Rețele de socializare

Moldova

Document fals pentru restituirea unui autoturism, aflat în custodia Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Galați

Un bărbat cu cetățenie română și R. Moldova a prezentat polițiștilor de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Galați o procură falsă, în vederea restituirii unui autoturism aflat în custodia Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Galați. 

Publicat

În data de 10 octombrie 2018, în jurul orei 14.00, la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Galați s-a prezentat un bărbat cu dublă cetățenie, română și R. Moldova, în vârstă de 42 de ani, în vederea restituirii unui autoturism marca Porsche aflat în custodia Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Galați din anul 2016.

Bărbatul a depus la cererea de restituire o procură în original eliberată de un notar public din Ucraina, la care era anexată și o traducere în limba română și un certificat de înmatriculare eliberat în luna februarie 2018 de autoritățile ucrainene pe numele N. Petro.

Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor prezentate, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare la autoritățile din Ucraina, în urma cărora a rezultat că procura este falsă.


În urma celor constatate, bărbatul în cauză a declarat că a primit documentele prin curier din Ucraina și nu cunoștea că sunt false, intenția sa fiind să intre în posesia autoturismului pe care trebuia să îl restituie proprietarului.

Menţionăm că autoturismul în cauză a fost indisponibilizat în anul 2016 la sediul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Galați, deoarece a făcut obiectul unui litigiu.

Având în vedere cele constatate, polițiștii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri oficiale și uz de fals, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.


Moldova

/VIDEO/ Haos pe drumurile din Orhei: Șoferi băuți, minori la volan și tentative de mituire a polițiștilor.

Volanul, alcoolul și lipsa permisului – o triadă periculoasă pe care unii șoferi au ales să o testeze. În doar 24 de ore, polițiștii din Orhei au intervenit în mai multe cazuri grave de încălcare a legislației rutiere.

Publicat

Unul dintre cele mai alarmante cazuri a fost înregistrat în satul Pohrebeni, unde o femeie de 29 de ani, fără permis de conducere, a fost prinsă conducând un ATV neînmatriculat, având în brațe un copil de doar trei ani. Mai mult, pentru a evita sancțiunile, aceasta a încercat să mituiască polițiștii cu 1000 de lei. Tentativa de corupere a fost imediat documentată, iar femeia este cercetată penal.
Alte cazuri grave au fost înregistrate în zonă: un bărbat de 41 de ani a fost depistat conducând sub influența alcoolului, cu o concentrație de 0,68 mg/l în aerul expirat, iar un alt șofer a fost prins cu o concentrație și mai mare – 0,86 mg/l.
Seria incidentelor a continuat în satul Podgoreni. Acolo, un tânăr de 23 de ani, aflat în stare de ebrietate, a pierdut controlul volanului și a intrat cu mașina într-un magazin local, după care a părăsit locul accidentului.
Autoritățile au fost nevoite să intervină și în satele Sirota și Trebujeni, unde motocicliștii fie circulau cu vehicule neînmatriculate, fie au refuzat să oprească la somația poliției, fugind și abandonând vehiculele în locuri dificile.
Toate autoturismele implicate au fost ridicate, iar șoferii vor fi trași la răspundere conform legii.
De la începutul anului, Inspectoratul de Poliție Orhei a deschis 77 de dosare penale pentru conducere sub influența alcoolului și a aplicat 61 de sancțiuni contravenționale. Totodată, au fost înregistrate 13 cazuri de tentativă de mită către polițiști.
Poliția reamintește că astfel de acțiuni vor continua, iar încălcările vor fi sancționate conform prevederilor legale.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/Tâlhărie în toiul zilei: Trei indivizi au atacat un tânăr și l-au deposedat de bani și telefon.

Au atacat, au amenințat cu un obiect ascuțit și au fugit cu banii și telefonul victimei. Trei bărbați din capitală, cu vârste de 28, 49 și 55 de ani, au fost reținuți de polițiștii din sectorul Rîșcani, după ce ar fi comis o tâlhărie într-o fâșie forestieră.

Publicat

Potrivit oamenilor legii, indivizii s-ar fi apropiat de un tânăr de 19 ani, l-au îmbrâncit și l-au amenințat, apoi l-au deposedat de aproape 8.000 de lei și de telefonul mobil. După atac,

cei trei au dispărut în grabă, sperând că nu vor fi prinși.

Dar intervenția rapidă a poliției a dus la identificarea și reținerea suspecților în scurt timp. Aceștia au fost reținuți pentru 72 de ore, iar bunurile furate au fost recuperate integral și restituite victimei.


Cei trei sunt cercetați penal pentru tâlhărie, iar dacă vor fi găsiți vinovați, riscă până la 10 ani de închisoare.

Poliția continuă ancheta pentru a stabili toate detaliile acestui caz.


Citește mai departe

Moldova

Gelozie dusă la extrem: O femeie de afaceri, condamnată la 10 ani de închisoare pentru că a comandat asasinarea amantei soțului.

Răzbunare extremă, pusă la cale cu sânge rece. O femeie de afaceri din Bălți, în vârstă de 62 de ani, a fost condamnată la 10 ani de închisoare, după ce ar fi angajat un fost deținut să asasineze presupusa amantă a soțului ei, în schimbul sumei de 5.000 de euro.

Publicat

Totul a început la sfârșitul anului 2020, când femeia a aflat că partenerul ei ar avea o relație extraconjugală cu o fostă colegă de clasă, în vârstă de 67 de ani, care locuiește în Chișinău. Orbită de gelozie, a angajat mai întâi un detectiv particular, apoi a reușit – prin înșelăciune – să obțină adresa rivalei de la o colaboratoare a organelor de drept.

Cu informațiile în mână, a contactat un bărbat eliberat recent din închisoare, condamnat anterior pentru omor, și i-a cerut să comită crima. Planul era ca totul să pară un jaf.

Cei doi comunicau prin bilețele scrise de mână, care erau arse după fiecare citire, tocmai pentru a nu lăsa urme. Doar că fostul deținut a alertat autoritățile, iar poliția a organizat o simulare a crimei, cu fotografii false ale victimei.


Femeia a fost reținută exact în momentul în care a transferat prima tranșă din suma promisă – 2.500 de euro.

Judecătoria Bălți a condamnat-o la 10 ani de închisoare într-un penitenciar pentru femei. Până la pronunțarea definitivă a sentinței, ea beneficiază de prezumția nevinovăției.


Citește mai departe

topul săptămânii