Moldova
Și-au „vândut” epoleții. Doi polițiști vor compărea pe banca acuzaților pentru luare de mită
Procuratura Anticorupție anunță despre finalizarea urmăririi penale și remitere în instanța de judecată pentru examinare în fond, a cauzei penale de învinuire a doi ofițeri de investigații din cadrul Inspectoratului de Poliție Ciocana al Direcției de Poliție mun. Chișinău a IGP al MAI, fiindu-le incriminată săvârșirea infracțiunii de corupere pasivă.

Urmărirea penală a fost pornită în luna noiembrie 2022, de către Centrul Național Anticorupție în baza unui denunț.
Potrivit denunțătorului și rezultatelor efectuării urmării penale, s-a stabilit că, învinuiții, aflându-se în timpul orelor de muncă, au imobilizat denunțătorul sub pretextul aflării acestuia în căutare, având măsura de reprimare – aducerea forțată.
Pentru a nu-l escorta la Inspectoratul de poliție, unde eventual putea fi reținut, polițiștii, au acceptat și primit de la denunțător, mijloace bănești în sumă de 400 euro.
Învinuiții nu și-au recunoscut vina, iar cauza penală a fost trimisă pentru examinare în fond la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.
Pentru infracțiunea comisă legea prevede pedeapsa sub formă de se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 10 ani cu amendă în mărime de la 300 000 la 400 000 lei şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 7 la 10 ani.
Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.
Moldova
Tânăr spulberat pe zebră, în capitală: Șoferul a abandonat victima și a dispărut.
Un tânăr de 20 de ani a ajuns la spital după ce a fost lovit în plin de o mașină, în timp ce traversa regulamentar bulevardul Grigore Vieru din Capitală. Accidentul a avut loc în amiaza zilei de 7 iulie, pe o trecere de pietoni dirijată de semafor.

Potrivit poliției, victima traversa strada pe culoarea verde, când o mașină condusă de un bărbat l-a izbit violent. Imaginile surprinse de o cameră de bord arată că, imediat după impact, șoferul a frânat pentru câteva secunde… dar în loc să coboare sau să ofere ajutor, a ales să fugă de la fața locului.
Tânărul a fost preluat de o ambulanță și transportat de urgență la spital pentru îngrijiri medicale.
Oamenii legii au deschis o anchetă în cadrul căreia urmează sa stabilească circumstanțele producerii accidentului și să-l identifice pe șoferul responsabil de acesta.
Autoritățile reamintesc că părăsirea locului accidentului este o faptă penală gravă, iar șoferul riscă pușcărie, în funcție de evoluția stării victimei.
Moldova
/VIDEO/ Hoț reținut în capitală: Individul ar fi furat dintr-o locuință genți și monede rare.
Un bărbat în vârstă de 43 de ani, cetățean străin, a fost prins de polițiști fiind suspectat că ar fi pătruns fără drept într-un apartament din sectorul Centru al Chișinăului și ar fi sustras mai multe bunuri de valoare. Printre acestea se numără genți, monede rare și o medalie, prejudiciul cauzat proprietarului ridicându-se la peste 9 mii de lei.

Investigațiile efectuate de ofițerii Inspectoratului de Poliție Centru au dus la identificarea și reținerea suspectului. În timpul unei percheziții autorizate, oamenii legii au găsit o parte din monedele furate.
Potrivit legislației, persoanele vinovate de astfel de infracțiuni riscă până la 4 ani de închisoare.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele cazului și pentru a verifica dacă bărbatul este implicat și în alte furturi din Chișinău.
Moldova
Intervenție fulger la Botanica: O mașină a fost cuprinsă de flăcări în parcarea unui centru comercial.
Seară cu foc și fum în sectorul Botanica al capitalei! Un automobil a fost mistuit de flăcări în parcarea unui centru comercial de pe bulevardul Decebal. Incidentul s-a produs pe 5 iulie, în jurul orei 17:46, moment în care mai mulți martori au sunat la 112. Până la sosirea pompierilor, mai mulți șoferi aflați în parcare au încercat să domolească flăcările cu ajutorul stingătoarelor.

Două echipaje de salvatori au ajuns în scurt timp la fața locului și au intervenit prompt pentru a opri extinderea focului. Incendiul a fost lichidat în mai puțin de cinci minute, însă flăcările au distrus aproximativ 50 la sută din automobile.
Din fericire, nicio persoană nu a avut de suferit. Cauza exactă a izbucnirii incendiului urmează să fie stabilită de specialiști.
-
Moldova3 zile în urmă
Minor pe motocicletă, tamponat la Tomai: La volanul mașinii implicate ar fi fost primarul localității.
-
Moldova4 ore în urmă
Tânăr spulberat pe zebră, în capitală: Șoferul a abandonat victima și a dispărut.
-
Moldova4 zile în urmă
Accident matinal la Sîngera: O mașină s-a răsturnat, trei persoane au ajuns la spital.
-
Moldova6 zile în urmă
A lovit un vehicul, apoi a ricoșat în alte două și a ajuns în pădure: traseul haotic al unui șofer, soldat cu cinci mașini avariate și doi răniți la Chișinău
-
Moldova6 zile în urmă
Tragedie pe un drum din Bădiceni: Un tânăr de 19 ani, fără permis și beat criță, a provocat un accident fatal.
-
Moldova6 zile în urmă
/VIDEO/ Șantaj cu 10.000 de euro: o femeie, reținută în timp ce încasa banii pentru un video defăimător.
-
Moldova6 zile în urmă
Descinderi anticorupție la Edineț: șeful Serviciului de Patrulare, acuzat că a luat lemn și bani ca să protejeze afaceri ilegale
-
Moldova5 zile în urmă
Șofer prins beat, cu mită la pachet: Un bărbat, condamnat la un an și 3 luni de pușcărie și 200 mii lei amendă.