Rețele de socializare

Moldova

Tentativă de contrabandă eșuată: Polițiștii de frontieră români au găsit colete 120.000 de pachete cu țigări

Tentativă de contrabandă eșuată. Polițiștii de frontieră români, în coordonare cu cei din R. Moldova au reușit să găsească mai multe colete cu circa 120.000 de pachete cu țigări.

Publicat

Descoperirea a fost făcută în zona de responsabilitate Iași, data de 20 martie, în jurul orei 16.00, în cadrul unor acțiuni de combatere a contrabandei cu țigări. Coletele cu țigări erau învelite în folie neagră și ascunse într-o zonă împădurită, fiind acoperite cu frunze și iarbă uscată. În total, în acele cutii erau 120.000 de pachete cu țigări, cu timbrul de acciz al R. Moldova, care, potrivit estimărilor preliminare, ar valora în jur de 60.000 de roni, adică peste 230.000 de lei moldovenești.

Cercetările sunt în desfășurare pentru identificarea și tragerea la răspundere a persoanelor implicate în această activitate ilegală. Potrivit autorităților din România, R. Moldova rămâne una dintre cele mai mari surse de țigări de contrabandă care ajung în țara vecină.

Potrivit unui studiu, cea mai mare pondere a țigărilor de pe piața neagră a României o dețin cele din Duty Free (peste 40%), urmată de produsele de tutun din Moldova, fiind vorba de peste 21%.


Iar conform datelor furnizate de serviciului vamal al R. Moldova, în anul 2023 au fost documentate 104 capturi de țigări, în 11 cazuri fiind pornite dosare penale. În total, au fost confiscat peste 21 de milioane de țigări, și circa 11 mii de kg de narghilea.

Din cele 11 cauze penale pornite 3 au fost expediate în instanță de judecată.


Moldova

Scurtcircuit sau lucrări cu foc deschis – Ipotezele IGSU în cazul incendiului de pe strada Melestiu din Chișinău.

IGSU a publicat primele concluzii în cazul incendiului devastator de pe strada Melestiu din Chișinău: experții iau în calcul două scenarii – un scurtcircuit sau lucrări cu foc deschis făcute cu încălcarea normelor de siguranță.

Publicat

Potrivit Laboratorului Experimental Antiincendiar al IGSU, focul ar fi pornit de la acoperișul blocului, construit din materiale ușor inflamabile. Flăcările s-au extins rapid și au distrus o parte din acoperiș, dar și două apartamente, pe o suprafață de aproximativ 130 de metri pătrați.

Incendiul, izbucnit în după-amiaza zilei de 22 iunie, a mobilizat forțe importante. La stingerea focului au intervenit 37 de pompieri și salvatori, cu 10 autospeciale, care au luptat cu flăcările mai bine de 5 ore.

Alarma a fost dată la 11:52, iar intervenția a devenit tot mai amplă pe parcurs. La fața locului a fost instituit un stat major, iar efectivul a fost suplimentat pentru a ține situația sub control. Incendiul a fost localizat abia după câteva ore, iar lichidarea completă a fost anunțată la 17:23.


În tot acest timp, locatarii au fost evacuați, pentru a evita intoxicațiile cu fum. Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, însă viețile acestora nu au fost în pericol.

Specialiștii continuă investigațiile pentru a stabili cu exactitate cauza izbucnirii focului.




Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ O nouă „metodă” de escrocherie: Trei suspecți ar fi achiziționat dispozitive electronice în baza unor acte declarate pierdute.

O femeie de 26 de ani și doi bărbați de 37 și 44 de ani, originari din Chișinău și Ialoveni, sunt cercetați penal după ce ar fi pus la cale o schemă de escrocherie prin care au obținut ilegal produse electronice.

Publicat

Potrivit Poliției, activitatea infracțională a suspecților a fost documentată de oamenii legii din sectorul Centru. Conform anchetei, unul dintre bărbați a contactat telefonic un magazin de produse electronice, prezentându-se fraudulos drept o altă persoană. Acesta ar fi folosit datele de identitate ale unei persoane ale cărei acte fuseseră anterior declarate pierdute pentru a achiziționa mai multe dispozitive electronice.

În urma acțiunilor sale, agentului economic i-a fost cauzat un prejudiciu de peste 20.000 de lei.

Polițiștii au reușit să identifice suspecții, iar bunurile obținute prin fraudă au fost depistate și ridicate. Totodată, în timpul perchezițiilor autorizate efectuate la domiciliile acestora, oamenii legii au descoperit o armă pneumatică fără acte de proveniență, precum și mai multe acte de identitate care aparțin altor persoane.


Cei trei sunt cercetați penal pentru escrocherie și riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 5 ani. Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și verificarea unei eventuale implicări în alte fapte similare.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Gata cu salariile „în plic”: Factori de decizie ai unei companii comerciale, bănuiți de evaziune fiscală și spălare de bani.

Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu procurorii PCCOCS, au efectuat mai multe percheziții într-un dosar penal ce vizează suspiciuni de evaziune fiscală și spălare de bani.

Publicat

Potrivit anchetei, inițiată în luna februarie, factori de decizie ai unei companii comerciale sunt bănuiți că, în perioada 2024 – prezent, ar fi pus în aplicare o schemă de diminuare a obligațiilor fiscale. Aceștia ar fi retras bani sub formă de dividende, iar ulterior i-ar fi utilizat pentru achitarea neoficială a salariilor unor angajați.

Perchezițiile au fost desfășurate la sediul societății comerciale, la două șantiere de construcție, la domiciliile persoanelor vizate, precum și asupra unui automobil și a unei persoane.

În urma descinderilor, oamenii legii au ridicat sume de bani presupuse a proveni din activități infracționale, dispozitive de stocare a datelor, documente contabile, registre cu înscrisuri de ciornă și alte probe relevante pentru cauza penală.


De asemenea, în timpul verificărilor efectuate la cele două șantiere de construcție au fost depistați mai mulți muncitori care, potrivit informațiilor preliminare, nu figurau ca angajați oficial ai companiei.

Acțiunile de urmărire penală continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului, identificarea persoanelor implicate și acumularea probelor necesare în cadrul investigației.


Citește mai departe

topul săptămânii