Moldova
Șmecheria unui conducător auto, dată în vileag la frontieră
Un permis de conducere, perfectat ilegal cu 50 de euro în regiunea transnistreană, a fost depistat și reținut de polițiștii de frontieră din punctul de trecere Sculeni. În declarații, titularul documentului falsificat a specificat că permisul a fost folosit doar pe teritoriile țărilor europene, unde era încadrat în câmpul muncii.
Astăzi, 14 decembrie a.c., în jurul orei 13.30, s-a prezentat pe sensul de intrare în Republica Moldova, un mijloc de transport de model Ford Focus, înmatriculat în Lituania. Autoturismul era condus de un cetățean moldovean de 60 de ani, locuitor al or. Tiraspol. În timpul procedurii de control a documentelor prezentate, polițistul de frontieră a realizat și verificarea fizică a mijlocului de transport. Urmare, în torpedou a fost depistat permisul de conducere, eliberat de autoritățile naționale, care vizibil prezenta semne de falsificare. Controlul amănunțit au confirmat bănuielile polițistului de frontieră, documentul nu corespundea unui autentic.
Totodată, la solicitarea angajatului Poliției de Frontieră de a prezenta toate documentele deținute asupra sa, șoferul a înmânat cel de-al doilea permis de conducere original.
În cadrul audierilor, acesta a declarat că bănuia despre falsificarea permisului, deoarece l-a obținut prin intermediul unei persoane necunoscute, contra sumei de 50 de euro, ba mai mult îl folosea doar în Uniunea Europeană, la muncă în Germania.
Documentul falsificat a fost ridicat și urmează să fie supus expertizei, iar polițiștii de frontieră continuă documentarea cazului sub toate aspectele legale.
Moldova
/VIDEO/ Escrocherie la Gura Galbenei: Două persoane reținute în urma unei șarlatanii de peste 166 de mii de lei.
Două persoane au fost reținute și plasate în arest preventiv pentru 30 de zile, în urma unei escrocherii considerabile comise în satul Gura Galbenei, din raionul Cimișlia. Victima, o tânără de 20 de ani, a sesizat poliția că persoane necunoscute au indus-o în eroare, determinând-o să transmită bani sub pretextul că pe numele ei ar fi fost contractat un credit bancar în valoare de 1 milion de lei.
În urma anchetei, polițiștii și procurorii au reținut în flagrant un bărbat de 39 de ani din raionul Orhei, care ar fi avut rolul de curier în schema infracțională. Totodată, a fost identificat și cel care a ridicat efectiv suma de 166.370 de lei de la victimă, fiind depistat în Chișinău, în timp ce se deplasa cu automobilul personal.
Perchezițiile efectuate la domiciliul și în automobilul suspectului au permis ridicarea mijlocului de transport, a sumelor de bani și a mai multor telefoane folosite în activitatea infracțională.
Oamenii legii continuă măsurile de urmărire penală și investigațiile speciale pentru a stabili toate circumstanțele cazului și eventualele implicări ale suspecților în alte infracțiuni similare.
Moldova
Motociclist rănit în impact: Un tânăr, pe patul de spital, după ce a intrat în coliziune cu o mașină.
A ajuns la spital. Un tânăr a fost rănit ca urmare a unui accident rutier produs în dimineața zilei de 14 martie, în jurul orei 09:00, pe o stradă din orașul Ialoveni. Poliția a fost sesizată, iar la fața locului au intervenit echipaje ale oamenilor legii și ale serviciilor medicale.
Potrivit informațiilor preliminare, un automobil condus de un bărbat de 61 de ani s-a ciocnit cu o motocicletă la ghidonul căreia se afla un tânăr de 21 de ani. Circumstanțele în care s-a produs impactul urmează să fie stabilite de anchetatori.
În urma coliziunii, motociclistul a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost preluat de un echipaj de ambulanță pentru investigații suplimentare.
Potrivit ofițerului de presă al inspectoratului de poliție local, Mariana Didenco, șoferii au fost supuși etilotestului.
Polițiștii din Ialoveni au înregistrat cazul și continuă documentarea acestuia pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului.
Moldova
/AUDIO/ Trafic de influență la Cahul: Peste 20 de percheziții într-un dosar privind redobândirea cetățeniei române.
Două persoane au fost reținute pentru 72 de ore, în urma unei ample operațiuni desfășurate de Centrul Național Anticorupție și Procuratura Anticorupție. Aceasta vizează un dosar de trafic de influență legat de redobândirea cetățeniei române.
Potrivit anchetei, persoanele vizate acționau prin intermediul unui SRL care pregătea documentele pentru cetățenii Republicii Moldova ce doreau să obțină cetățenia română. Indivizii ar fi pretins și primit sume de bani de la persoane care nu erau eligibile, promițând că au influență asupra angajaților din cadrul Oficiului Stării Civile și Consulatului General al României din Cahul.
Astfel, suspecții ar fi facilitat eliberarea rapidă a documentelor și înregistrări fictive de reședință temporară, pentru ca solicitanții să corespundă criteriilor legale și să poată depune dosarele.
Ancheta mai arată că aceeași persoană ar fi pretins și primit bani pentru a ajuta solicitanții să promoveze examenele auto teoretice și practice, obținând ulterior permisul de conducere prin intermediul unor funcționari publici din Direcția examinare conducători auto Cahul.
În total, în dimineața de 16 martie au fost efectuate peste 20 de percheziții la locuințele și birourile persoanelor vizate, iar administratoarea SRL-ului și un angajat al Consulatului au fost reținuți.
Urmărirea penală continuă, pentru a stabili toate circumstanțele și întregul lanț infracțional.
-
Moldova6 zile în urmăImpact devastator la Strășeni: Doi oameni au murit, iar alți doi au ajuns la spital.
-
Moldova3 zile în urmă/VIDEO/ Beție mortală la Ștefan Vodă: Un recidivist a fost plasat în arest, după ce a ucis în bătaie un bărbat care-l adăpostise.
-
Moldova7 zile în urmăUn șofer beat, reținut după ce a lovit cu mașina un pilon electric și a părăsit locul accidentului, la Tohatin.
-
Moldova5 zile în urmăSchemă internațională de droguri: Două ucrainence, reținute la Chișinău cu narcotice de 1,5 milioane de lei
-
Moldova3 zile în urmăAccident în lanț la Ialoveni: Un șofer băut a lovit trei mașini oprite în trafic.
-
Moldova6 zile în urmăAccident la ieșirea din Bucovăț: Un șofer a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce mașina sa a fost lovită de un camion.
-
Moldova6 zile în urmăȘi-a primit sentința: Un tânăr va petrece următorii 12 ani în detenție pentru că ar fi violat o minoră de 13 ani.
-
Moldova3 zile în urmă/VIDEO/Hoți de combustibil: Un tânăr ar fi furat motorină din mai multe tiruri parcate, la Telenești.
