Moldova
/VIDEO/ Un moldovean, anunțat în căutare internaţională pentru trafic de copii și proxenetism – extrădat și arestat
Un bărbat de 24 ani, originar din raionul Telenești, anunțat în căutare internaţională din anul 2022 pentru trafic de copii în scop de exploatare sexuală și proxenetism, a fost extrădat din Ungaria prin intermediul Direcției cooperare polițienească internațională al IGP.
Acesta a fost anunțat în căutare de către Centrul pentru combaterea traficului de persoane a INI la solicitarea Judecătoriei Chișinău (sediul Buiucani), fiind învinuit de trafic de copii, iar la solicitarea Curții de Apel Chișinău pentru proxenetism.
Bărbatul este suspectat că în perioada anului 2017, aflându-se în mun. Chişinău, acționând împreună şi prin înţelegere prealabilă cu alte persoane, au recrutat o minoră, pe care au exploatat-o sexual în diverse apartamente închiriate din mun. Chișinău. În cadrul documentării s-a stabilit faptul că victima era forțată de către învinuit să întrețină zilnic între 5-6 rapoarte sexuale, astfel suspectul obținând un profit ce varia de la 1500 la 3000 de lei zilnic. Minora a fost exploatată timp de o lună.
De asemenea, inculpatul este învinuit de faptul că în perioada anului 2016, împreună cu alte persoane, a determinat mai multe tinere să presteze servicii sexuale în diverse apartamente din mun. Chișinău închiriate de inculpat. Acesta plasa anunțuri pe diverse platforme de publicitate pentru recrutarea potențialilor clienți.
Inculpatul a fost plasat în arest preventiv pe un termen de 30 de zile. Dacă va fi găsit vinovat de instanța de judecată, acesta riscă închisoare de la 4 la 7 ani pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism și de la 10 la 15 ani pentru trafic de copii.
Moldova
/VIDEO/ Scene de groază: Un tânăr a amenințat că se aruncă în gol de la etajul 11 al unui bloc din capitală.
Scene de groază pe bulevardul Decebal din Capitală. Un tânăr de 25 de ani a amenințat că își pune capăt zilelor, fiind surprins atârnând de la fereastra unui apartament situat la etajul 11 al unui bloc de locuit. Situația a pus pe jar serviciile specializate, care au intervenit de urgență pentru a preveni o tragedie.
Totul s-a întâmplat în seara de 22 septembrie, în jurul orei 20:45, în sectorul Botanica. La fața locului au ajuns echipaje de poliție, ambulanța și 2 echipe de salvatori. Minute în șir specialiștii au purtat negocieri cu tânărul și au încercat să-l convingă să renunțe la gestul extrem.
Imaginile cu momentul intervenției au fost surprinse de martori și publicate ulterior în mediul online. În secvențele video se vede mobilizarea echipajelor în zona blocului, în timp ce specialiștii încearcă să gestioneze situația și să-l convingă pe tânăr să se retragă de la fereastră.
Într-un final, intervenția s-a încheiat fără o tragedie. Tânărul a renunțat la intenția de a-și pune capăt zilelor intrând în apartament de sine stătător și a fost preluat de serviciile specializate.
Potrivit ofițerului de presă al IGSU, Liliana Pușcașu, nu a fost nevoie de intervenția salvatorilor.
Deocamdată, nu se cunoaște motivul care l-ar fi determinat pe tânăr să recurgă la un asemenea gest disperat. Poliția urmează să stabilească toate circumstanțele cazului.
Moldova
Permis auto, cu 1.500 de euro: Un director de școală auto și un intermediar, reținuți pentru trafic de influență.
1.500 de euro pentru un permis de conducere. Atât ar fi cerut directorul unei școli auto din Chișinău și un intermediar de la un candidat. Cei doi sunt suspectați că i-ar fi promis că îi pot „aranja” examenul auto.
Directorul școlii auto și intermediarul au fost reținuți în dimineața zilei de 23 septembrie de CNA și procurorii anticorupție. Cei doi sunt cercetați într-un dosar de trafic de influență.
Potrivit anchetei, bănuiții i-ar fi spus candidatului că au influență asupra membrilor Comisiei de examinare din cadrul Secției calificare a conducătorilor auto Chișinău a ASP.
Mai exact, susțineau că pot interveni pentru ca acesta să fie declarat „admis” atât la proba teoretică, cât și la cea practică.
Pentru acest așa zis „ajutor”, cei doi ar fi cerut și primit 1.500 de euro.
Ulterior, oamenii legii au făcut percheziții la domiciliile și în automobilele suspecților. Au fost verificate și încăperile școlii auto.
CNA și PA anunță că au ridicat mai multe probe care urmează să fie analizate în cadrul anchetei.
Cei doi au fost plasați în izolatorul CNA pentru 72 de ore. Procurorii urmează să stabilească toate circumstanțele cazului și să decidă asupra măsurilor care vor fi luate în continuare.
Moldova
Copaci tăiați ilegal, la Briceni: Un bărbat ar fi defrișat mai mulți arbori. Acum riscă amendă.
Mai mulți arbori ar fi fost tăiați ilegal în zona de frontieră din nordul țării. Cazul a fost semnalat de un localnic, care a observat copacii doborâți și o persoană ce transporta material lemnos cu un motocultor și o remorcă.
Sesizarea a fost făcută în timp ce bărbatul se afla în zona localităților Șirăuți și Mirocani, raionul Briceni. Acesta a alertat polițiștii de frontieră, după ce a observat mai mulți arbori tăiați, dar și persoana care se deplasa cu lemnele.
La fața locului a ajuns o patrulă a Sectorului Poliției de Frontieră Lipcani. Pentru a stabili dacă arborii au fost tăiați ilegal și cine se face responsabil, polițiștii de frontieră au solicitat intervenția colegilor de la Inspectoratul de Poliție Briceni.
Cazul a fost înregistrat, iar oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele, inclusiv proveniența materialului lemnos și legalitatea tăierii arborilor.


-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Accident deosebit de grav la Calfa: Trei persoane, inclusiv doi polițiști, au fost grav rănite.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Clipe de groază la Ungheni: O mașină cu trei adulți și doi copii la bord s-a răsturnat.
-
Moldova6 zile în urmăIntervenție contracronometru la Dondușeni: Un bărbat, salvat după ce a căzut într-o fântână cu apă, cu o adâncime de șapte metri.
-
Moldova6 zile în urmăBraconaj la Rîșcani: Cinci păsări incluse în Cartea Roșie, împușcate într-o singură zi.
-
Moldova6 zile în urmăRiscă pușcărie: Trei polițiști de la IP Botanica, trimiși în judecată pentru abuz de serviciu.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Coliziune violentă la Cojușna: Un șofer a fost rănit după ce s-a izbit de remorca unui tractor.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Plasa droguri în ascunzișuri: Distribuitor de „sare”, prins în flagrant la Chișinău.
-
Moldova2 zile în urmă/VIDEO/ Rețea de proxenetism, dată peste cap la Chișinău: Doi suspecți, încătușați la Aeroportul Internațional.
