Rețele de socializare

Moldova

Consecințele incendiului de pe strada Paris. Au fost afectate 18 apartamente, iar o familie a avut nevoie de cazare pe noapte

Noi detalii despre consecințele incendiului produs la mansarda unui bloc locativ de pe strada Paris, în sectorul Buiucani al capitalei.

Publicat

Potrivit datelor oferite de către pretorul sectorului Buiucani, Vasile Moroi, cel mai mult au fost afectate șase apartamente de la mansardă și alte 12 de la celelalte etaje, ca urmare a inundării cu apă în urma stingerii flăcărilor.

Pretorul mai menționează că o cauză preliminară a izbucnirii flăcărilor ar fi unele lucrări de reparație, comandate de 3 proprietari de apartamente.


Una dintre familiile al căror apartament a fost afectat, a solicitat cazare pe noapte, susține Moroi.

Potrivit pretorului de Buiucani, urmează ca specialiștii să se întrunească în ședință pentru a evalua apartamentele afectate.

Amintim că flăcările au izbucnit în după-amiaza de 29 septembrie, iar la fața locului s-au deplasat 8 echipaje cu un efectiv de 50 de pompieri și salvatori. După ce au evacuat toți locatarii în zone sigure, pompierii au utilizat o autoscară pentru a ajunge la sursa flăcărilor.


Din fericire, nicio persoană nu a avut de suferit în urma incendiului. Pe caz a fost pornită o anchetă, în cadrul căreia se va stabili cauza de la care au izbucnit flăcările, dar și suma pagubei materiale cauzate de incendiu.


Moldova

Tragedie matinală la Clocușna: Un șofer a decedat după ce mașina pe care o conducea s-a răsturnat într-o fâșie forestieră.

Tragedie pe un traseu din nordul țării. Un bărbat de 37 de ani a murit după ce mașina pe care o conducea a ieșit de pe carosabil și s-a răsturnat într-o fâșie forestieră. Nenororcirea s-a produs în dimineața de 22 septembrie, în localitatea Clocușna din raionul Ocnnița.

Publicat

Apelul la Serviciul 112 a fost făcut în jurul orei 10:00. Potrivit informațiilor preliminare, șoferul unui automobil ar fi pierdut controlul asupra mașinii, iar vehiculul a derapat de pe traseu și s-a răsturnat în zona împădurită.

În urma accidentului, conducătorul auto a suferit traumatisme grave, care i-au provocat decesul. Deocamdată, nu se cunosc cu exactitate circumstanțele în care s-a produs tragedia.

Poliția documentează cazul, iar pe faptul accidentului a fost inițiat un proces penal.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Un bărbat, suspectat de comercializarea drogurilor: Peste 30 de ascunzișuri, descoperite.

31 de ascunzișuri cu droguri de tip PVP au fost descoperite în mai multe sectoare ale Capitalei. Polițiștii Inspectoratului Centru au documentat activitatea unui bărbat de 30 de ani din Chișinău, suspectat că ar fi distribuit droguri prin intermediul ascunzișurilor.

Publicat

Potrivit anchetei, bărbatul ar fi fost implicat în plasarea și comercializarea substanțelor narcotice către consumatori din municipiul Chișinău.

În urma unei percheziții autorizate la domiciliul suspectului, polițiștii au ridicat două cântare electronice de înaltă precizie, pachețele folosite pentru ambalarea drogurilor și două telefoane mobile despre care oamenii legii presupun că ar fi fost utilizate în activitatea infracțională.


Examinarea telefoanelor a permis identificarea locațiilor unde ar fi fost ascunse drogurile. Astfel, polițiștii au depistat și ridicat 31 de ascunzișuri cu PVP, amplasate în diferite sectoare ale Capitalei.

Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore, iar investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și a eventualelor persoane implicate în distribuirea drogurilor.
Dacă va fi găsit vinovat, suspectul riscă între 7 și 15 ani de închisoare.


Citește mai departe

Moldova

„Licitație” cu milioane în joc: Administrator, reținut după ce ar fi înșelat mai mulți agenți economici.

Peste două milioane de lei ar fi fost însușite într-o schemă de escrocherie, în care este vizat administratorul unei companii din Chișinău. Bărbatul ar fi promis mai multor agenți economici că îi poate ajuta să participe la o licitație pentru cumpărarea unui teren din capitală, evaluat la aproximativ șapte milioane de lei.

Publicat

Potrivit anchetatorilor, acesta s-ar fi prezentat drept administrator autorizat și le-ar fi cerut oamenilor de afaceri bani pentru participarea la licitație. Aceștia ar fi achitat atât un acont pentru teren, cât și taxele de participare.

După ce ar fi încasat banii, însă, bănuitul și i-ar fi însușit. În dosar sunt mai multe persoane vătămate, iar prejudiciul total depășește două milioane de lei.

În dimineața zilei de 22 septembrie, ofițerii CNA și procurorii anticorupție au făcut percheziții la domiciliul administratorului. Au fost ridicate mai multe probe care urmează să fie examinate de anchetatori.


Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore și plasat în izolator. El este cercetat pentru escrocherie și spălare de bani în proporții deosebit de mari.

Ancheta continuă. Oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele și dacă în schemă au fost implicați și alți suspecți.


Citește mai departe

topul săptămânii