Moldova
Incident confuz pe strada Costești: O femeie a căzut în fața unei mașini a Carabinierilor – inițial s-a crezut că a fost lovită
Un incident controversat a avut loc în după-amiaza zilei de 13 mai, în jurul orei 15:47, pe strada Costești din Chișinău, unde o femeie de 47 de ani a ajuns la spital.
Inițial, s-a raportat că aceasta ar fi fost lovită de autospeciala MAI 0177 a Carabinierilor, însă surse din cadrul IGC afirmă că situația a fost interpretată greșit, scrie PulsMedia.MD.
Echipajul MAI 0177 ar fi intervenit la fața locului după ce ar fi surprins patru persoane în timp ce încercau să sustragă un frigider. În timp ce carabinierii așteptau sosirea grupului operativ pentru documentarea furtului, una dintre persoanele reținute – o femeie aflată în stare de ebrietate – ar fi căzut brusc, pierzându-și echilibrul.
„Angajații au ridicat-o de pe carosabil, iar după ce cazul a fost documentat, toți au plecat de la fața locului. Ulterior, cineva a sunat la 112 și a anunțat că femeia ar fi fost lovită de autospeciala Carabinierilor. La fața locului a avut loc o cercetare, iar concluzia preliminară este că nu s-a confirmat existența unui accident rutier”, a declarat o sursă apropiată anchetei.
A fost inițiată o anchetă internă pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat, iar inspectorul care se afla la volanul autospecialei, parte a Plutonului 3 al Unității Militare 1002, ar putea fi tras la răspundere dacă se va dovedi că a existat vreo abatere.
Între timp, femeia primește îngrijiri medicale, iar autoritățile încearcă să clarifice circumstanțele exacte ale incidentului care a stârnit confuzie și suspiciuni.
Moldova
Goană cu alcool la Călărași. Un tânăr beat a fugit de poliție până la Cornova
„A pornit la drum cu curajul din pahar.” Un tânăr de 24 de ani a pus în pericol traficul, după ce a urcat beat la volanul unui Peugeot și a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor din Călărași.
Urmărirea a început în apropierea satului Rădeni și s-a încheiat la Cornova, unde mașina a fost blocată.
Testarea alcoolscopică a indicat 1,12 mg/l alcool în aerul expirat, o concentrație extrem de periculoasă.
Automobilul a fost ridicat la parcarea specială, iar șoferul a fost reținut pentru 72 de ore.
Moldova
Accident mortal la Florești. O femeie a murit pe loc, iar soțul ei s-a stins pe patul de spital
Un grav accident rutier s-a produs astăzi, în jurul orei 10:20, în apropierea satului Ghindești, raionul Florești.
Un automobil de marca Citroën, condus de un bărbat de 53 de ani, a derapat de pe carosabil din cauza vitezei excesive, s-a izbit violent de un copac și s-a inversat.
În mașină se afla și soția șoferului, tot în vârstă de 53 de ani, care a decedat pe loc în urma impactului. Conducătorul auto a fost transportat în stare gravă la spital pentru îngrijiri medicale.
Din nefericire, în urma traumelor primite, și șoferul a decedat la spital.
Poliția continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele producerii tragediei.
Moldova
Șpagă de 20.000 de lei pentru acte false. Jurist reținut în Chișinău după ce a încercat să mituiască un polițist
Ofițerii SPIA, în colaborare cu IP Botanica, sub conducerea procurorilor din cadrul PCCOCS, anunță reținerea pentru 72 de ore a juristului unei companii de transport a produselor alimentare, după ce i-ar fi oferit 20.000 lei mită unui polițist din IP Botanica din Chișinău.
Polițistul a denunțat acțiunile juristului, iar oamenii legii au pornit investigarea penală a acestuia. Potrivit autorităților de drept, juristul ar fi oferit mită pentru ca polițistul să treacă cu vederea faptul că acea companie deținea acte fitosanitare false, punând astfel în pericol siguranța și legalitatea transportării acelor produse alimentare către instituții publice și magazine.
Juristul cu vârsta de 41 de ani, a fost reținut imediat ce a oferit mita, după ce cu o zi înainte, acesta i-ar fi promis suma de bani, în apropierea inspectoratului. Ulterior, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale i-a prezentat juristului învinuirea pentru corupere activă.
Investigațiile penale continuă, iar persoana beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.
-
Moldova2 zile în urmăBărbat ucis cu o țeavă, la Ungheni. Suspectul, în vârstă de 34 de ani, găsit mort în podul casei
-
Moldova5 zile în urmăȘoferul care a fugit după tragedia de la Mihăileni, prins după 20 de zile. O tânără a murit, alta a supraviețuit
-
Moldova6 zile în urmăIncident grav la frontiera Lopatnic. Un polițist de frontieră și-a tras din întâmplare un glonț din arma din dotare
-
Moldova6 zile în urmăBărbat din raionul Anenii Noi, reținut pentru uciderea mamei sale de 81 de ani
-
Moldova5 zile în urmăDoi moldoveni, reținuți la frontiera română. Unul era căutat pentru tentativă de omor, altul – pentru abuzarea unui minor
-
Moldova5 zile în urmăAccident violent cu o ambulanță la Moscovei. Șoferul vinovat a fugit și este căutat
-
Moldova6 zile în urmăTânăra dispărută în Chișinău, găsită moartă într-o fâșie forestieră din apropierea șoselei Balcani
-
Moldova2 zile în urmăAccident mortal la Florești. O femeie a murit pe loc, iar soțul ei s-a stins pe patul de spital
