Rețele de socializare

Ediție TV

Pericolele ascunse ale internetului: Peste 70 de cazuri de abuz sexual online asupra copiilor, înregistrate în Republica Moldova

Copii sunt tot mai des victime ale abuzului sexual în mediul online. Doar anul trecut, în Republica Moldova, poliția a pornit 72 de cauze penale pentru acest tip de infracțiune.

Publicat

Specialiștii bat alarma și spun că cifrele cresc din cauza faptului că, minorii petrec foarte mult timp pe internet, fiind dornici de socializare, fără să cunoască riscurile la care se supun.

Tehnologiile permit copiilor să găsească informații, să socializeze, să învețe. În același timp, multe instrumente și servicii online nu sunt concepute întotdeauna în interesul copiilor. Navigând pe internet, creându-și un profil pe rețele sociale, minorii comunică cu persoane pe care nu-i cunosc, au încredere în ei și construiesc relații online. Dar, în spatele unui profil se poate ascunde oricine. Autoritățile spun că cel mai adesea abuzatori se dovedesc a fi bărbații cu vârsta cuprinsă între 30 și 50 de ani. Aceștia au diferite profesii, ocupații, iar uneori sunt chiar rude cu victimele, așa că nu pot fi ușor deconspirați.

Potrivit psihologilor, orice schimbare de comportament al copilului ar trebui să dea de gândit părinților.
Abordați la acest subiect, persoanele care au în grijă minori ne-au spus că discută cu aceștia despre pericolele din mediul online, însă apelează și la programe de control parental pentru a se asigura.


Psihologii mai spun că în cazul în care părintele sesizează o schimbare bruscă de comportament al copilului, trebuie să îl abordeze pe acesta cu foarte mare atenție.

Specialiștii îndeamnă părinții să supravegheze activitatea copilului pe internet, să instaleze instrumente de filtrare a accesului și să informeze copilul cu privire la auto-protecția în mediul virtual. Important este ca acest proces să nu fie transformat în control represiv, deoarece copilul va fi determinat să se ascundă. Dacă bănuiți sau ați depistat un caz de abuz online, îl puteți raporta la unul dintre centrele de protecție a copilului sau la serviciul unic de urgență 112.

echipa.md


Ediție TV

Sîngerei: Un tânăr de 24 de ani a murit într-un cumplit accident de motocicletă. Pasagera acestuia a ajuns la spital.

Accident cu sfârșit tragic în raionul Sîngerei. Un tânăr de 24 de ani a murit în circumstanțe dramatice, după ce a pierdut controlul motocicletei pe care o conducea.

Publicat

Accidentul s-a produs în seara zilei de 1 mai în localitatea Țîpletești, raionul Sîngerei. Potrivit datelor preliminare, motociclistul de 24 de ani, împreună cu o pasageră de 20 de ani, s-ar fi deplasat prin localitate, iar la un moment dat, într-o curbă periculoasă, ar fi pierdut controlul ghidonului și s-ar fi tamponat cu putere într-un obstacol de pe marginea drumului.

În urma coliziunii, cei doi tineri au fost transportați de urgență la Spitalul Clinic municipal Bălți de către un echipaj de ambulanță, însă din nefericire motociclistul a decedat în drum spre spital.

Oamenii legii au deschis o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs tragicul accident.


echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

Incendiu în orașul Căușeni: O clădire cu trei etaje în care se află un supermarket, o cafenea, dar și un magazin de mobilă a fost cuprinsă de flăcări

Incendiu de proporții în sudul țării. O clădire cu trei etaje în care se află un supermarket, o cafenea, dar și un magazin de mobilă a fost cuprinsă de flăcări, în orașul Căușeni, iar zeci de pompieri și salvatori au intervenit la fața locului.

Publicat

Focul a izbucnit în după amiaza zilei de 30 aprilie, iar martorii, panicați de cele întâmplate, au sunat imediat la Serviciul 112. În urma apelului, a fost aplicat planul sporit de intervenție, la fața locului venind cinci echipe de pompieri și salvatori.

Angajații IGSU au stabilit că incendiul s-a produs într-o anexă din spatele clădirii cu trei nivele, iar focul se răspândea deja spre acoperișul construcției. Pe lângă flăcările puternice, și fumul dens s-a răspândit la zeci de metri distanță.

Pompierii și salvatorii au luptat cu flăcările timp de câteva ore pentru a le localiza și stinge. Din fericire, nu au fost raportate victime, incendiul provocând doar daune materiale. Deocamdată nu se cunoaște de la ce ar fi pornit incendiul, circumstanțele urmând a fi examinate de specialiști.



Citește mai departe

Ediție TV

Weekend marcat de tragedii: Doi moldoveni au decedat în România

Weekend marcat de tragedii. Doi moldoveni și-au găsit sfârșitul în România, în circumstanțe șocante.

Publicat

În primul caz, un tânăr de 28 de ani, care deține cetățenie dublă, a fost găsit spânzurat în zona Podu Roș, din Iași. Corpul neînsuflețit al bărbatului a fost observat de către un trecător, care a sunat imediat la poliție. La scurt timp, toate echipele de intervenție s-au îndreptat la fața locului și au descoperit sub pod cadavrul tânărului. Oamenii legii au emis ordonanța de efectuare a necropsiei medico-legale, care va stabili cauza exactă a decesului tânărului.

În același timp, a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar cercetările continuă.

Tot în weekendul trecut, un șofer moldovean a murit într-un accident groaznic, după ce autocisterna încărcată cu etanol pe care o conducea s-a răsturnat și s-a izbit violent de un stâlp. Accidentul a avut loc în Mărășești, județul Vrancea, iar circulația în zonă a fost blocată timp de mai multe ore. Autocisterna, înregistrată în Republica Moldova, transporta etanol când s-a răsturnat pe carosabil.


Echipajele de urgență au intervenit imediat și l-au descarcerat pe șofer dintre fiarele contorsionate ale cabinei. Din nefericire, medicii sosiți la fața locului nu au putut decât să constate decesul acestuia.

Totodată, la locul tragediei au intervenit și patru echipaje de salvatori care spălat traseul de combustibilul care s-a revărsat în urma impactului.

Circumstanțele tragediei urmează a fi stabilite.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii