Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Ar fi dat spargerea în 12 locuințe din Chișinău. Membrii grupului criminal – reținuți

Polițiștii capitalei au destructurat un grup infracțional specializat în comiterea furturilor din apartamente. Suspecții, trei la număr, cu vârste de 32, 34 și 37 de ani, de la începutul anului ar fi comis 12 furturi din locuințe pe teritoriul municipiului Chișinău.

Publicat

Bărbații pătrundeau în apartamente prin culegere de chei și forțarea geamurilor din termopan, după care sustrăgeau bijuterii, tehnică de calcul, dar și bani.

Prejudiciul cauzat părților vătămate se ridică la aproximativ 1 500 000 lei.

În urma perchezițiilor autorizate au fost depistate o parte din bunurile sustrase și ustensilele cu ajutorul cărora pătrundeau în locuințe.


Unul dintre suspecți a fost anterior judecat pentru infracțiuni similare.

Bărbații au fost plasați în arest pentru 30 de zile. Dacă vor fi găsiți vinovați aceștia riscă închisoare de până la 10 ani.

Măsurile speciale au fost desfășurate de către ofițerii de investigație din cadrul Direcției de Poliție a mun. Chișinău, sub conducerea procurorilor Procuraturii mun. Chișinău-Oficiul Rîșcani.


Polițiștii și procurorii continuă măsurile de investigație și urmărire penală pentru stabilirea complicității și altor persoane în comiterea infracțiunii.


Moldova

Imagini cu impact emoțional: O tânără a fost bătută cu bestialitate de alte adolescente, la Băcioi

Imagini cu impact emoțional: O tânără a fost bătută cu bestialitate de alte adolescente la Băcioi.

Publicat

După ce o secvență video a fost făcută publică pe rețelele sociale, Inspectoratul de Poliție Botanica s-a autosesizat. Potrivit oamenilor legii, incidentul ar fi avut loc la începutul lunii aprilie, însă până în prezent, nici victima și nici martorii nu au sesizat organele de drept.

În prezent, poliția întreprinde măsuri pentru identificarea persoanelor implicate în conflictul surprins în imagini. Ulterior, acestea urmează să fie audiate conform procedurii legale pentru a determina motivul care a dus la izbucnirea violențelor.

În context, Inspectoratul Botanica face apel la oricine deține informații suplimentare să coopereze cu autoritățile pentru a facilita soluționarea rapidă a acestui incident.



Citește mai departe

Moldova

S-ar fi certat cu iubita. un tânăr de 27 de ani a urcat pe o clădire părăsită și amenința că va sări în gol

S-ar fi certat cu iubita. un tânăr de 27 de ani a urcat pe o clădire părăsită și amenința că va sări în gol.

Publicat

Totul a avut loc în după-amiaza de 16 mai, pe strada Nicolae Testemițanu din cartierul Telecentru. La fața locului s-au deplasat în regim de urgență polițiști, pompieri, gata oricând să instaleze perna de salvare, și medici cu ambulanța.

În urma discuțiilor avute cu angajata serviciului psihologic, bărbatul a fost convins să renunțe la acțiunile sale periculoase.

Potrivit datelor oferite de către ofițerul de presă de la Poliția Capitalei, Natalia Stati, tânărul are 27 de ani și le-ar fi declarat forțelor de ordine că s-a certat cu prietena sa, de aceea a decis să se arunce de pe clădire.


În legătură cu acest caz, a fost inițiată o anchetă pentru a stabili circumstanțele.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

A provocat un accident rutier, după care a fugit de la locul faptei: Șoferul este căutat de poliție

Un șofer a provocat un accident violent în capitală, iar imediat după a fugit de la fața locului și este căutat de poliție.

Publicat

Totul s-a întâmplat în seara zilei de 15 mai pe Șoseaua Hîncești, la intrarea pe podul din zonă.

Potrivit datelor oferite de către ofițerul de presă de la Poliția Capitalei, Natalia Stati, șoferul aflat la volan ar fi pierdut controlul asupra mașinii în curbă, iar în rezultat a derapat, a tamponat un alt automobil, după care s-a răsturnat. La volanul celuilalt vehicul se afla un bărbat de 36 de ani, care a scăpat nevătămat.

Imediat după impact, șoferul care s-ar face vinovat a fugit de la locul accidentului, abandonând automobilul distrus în mijlocul străzii. La scurt timp, poliția a intervenit pentru documentare, mașina inversată a fost dusă la parcarea specială, iar șoferul- căutat de oamenii legii.


Pe caz a fost inițiată o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, dar și a identifica locul aflării conducătorului auto responsabil de cele întâmplate.

 


Citește mai departe

topul săptămânii