Moldova
O nouă alertă falsă cu bombă: Poliția încearcă să dea de urmele persoanei care a anunțat Judecătoria Buiucani ar fi
Alertă în capitală. O persoană necunoscută a sunat la 112 și a anunțat că sediul Buiucani al Judecătoriei Chișinău ar fi fost minat.

Apelul a parvenit în dimineața de 04 octombrie, la ora 09.40, iar imediat, la fața locului au intervenit mai multe echipaje de poliție, pompieri, medici cu ambulanța, dar și experți geniști. Zona a fost încercuită, iar toate persoanele aflate în clădire – evacuate.
După mai multe ore de verificări minuțioase, geniștii au anunțat că nici în clădire, nici pe teritoriul adiacent nu au fost depistate obiecte explozibile, prin urmare, alerta a fost una falsă. Pe caz a fost inițiată o anchetă, pentru a identifica persoana care a făcut apelul fals.
Aceasta riscă amendă de 42 500 de lei, sau închisoare de până la 2 ani. De menționat că cea mai recentă alertă falsă cu bombă la Judecătoria Buiucani a avut loc acum o săptămână, pe 27 septembrie.
Atunci apelul fusese făcut de un bărbat, neidentificat nici până la această oră.
Moldova
ANSA avertizează: sezonul ciupercilor a început, iar odată cu acesta cresc și riscurile pentru sănătate.
A început sezonul ciupercilor, iar odată cu el crește semnificativ și riscul de intoxicațiilor. Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor recomandă populației să evite culesul individual și să nu cumpere ciuperci de la persoane neautorizate.

Pentru presă reprezentanții ANSA au precizat că există multe ciuperci toxice sau care seamănă foarte mult cu cele comestibile și că nici persoanele experimentate nu sunt ferite de greșeli.
Specialiștii atrag atenția că metodele tradiționale de verificare a comestibilității ciupercilor, precum testul cu lapte sau cu ceapă, nu mai sunt sigure.
De asemenea, aceștia recomandă să fie evitate ciupercile moi sau cu urme de viermi și, dacă sunt cumpărate din comerț, să fie păstrate în ambalajul original până la preparare.
Potrivit Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, anul trecut au fost raportate circa 250 de cazuri de toxiinfecții cu ciuperci, afectând aproape 400 de persoane, dintre care 41 de copii. Autoritățile reamintesc că prevenția și atenția sunt esențiale pentru evitarea intoxicărilor.
Moldova
/VIDEO/ Contrabandă cu iz de tutun: Peste 50.000 de țigarete, depistate de oamenii legii pe malul Prutului.
Contrabandist cu iz de tutun. Un bărbat a fost reținut de polițiștii de frontieră chiar la locul faptei. Potrivit forțelor de ordine, în urma unor măsuri speciale de investigație întreprinse recent de polițiștii de frontieră, sub coordonarea Procuraturii Hîncești – Oficiul Leova, au dejucat o tentativă de contrabandă pe malul râului Prut la frontiera de stat cu România.

În cadrul operațiunii au fost depistate peste 50.000 de țigarete cu timbru de acciz al Republicii Moldova, în valoare estimativă de peste 100.000 de lei, două autoturisme, iar un conațional, suspectat de implicare în activitatea infracțională, a fost reținut.
Ulterior reținerii, toate probere depistaete și ridicate au fost plasate pe teritoriul Sectorului Poliției de Frontieră Leova. Acum, cercetările continuă sub toate aspectele legale pentru identificarea altor persoane implicate în schema de contrabandă cu produse de tutungerie și destructurarea rețelei infracționale.
De menționat că persoana reținută beneficiază de prezumția de nevinovăție, iar acțiunile de urmărire penală continuă în vederea documentării complete a cazului și identificării altor persoane implicate.
În speță, Poliția de Frontieră îndeamnă cetățenii să contribuie activ la menținerea securității statului, semnalând orice activitate suspectă observată în zona de frontieră.
Moldova
A murit în chinuri groaznice: O femeie a decedat, după ce ar fi fost bătută cu bestialitate de propiul soț.
O femeie de 41 de ani din satul Tîrnova, raionul Dondușeni, și-a pierdut viața în chinuri groaznice, după ce ar fi fost bătută cu bestialitate de soțul ei. Cazul tragic s-a produs în seara zilei de 22 septembrie, în jurul orei 21:00.

Victima a fost găsită pe o stradă din localitate, în stare de inconștiență. Potrivit poliției, femeia ar fi fost maltratată de soțul său, un bărbat de 47 de ani. Ea a fost transportată de urgență la Spitalul Raional Dondușeni, însă medicii nu i-au mai putut salva viața. În urma traumelor suferite, femeia a decedat la scurt timp.
Pe caz a fost inițiată o cauză penală pentru violență în familie soldată cu deces. Suspectul a fost reținut pentru 72 de ore, iar poliția continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele acestei tragedii.