Rețele de socializare

Moldova

O chișinăuiancă de 58 de ani va face 6 ani de pușcărie pentru omor intenționat

O femeie din Chișinău a fost condamnată pentru omor intenționat, fiindu-i stabilită o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 6 ani și 8 luni, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis pentru femei.

Publicat

Menționăm că, judecata pe acest caz, s-a realizat conform unei proceduri simplificate, pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală (art.364/1 din Codul de procedură penală), ținând cont de faptul că inculpata și-a recunoscut vinovăția în săvârșirea faptelor indicate în rechizitoriu și a solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală. În aceste condiții, conform normelor legale, aceasta a beneficiat de o reducerea cu 1/3 a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu închisoarea.

Astfel, potrivit actului de învinuire, inculpata a fost acuzată de către procurori că, în noaptea de 16 martie 2022, în timp ce se afla în bucătăria apartamentului său din sectorul Centru al capitalei, urmare a unui conflict apărut între ea și victimă, care s-a dovedit a fi un bărbat ce locuia temporar în locuința inculpatei, i-a aplicat acestuia din urmă o lovitură cu un cuțit de bucătărie în partea stângă a spatelui, cauzându-i vătămare corporală gravă, periculoasă pentru viață, care a dus la decesul victimei, fapt constatat și prin raportul de expertiză judiciară.

Menționăm că, pe tot parcursul efectuării urmăririi penale și examinării cazului în instanța de judecată, inculpata s-a aflat în stare de arest preventiv, fiind deținută în Penitenciarul nr.13 Chișinău, urmând să se afle în aceiași instituție penitenciară până la intrarea sentinței în vigoare.


Subsecvent, la pronunțarea sentinței de condamnare, instanța de judecată a dispus încasarea din contul inculpatei în beneficiul statului a cheltuielilor judiciare în mărime de 30 594,00 lei, ce constituie cheltuieli pentru efectuarea a 6 expertize judiciare.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în Curtea de Apel Chișinău în termen de 15 zile prin intermediul Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani.


Moldova

Incendiu în capitală: foc în bucătăria unui restaurant de pe strada Trandafirilor

Un incendiu a izbucnit în municipiul Chișinău, pe strada Trandafirilor 13, în bucătăria unui restaurant situat într-un bloc de locuințe din sectorul Botanica.

Publicat

Potrivit informațiilor preliminare, focul a afectat bunurile materiale dintr-o încăpere auxiliară a localului, cu o suprafață de aproximativ 6 metri pătrați.

La fața locului au intervenit cinci echipaje de pompieri. Din fericire, victime nu au fost înregistrate. Cauza incendiului a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit produs la coșul de evacuare a fumului.


Incidentul a fost intens discutat pe rețelele sociale, unde locatarii din zonă susțin că pizzeria ar activa de mai mulți ani în bloc, în pofida nemulțumirilor acestora. Circumstanțele complete ale cazului urmează să fie clarificate.


Citește mai departe

Moldova

Pericol pe șosea între Gura Camencii și Soroca: carosabilul s-a transformat într-un patinoar

Conducătorii auto avertizează că drumul dintre Gura Camencii și Soroca este extrem de alunecos și pune în pericol circulația.

Publicat

Potrivit șoferilor, material antiderapant a fost împrăștiat doar până la sensul giratoriu din Gura Camencii, iar mai departe carosabilul este „ca gheața”.

Prin urmare, în zonă s-au format ambuteiaje, iar unele vehicule au derapat și au ajuns pe acostament, avariate!


Autoritățile sunt îndemnate să intervină, iar șoferii – să circule cu mare prudență.


Citește mai departe

Moldova

Anchetă de amploare în România: moldoveni vizați într-o rețea de obținere frauduloasă a cetățeniei

Procurorii Parchetului General din România au efectuat joi, 18 decembrie, aproximativ 40 de percheziții într-un dosar ce vizează obținerea cetățeniei române pe baza unor acte falsificate, iar printre beneficiari se numără și cetățeni ai Republicii Moldova, potrivit Antena3 CNN.

Publicat

Ancheta scoate la iveală o rețea bine organizată, în care ar fi implicați avocați din Baroul București, funcționari publici și intermediari.

Potrivit procurorilor, gruparea ar fi activat din 2022 și ar fi folosit documente de stare civilă false pentru a demonstra, în mod fictiv, descendența din foști cetățeni români.


Doar în primele 11 luni ale acestui an ar fi fost depuse peste 900 de cereri suspecte, iar o parte dintre beneficiari au obținut pașapoarte românești și statut de cetățeni ai Uniunii Europene. Ancheta este în desfășurare.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii