Rețele de socializare

Moldova

Și-ar fi înjunghiat de 91 de ori un cunoscut, din răzbunare! Inculpatul și-a primit sentința

Procurorii din cadrul Procuraturii mun.Chișinău, au obținut o sentință de condamnare, pe o cauză penală de învinuire a unui bărbat de 36 de ani din capitală, de săvârșirea unui omor cu deosebită cruzime.

Publicat

Astfel, potrivit sentinței Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, inculpatul a fost recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunii nominalizate, stabilindu-i-se pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 13 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.

Instanța a mai dispus încasarea din contul inculpatului a sumei de 37 628 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Potrivit învinuirii înaintate de către procurori, inculpatul, la data de 8 martie 2023, în timp ce se afla într-un apartament din sectorul Botanica al mun. Chişinău, din motivul unor relaţii ostile apărute între el și un alt bărbat, din motiv de răzbunare, i-a aplicat ultimului cu un cuţit, mai multe lovituri în regiunea abdomenului, capului şi a gâtului, provocându-i potrivit concluziilor raportul de expertiză judiciară circa nouăzeci şi una de plăgi.


Drept urmare a hemoragiei, victima a decedat, iar inculpatul a părăsit locul comiterii infractiunii.

În privința inculpatului a fost menținută măsura preventivă – arestarea preventivă.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.


Moldova

Țigări de contrabandă în tren: Trei angajați ai „Căii Ferate” și un agent economic- cercetați penal.

Transportau țigări de contrabandă în România cu ajutorul cursei de tren Chișinău-Iași. Este schema pusă la cale de trei angajați ai Căii Ferate din Moldova și un agent economic. Aceștia au vârste cuprinse între 33 și 54 de ani și sunt cercetați penal de contrabandă cu produse de tutungerie.

Publicat

Potrivit poliției, cei patru suspecți ascundeau pachetele de țigări în vagoane și astfel reușeau să treacă verificările Serviciului Vamal.
Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații au descins cu nouă percheziții în capitală și la Ungheni, la domiciliile indivizilor, dar și în vagoanele de tren. Iar ca urmare au găsit zeci de mii de lei și peste 6600 de pachete de țigări în valoare de 280 de mii de lei.
Pe caz a fost inițiată o cauză penală pentru contrabandă, iar dacă vor fi găsiți vinovați, suspecții ar putea sta până la 10 ani după gratii.


Citește mai departe

Moldova

Pericol pe străzile capitalei: Mai mulți copaci au fost doborâți la pământ de vântul puternic.

Vântul puternic din după-amiaza de 22 mai a făcut dezordine în capitală. Mai mulți copaci au fost doborâți, iar zeci de crengi au fost rupe de rafalele de vânt. Pentru a elibera drumul de ramurile căzute a fost solicitat ajutorul muncitorilor de la „Asociația de gospodărire a Spațiilor Verzi”.

Publicat

În primul caz, aceștia au avut misiunea să intervină pe strada Bernardazzi pentru a înlătura un copac care a fost smuls de vântul puternic și a căzut peste liniile de troleibuz. Din fericire, incidentul nu s-a soldat cu victime sau daune materiale considerabil, asta întrucât copacul risca să cadă în gol. Cu toate acestea, traficul în zonă a fost blocat, iar un echipaj de poliție a intervenit pentru a redirecționa traficul și a asigura zona.
Intervenția muncitorilor de la „Spații Verzi” a fost necesară și pe strada Muncești, unde un alt copac s-a rupt, iar un arțar aflat pe strada Șciusev s-a frânt fără a provoca întreruperea traficului rutier.
În acest context, autoritățile îndeamnă oamenii să evite deplasarea în apropierea arborilor și să manifeste grijă sporită față de copii. Totodată, șoferii sunt rugați să evite parcarea pe marginea străzilor, pe trotuare și sub copaci bătrâni, pentru a preveni eventuale daune și a permite intervenția promptă a echipelor specializate în caz de necesitate.



Citește mai departe

Moldova

Scandal la „Asociația de Gospodărire a Spațiilor Verzi”: Fostul director ar fi adus prejudicii financiare considerabile instituției.

Scandal la „Asociația de Gospodărire a Spațiilor Verzi” din Chișinău. Un fost director al instituției ar fi implicat într-o schemă de corupție bazate pe contracte fictive și lucrări inexistente. Totul s-ar fi întâmplat în decursul a doi ani, din 2023 și până în aprilie 2025.

Publicat

Potrivit datelor publicate de CNA, în perioada în care a ocupat funcția de director, bărbatul ar fi semnat contracte fictive de întreținere pentru utilaje multifuncționale care nu fuseseră niciodată puse în funcțiune. În pofida acestui fapt, utilajele au fost „deservite” în acte, iar lucrările neefectuate au fost raportate ca fiind finalizate, provocând pierderi financiare considerabile bugetului întreprinderii municipale.
Urmărirea penală continuă, iar perchezițiile efectuate în mai multe locații din capitală au scopul de a stabili toate circumstanțele și de a identifica persoanele implicate în această schemă ilegală. La moment, fostul director riscă acuzații de abuz de serviciu și implicare în fapte de corupție.


Citește mai departe

topul săptămânii