Rețele de socializare

Moldova

Până 800 de lei pentru un certificat: Cum au obținut zeci de viitori șoferi din Ialoveni fișele medicale obligatorii

Ar fi luat mită în schimbul adeverințelor medicale, iar acum riscă să facă pușcărie. Șase persoane, dintre care trei membri ai Comisiei medicale a conducătorilor auto din orașul Ialoveni au ajuns în vizorul CNA pentru fapte de corupție.

Publicat

Este vorba despre președintele comisiei, secretara, medicul psihiatru, dar și trei intermediari sunt cercetați de CNA pentru corupere sistematică.

Aceștia sunt bănuiți că ar fi primit sistematic de la diferite persoane bani în schimbul eliberării adeverinței medicale a conducătorilor de vehicule și a candidatului pentru obținerea permisului de conducere fără ca cei din urmă să fie supuși examenului medical.

Mai exact, în perioada martie-mai curent, au fost documentate peste 40 de cazuri de primire a mijloacelor financiare de către membrii comisiei medicale, iar sumele variau între 300 și 800 de lei pentru un certificat.


În urma probelor acumulate, ofițerii CNA au efectuat 12 percheziții, în urma cărora secretara comisiei medicale a fost reținută pentru o perioadă de 72 de ore și urmează a fi plasată în izolatorul CNA. Alte cinci persoane urmează a fi recunoscute și audiate în calitate de bănuit și cercetate în stare de libertate.

echipa.md


Moldova

Incendiu în capitală: O construcție părăsită, unde cândva s-a aflat o sală de jocuri de noroc a ars ca o torță

„Ardă-l focul de noroc”. O construcție părăsită, unde cândva s-a aflat o sală de jocuri de hazard a ars ca o torță.

Publicat

Totul a avut loc în seara de 03 iulie, pe bulevardul Decebal, în sectorul Botanica al capitalei. În imaginile de la fața locului pot fi observate flăcările uriașe, dar și un nour imens de fum negru și dens care a acaparat totul în zonă. Incendiul a fost surprins de zeci de trecători, aflați în zonă, care au sunat imediat la 112.

La fața locului au intervenit două echipaje de pompieri și salvatori. În circa jumătate de oră, aceștia au reușit să domolească complet flăcările. Chiar dacă s-a intervenit rapid, focul a distrus în totalitate construcția cu suprafața de 20 de metri pătrați. Din fericire, nicio persoană nu a avut de suferit în urma incendiului.

Deocamdată, pompierii nu oferă detalii privind cauza izbucnirii flăcărilor. Toate circumstanțele vor fi stabilite de specialiști în cadrul unei anchete.


Conform datelor prezentate de IGSU, în ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în 39 situații de risc.


Citește mai departe

Moldova

Tragedie de neimaginat la Ștefan Vodă. Un copil de nici doi anișori a fost călcat cu mașina

Acum o oră, într- o localitate din raionul Ștefan Vodă s-a produs o tragedie cu implicarea unui copil de 1 an și 7 luni.

Publicat

Preliminar s-a stabilit că mașina de marca Seat, condusă de un bărbat de 42 de ani, staționa la poarta familiei minorului, timp in care copilul s-a ascuns sub unitatea de transport.

Ulterior, bărbatul a pornit mașina neobservând băiețelul, iar după câțiva metri parcurși și-a dat seama că ceva este în neregulă, sesizând deja prezența copilului sub automobil, dar fiind prea târziu.

Cu regret băiețelul a decedat pe loc.


Citește mai departe

Moldova

Înțelegeri de cartel? Șase companii petroliere, amendate cu 480 de milioane de lei

Consiliul Concurenței a aplicat amenzi în valoare totală de 480 de milioane de lei pentru șase rețele de benzinării din țară, acuzate de înțelegeri de cartel.

Publicat

Decizia vine în urma unei investigații care a dezvăluit practici anticoncurențiale în stabilirea prețurilor la carburanți, scrie Bani.MD.

Sancțiunile aplicate fiecărei companii sunt următoarele:

– Bemol: 29 milioane lei
– Lukoil: 180 milioane lei
– Petrom: 77 milioane lei
– Rompetrol: 191 milioane lei
– Tirex: 1,5 milioane lei
– Datario: peste 1 milion de lei


Consiliul Concurenței a subliniat că aceste amenzi sunt rezultatul unor investigații detaliate care au demonstrat existența unor înțelegeri între aceste companii pentru a fixa prețurile la carburanți, în detrimentul consumatorilor și a unei concurențe loiale pe piață.

„Au efectuat mai multe runde de modificări ale prețurilor la produsele comercializate cu aceleași valori. Aceste modificări au avut loc atât consecutiv (atunci când una sau mai multe companii își modifică au prețurile iar ulterior alte companii făceau modificări similare), cât și concomitent (când majoritatea sau chiar toate întreprinderile luau decizii similare de modificarea prețurilor în același moment, înainte de prima afișare pe panou).”, a declarat Alexei Gherțescu, șeful Consiliului Concurenței. „Prin aplicarea acestor sancțiuni, dorim să descurajăm astfel de comportamente și să asigurăm un mediu concurențial echitabil.”

Decizia poate fi contestată în termen de 30 de zile după recepționarea iei de către întreprinderile vizate, în instanța de judecată specializată.


Citește mai departe

topul săptămânii