Moldova
Unul dintre tinerii reținuți după omorul fetiței de 7ani, la Recea, a fost eliberat. Precizările șefului IGP
Unul dintre cei doi frați reținuți după omorul fetei de 7 ani de la Recea, raionul Râșcani, a fost eliberat.
Informația a fost confirmată pentru IPN de către șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu. Este vorba despre fratele mai mare, care s-a dovedit că nu era pe loc în momentul comiterii crimei.
Viorel Cernăuțeanu a menționat că oamenii legii au întreprins acțiunile necesare pentru a identifica persoanele implicate în comiterea crimei. Inițial au fost reținuți doi frați, de 21 și 33 de ani. După unele cercetări, audieri, dar și examinarea imaginilor video de pe camerele de supraveghere s-a stabilit că fratele mai mare se afla în alt loc în momentul comiterii omorului. Preliminar s-a stabilit că nici nu a cunoscut despre cele întâmplate.
Șeful IGP a precizat că urmează să fie efectuate mai multe expertize, inclusiv cea psihiatrică în privința fratelui mai mic. Acesta rămâne în detenție, procurorii urmând să ceară mandat de arest pe numele lui.
Primarul localității, Valerii Ghelan, a declarat pentru IPN că cei doi frați sunt dintr-o familie completă, în care au crescut patru copii. Părinții sunt peste hotare, la fel ca și cele două surori ale tinerilor. Ultimii, de asemenea, mergeau la muncă peste hotare, dar au revenit acasă în această vară. Deși locuiește pe aceeași stradă cu suspectul, primarul sune că nu l-a prea văzut.
Primăria examinează posibilitatea să acorde ajutor familiei fetei. De asemenea, mai mulți localnici deja s-au oferit să acopere unele cheltuieli pentru funeralii.
Fata de 7 ani a mers luni la joacă în mahala și nu a mai revenit. Mai întâi au căutat-o cei de-ai casei, iar spre seară au apelat și la poliție. Căutările au continuat toată noaptea și a doua zi, fiind implicați și câini dresați, dar și drone. Cadavrul a fost găsit marți după-amiază într-o casă părăsită din localitate. Se pare că copila a mers la casa suspectului, care se află nu departe de casa sa. Localnicii spun că fratele mai mare era drăguț cu copila și servea cu dulciuri. De data aceasta el nu a fost acasă. Fratele mai mic, un împătimit al jocurilor de calculator, s-a arătat deranjat de vizita ei. Copila a fost găsită strangulată.
Moldova
/VIDEO/ Șarlatanie prin telefon: Doi ucraineni ar fi înșelat o femeie de 81 de ani cu peste 145.000 de lei.
Doi tineri din Ucraina au fost reținuți la Chișinău, fiind bănuiți că ar face parte dintr-un grup criminal specializat în escrocherii telefonice. Victima, o femeie de 81 de ani, ar fi fost prejudiciată cu peste 145.000 de lei după ce a fost manipulată să transmită bani sub pretextul „protejării conturilor bancare”.
Potrivit poliției, cei doi ucraineni, de 18 și 21 de ani, au fost reținuți de ofițerii de la Botanica și cei ai Direcției de Poliție Chișinău. Ancheta arată că schema a început cu un apel telefonic de la un individ care s-a dat drept angajat al unei companii de telecomunicații și a obținut datele personale ale victimei.
Ulterior, alți membri ai grupării ar fi intervenit, pretinzând că sunt polițiști și reprezentanți ai unei instituții financiare. Aceștia ar fi convins femeia că pe conturile sale ar avea loc tranzacții frauduloase, determinând-o să retragă bani și să îi transmită pentru „securizare”.
Unul dintre suspecți a fost prins în flagrant imediat după ce a primit suma de la victimă, iar ulterior a fost reținut și al doilea tânăr.
În urma perchezițiilor efectuate la locuințele închiriate de aceștia, oamenii legii au ridicat bani și alte probe relevante pentru anchetă.
Ambii suspecți au fost reținuți pentru 72 de ore și riscă până la 15 ani de închisoare.
Moldova
/VIDEO/ Puneau bani falși în circulație: Un tânăr și o femeie ar fi încercat să achite mai multe bunuri cu bancnote false.
Un tânăr de 19 ani a fost reținut de oamenii legii, după ce ar fi încercat să achite mai multe bunuri cu bancnote false. Cazul a fost documentat de ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate și cei de urmărire penală ai INI, în comun cu procurorii PCCOCS, în cadrul unei anchete ce vizează activitatea unui grup infracțional organizat.
Potrivit informațiilor acumulate, gruparea, formată din persoane aflate atât în Republica Moldova, cât și peste hotare, ar fi pus în circulație bancnote contrafăcute pentru a obține profituri ilicite.
Anchetatorii spun că suspecții contactau vânzători de bunuri prin telefon sau aplicații de mesagerie și acceptau imediat prețurile solicitate, insistând ca tranzacțiile să fie efectuate rapid. Bunurile erau achitate în valută străină, în special în euro, existând suspiciuni că o parte dintre bancnote erau false sau proveneau din activități ilegale.
La data de 7 mai, în municipiul Chișinău, unul dintre membrii grupării, un tânăr de 19 ani, a fost prins în flagrant în Chișinău în timp ce încerca să cumpere bunuri folosind bancnote suspecte de falsificare.
În urma perchezițiilor, oamenii legii au ridicat 500 de euro, precum și mai multe telefoane mobile folosite pentru coordonarea activităților infracționale.
Totodată, la fața locului a fost identificată și o tânără de 20 de ani, presupusă membră a grupului criminal organizat. Ambii suspecți au fost audiați în calitate de bănuiți și, potrivit poliției, și-ar fi recunoscut vina.
Bancnotele ridicate urmează să fie supuse expertizei în cadrul Centrului Tehnico-Criminalistic și Expertize Judiciare al IGP.
Conform legislației, persoanele găsite vinovate de punerea în circulație a banilor falși riscă pedepse cu închisoarea de la 5 la 10 ani.
Investigațiile continuă pentru identificarea tuturor persoanelor implicate și stabilirea întregii activități infracționale.
Moldova
Descinderi la spitalul raional Florești: Mai mulți angajați ai instituției sunt cercetați pentru corupție și trafic de influență.
Percheziții la Spitalul Raional Florești într-un dosar de corupție care vizează mai mulți angajați ai instituției medicale. Ofițerii CNA și procurorii din Bălți au descins în dimineața zilei de 11 mai la domiciliile și birourile de serviciu ale suspecților, cercetați pentru corupere pasivă și trafic de influență.
Potrivit anchetatorilor, șeful Secției consultative a spitalului este bănuit că ar fi pretins și primit bani de la pacienți și alți beneficiari pentru eliberarea unor îndreptări medicale urgente către instituții republicane, certificate de concediu medical, dar și acte necesare pentru prelungirea permisului de port-armă.
În același dosar este cercetată și asistenta medicală superioară din cadrul secției, suspectată de trafic de influență. Potrivit CNA, aceasta ar fi cerut și primit bani de la candidați și conducători auto, susținând că poate influența membrii Comisiei de examinare medicală pentru emiterea unor concluzii favorabile privind aptitudinea de conducere, fără efectuarea corespunzătoare a examinărilor medicale.
În cadrul măsurilor speciale de investigație, oamenii legii au documentat și alte presupuse ilegalități comise de angajați ai instituției. Astfel, au fost pornite încă 11 cauze penale distincte, ulterior conexate la dosarul de bază.
Perchezițiile au avut loc la șeful Secției consultative, două asistente medicale, un medic neurolog, contabilul-șef al Centrului Medicilor de Familie Florești, dar și la alte persoane fizice beneficiare ale serviciilor medicale investigate.
La această etapă, persoanele vizate sunt cercetate în stare de libertate. CNA și procurorii continuă investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele cazului.


-
Moldova7 ore în urmăNoi detalii în cazul tragediei de la Cahul: Adolescentul de 16 ani ar fi fost atins de glonțul care a rănit militarul în termen.
-
Moldova6 zile în urmăMinor tamponat de mașină: Băiatul de 7 ani se deplasa cu bicicleta în momentul în care a fost lovit de un automobil.
-
Moldova7 ore în urmăCaz halucinant în capitală: Un bărbat a atacat două foste colege, apoi a căzut în gol.
-
Moldova6 zile în urmăAr fi „închis ochii” la defrișări ilegale: Șefa inspecției de mediu Ocnița și doi inspectori, reținuți pentru corupție.
-
Moldova6 ore în urmă/VIDEO/ Captură impunătoare de marijuana: Doi șoferi de autocar, arestați fiind bănuiți de tentativă de contrabandă cu droguri.
-
Moldova5 ore în urmă/VIDEO/ Puneau bani falși în circulație: Un tânăr și o femeie ar fi încercat să achite mai multe bunuri cu bancnote false.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Băuți sau fără permis: Mai mulți șoferi, documentați, după ce au încălcat grav regulile de circulație.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Limbi străine predate cu încălcări fiscale: Evaziune de circa 4 milioane de lei la un ONG din Chișinău.
