Rețele de socializare

Moldova

Rezultatele perchezițiilor la Primăria Chișinău: Doi angajați ai Direcției Asistență Medicală și Socială, suspectați că au delapidat fonduri externe pentru refugiați

Mai multe bunuri, achiziționate din fonduri externe și bugetare, destinate refugiaților din Ucraina, ar fi fost delapidate de către persoane publice din cadrul Direcției Generale Asistență Medicală și Socială a Consiliului Municipal Chișinău în complicitate cu responsabilii Centrului de plasament temporar pentru refugiați (CTPR) din str. Studenților 7/5, mun. Chișinău. Constatarea rezultă din investigațiile ofițerilor Centrului Național Anticorupție, desfășurate în comun cu procurorii anticorupție și angajații Inspectoratului Național de Investigații al Poliției în cadrul unor cauze penale pornite pe fapte de abuz de serviciu și de delapidare a mijloacelor din fondurile externe.

Publicat

În cadrul acțiunilor de urmărire penală și măsurilor speciale de investigație, s-a stabilit că personalul desemnat pentru activitatea CTPR, aflându-se la locul de serviciu, sistematic au sustras produse alimentare și nealimentare (inclusiv electrocasnice mari și mici, obiecte de mobilier, lenjerie de pat etc.) în proporții considerabile care au fost cumpărate din fondurile externe pentru refugiați.

Astăzi, CNA, în comun cu procurorii și ofițerii de investigații ai INI, au operat 24 de percheziții pe mai multe adrese, inclusiv la sediul Centrului de plasament temporar pentru refugiați din mun. Chișinău, str. Studenților 7/5, în garajele/depozitele și construcțiile accesorii, situate pe adresa indicată cu scopul depistării și ridicării documentelor, înscrierilor de ciornă (agende personale, foi, carnete, alți purtători materiali de informație), mijloacelor bănești, obținute ca rezultat al activității infracționale, mijloacelor bănești, obținute din comercializarea bunurilor destinate refugiaților și procurate din fondurile externe.

De asemenea acțiunile de urmărire penală au vizat și angajați ai Direcției Generale Asistență Medicală și Socială a Consiliului Municipal Chișinău.
În urma perchezițiilor, la sediile menționate și la domiciliile unor bănuiți, au fost depistate mai multe cutii cu produse alimentare, obiecte și produse de igienă, electrocasnice (cuptoare cu microunde, reșouri electrice, aspirator), saci pentru dormit, veselă și alte bunuri presupus a fi sustrase din depozitul Centrului de plasament temporar pentru refugiați. Prin urmare doi angajați ai Direcției Generale Asistență Medicală și Socială a Consiliului Municipal Chișinău au fost reținuți pentru 72 de ore.


Notă: Centrul de plasament temporar pentru refugiați din str. Studenților 7/5, mun. Chișinău, destinat plasării temporare a refugiaților din Ucraina în legătură cu conflictul militar, a fost creat în temeiul prevederilor Hotărârii Parlamentului nr. 41/2022, privind declararea stării de urgență, pct. 19 din Dispoziția nr. 1 din 24 februarie 2022 a Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova precum și a ordinului Ministerului Muncii și Protecției Sociale nr. 21 din 26.02.2022. CPTR este finanțat din contul alocațiilor bugetare, precum și din alte surse de finanțare care nu contravin legislației, în principal susținerea financiară fiind din partea organizațiilor neguvernamentale, iar activitatea acestuia fiind administrată de către structura teritorială de asistență socială în coordonare cu administrația publică locală.

Procuratura Anticorupție conduce urmărirea penală.

Persoana acuzată de săvârşirea unei infracţiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăţia sa nu-i va fi dovedită printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.


Moldova

/VIDEO/ „Influenceri”, pe mâna poliției: Doi tineri, suspectați că promovau și vindeau droguri pe rețelele sociale.

Peste 12 milioane de urmăritori și un conținut care, potrivit poliției, ar fi promovat consumul de droguri. Un cuplu din Chișinău a ajuns în arest, fiind suspectat nu doar de promovarea substanțelor narcotice pe rețelele sociale, ci și de comercializarea lor.

Publicat

Timp de două luni, ofițerii Direcției Antidrog au urmărit activitatea unui bărbat de 25 de ani și a concubinei sale, o tânără de 21 de ani, cetățeană a Federației Ruse. Cei doi administrau conturi pe rețelele sociale cu un public de peste 12 milioane de urmăritori. Potrivit anchetatorilor, prin aceste conturi ar fi fost promovat consumul de droguri, iar în unele cazuri, substanțele ar fi fost și vândute.

Anchetatorii au identificat și un client. Este vorba despre un bărbat de 51 de ani, cetățean al Ucrainei, care ar fi cumpărat droguri de la cei doi pentru consum propriu.

Pe 16 septembrie, polițiștii au descins într-un imobil de lux închiriat de cuplu. Acolo au găsit marijuana, hașiș și mefedronă, dar și cântare de precizie și telefoane care ar fi fost folosite în activitatea infracțională.


Percheziții au fost făcute și la domiciliul bărbatului de 51 de ani, unde a fost găsită marijuana.

Potrivit poliției, în momentul reținerii, cei doi suspecți ar fi opus rezistență, ar fi avut un comportament agresiv și i-ar fi amenințat pe oamenii legii.


Instanța a dispus arestarea lor pentru 30 de zile. Cuplul este cercetat pentru mai multe infracțiuni, inclusiv promovarea consumului de droguri pe rețelele sociale și comercializarea drogurilor în proporții deosebit de mari. Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă până la 20 de ani de închisoare.

Poliția le recomandă părinților să fie atenți la conținutul pe care îl urmăresc copiii pe rețelele sociale și la persoanele pe care aceștia le urmăresc. Oamenii legii îndeamnă părinții să verifice periodic activitatea online a copiilor, pentru a preveni contactul acestora cu persoane sau conținut care promovează consumul de droguri.


Citește mai departe

Moldova

Tragedie matinală la Clocușna: Un șofer a decedat după ce mașina pe care o conducea s-a răsturnat într-o fâșie forestieră.

Tragedie pe un traseu din nordul țării. Un bărbat de 37 de ani a murit după ce mașina pe care o conducea a ieșit de pe carosabil și s-a răsturnat într-o fâșie forestieră. Nenororcirea s-a produs în dimineața de 22 septembrie, în localitatea Clocușna din raionul Ocnnița.

Publicat

Apelul la Serviciul 112 a fost făcut în jurul orei 10:00. Potrivit informațiilor preliminare, șoferul unui automobil ar fi pierdut controlul asupra mașinii, iar vehiculul a derapat de pe traseu și s-a răsturnat în zona împădurită.

În urma accidentului, conducătorul auto a suferit traumatisme grave, care i-au provocat decesul. Deocamdată, nu se cunosc cu exactitate circumstanțele în care s-a produs tragedia.

Poliția documentează cazul, iar pe faptul accidentului a fost inițiat un proces penal.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Un bărbat, suspectat de comercializarea drogurilor: Peste 30 de ascunzișuri, descoperite.

31 de ascunzișuri cu droguri de tip PVP au fost descoperite în mai multe sectoare ale Capitalei. Polițiștii Inspectoratului Centru au documentat activitatea unui bărbat de 30 de ani din Chișinău, suspectat că ar fi distribuit droguri prin intermediul ascunzișurilor.

Publicat

Potrivit anchetei, bărbatul ar fi fost implicat în plasarea și comercializarea substanțelor narcotice către consumatori din municipiul Chișinău.

În urma unei percheziții autorizate la domiciliul suspectului, polițiștii au ridicat două cântare electronice de înaltă precizie, pachețele folosite pentru ambalarea drogurilor și două telefoane mobile despre care oamenii legii presupun că ar fi fost utilizate în activitatea infracțională.


Examinarea telefoanelor a permis identificarea locațiilor unde ar fi fost ascunse drogurile. Astfel, polițiștii au depistat și ridicat 31 de ascunzișuri cu PVP, amplasate în diferite sectoare ale Capitalei.

Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore, iar investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și a eventualelor persoane implicate în distribuirea drogurilor.
Dacă va fi găsit vinovat, suspectul riscă între 7 și 15 ani de închisoare.


Citește mai departe

topul săptămânii