și au deferit justiției cauza penală  în privința unui bărbat care este învinuit de săvârșirea infracțiunilor de la art.324 alin.(1) și art.326 alin.(1) din Codul penal, în coparticipație. 

Publicat

În cadrul urmăririi penale a fost stabilit că la sfârșitul anului 2017, învinuitul, acționând cu intenție directă și prin înțelegere prealabilă cu un consilier din cadrul Consiliului orășenesc Anenii Noi, a solicitat bani în sumă de 20 000 lei, iar ulterior și 2000 de euro de la un om de afaceri, pentru prelungirea contractului de arendă funciară a terenului proprietate publică pe care antreprenorul desfășura activități comerciale.

În rezultatul „tranzacției”, subiectul a fost inclus în ordinea de zi a ședinței Consiliului orășenesc Anenii Noi, susținut și supus votului, iar contractul de arendă al terenului proprietate publică a fost prelungit pe un termen de cinci ani.
În continuare, învinuitul, fiind reținut și plasat în Izolatorul de urmărire penală al Centrului Național Anticorupție pentru fapta descrisă mai sus, a comis o nouă infracțiune – trafic de influență, pretinzând de la doi colegi de celulă, figuranți pe alte dosare de corupție – 5 000 și, respectiv, 7 000 euro.

În schimbul banilor, acesta susținea că va influența procurorii anticorupție care conduceau urmărirea penală în cauzele în care aceștia erau învinuiți și judecătorii de instrucție care urmau să examineze demersurile privind prelungirea măsurii preventive – arestarea preventivă, în vederea înlocuirii acesteia cu o măsură mai blândă, cum ar fi arestarea la domiciliu sau liberarea provizorie sub control judiciar.


Ca urmare a denunțului colegilor de izolator, învinuitul a fost reținut din nou. Acesta și-a recunoscut vinovăția în săvârşirea infracțiunilor incriminate, iar dacă acesta va fi găsit vinovat el riscă o pedeapsă maximă de 7 ani de închisoare, sau o amendă de cel mult 6000 unităţi convenţionale, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani.
Acesta se află în arest preventiv, iar în privința complicelui său urmărirea penală este în desfășurare.


Moldova

A lovit un vehicul, apoi a ricoșat în alte două și a ajuns în pădure: traseul haotic al unui șofer, soldat cu cinci mașini avariate și doi răniți la Chișinău

A lovit un vehicul, apoi a ricoșat în alte două, reușind să părăsească carosabilul și să ajungă într-o fâșie forestieră. Este traseul haotic al unui șofer de 65 de ani implicat într-un accident rutier produs în dimineața de 1 iulie la intersecția străzilor Milescu Spătaru și Vadul lui Vodă din Capitală. În total, cinci mașini au fost avariate, iar doi pasageri au avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență.

Publicat

 

Potrivit poliției, inițial un șofer de 65 de ani a intrat în coliziune cu un alt autoturism, în circumstanțe care urmează a fi clarificate de anchetatori. Impactul a generat o reacție în lanț: mașina condusă de bărbatul de 65 de ani a ricoșat într-un al treilea vehicul, după care a părăsit carosabilul și a trecut printr-o fâșie forestieră din apropiere.


La ieșirea din acea zonă, autoturismul scăpat de sub control a lovit un alt automobil aflat pe strada Vadul lui Vodă, iar acesta, la rândul lui, a fost împins într-o a cincea mașină.

În urma acestor coliziuni succesive, doi pasageri din unul dintre vehicule au suferit leziuni și au fost transportați la Institutul de Medicină Urgentă pentru investigații și tratament.

Echipajele de poliție au intervenit rapid pentru a securiza zona și a fluidiza traficul, care a fost temporar îngreunat. O anchetă a fost deschisă pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului.


Autoritățile fac apel la șoferi să circule cu maximă atenție, mai ales în intersecțiile aglomerate din oraș, pentru a preveni astfel de evenimente nedorite.

echipa.md

Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Șantaj cu 10.000 de euro: o femeie, reținută în timp ce încasa banii pentru un video defăimător.

Șantaj finalizat cu dosar penal. O femeie de 32 de ani a fost reținută de polițiștii din Chișinău, după ce ar fi șantajat un bărbat de 45 de ani cu un video compromițător. Complicele ei, un bărbat de 33 de ani, este cercetat penal în libertate.

Publicat

Cei doi ar fi cerut victimei 10.000 de euro, amenințând că, în caz contrar, imaginile vor fi făcute publice.

Femeia a fost prinsă în flagrant în momentul în care primea o tranșă parțială de 5.000 de euro. Reținerea a avut loc în urma unei acțiuni coordonate de Direcția de Poliție a municipiului Chișinău și procurorii din cadrul Procuraturii Chișinău.

Ulterior, instanța a decis plasarea femeii în arest la domiciliu. Complicele ei este cercetat în continuare, dar în stare de libertate.


Potrivit legii, șantajul în proporții considerabile se pedepsește cu până la 7 ani de închisoare. Ancheta continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea altor persoane implicate.


Citește mai departe

Moldova

Evadatul de la Bender, în arest: În perioada în care s-a aflat la libertate a reușit să încalce legea din nou.

A fost liber timp de o lună și a profitat de asta pentru a comite noi infracțiuni. Bărbatul care a evadat în luna mai din Penitenciarul nr. 8 Bender a fost reținut și plasat în arest preventiv pentru 30 de zile, după ce ar fi comis o tâlhărie în raionul Orhei, în perioada în care s-a aflat la libertate.

Publicat

Potrivit procurorilor, în noaptea de 15 iunie, acesta ar fi pătruns în casa unei femei, unde, sub amenințarea unui cuțit, i-a furat bani – atât în lei moldovenești, cât și în valută străină – și bijuterii din aur. Prejudiciul total este estimat la 80.000 de lei.

Suspectul a fost localizat și reținut abia pe 27 iunie, în urma unei operațiuni desfășurate de Procuratura Orhei, Inspectoratul de Poliție și Inspectoratul Național de Investigații. La momentul reținerii, asupra lui au fost găsite obiecte din aur și bunuri ce ar putea proveni din alte fapte similare.

Anchetatorii spun că bărbatul a refuzat să coopereze și să ofere declarații. Între timp, cercetările continuă pentru a stabili toate circumstanțele cazului și pentru a verifica dacă este implicat și în alte infracțiuni.


Potrivit Administrației Naționale a Penitenciarelor, în ultimii cinci ani au fost înregistrate 18 evadări din penitenciarele Republicii Moldova și opt tentative eșuate. Numai în anul 2025 au avut loc cinci evadări, cele mai multe din ultimul cinceniu. Cazurile s-au produs în închisorile din Pruncul, Taraclia, Chișinău și Bender.


Citește mai departe

topul săptămânii