Moldova
/VIDEO/ Cei trei bărbați care au încercat să transporte peste Prut țigări de 800.000 de lei au primit câte 30 de zile de arest preventiv
Cele trei persoane reținute în flagrant, în noaptea dinspre 29 spre 30 iunie, atunci când încercau să treacă peste Prut 33.900 pachete de țigări au primit mandate de arest preventiv. Potrivit procurorilor PCCOCS, valorea acestora pe piața neagră de peste Prut ar cifra 1.600.000 MDL.
Autoritatea de investigație din Moldova cooperează cu bilateralii din România, în baza probelor obținute de către aceștia, cu privire la acțiunile pretinșilor complici de pe celălalt mal al Prutului, care ar fi urmat să primească marfa de contrabandă.
Amintim că reținerea a avut loc în sudul țării. Planul membrilor grupului infracțional vizat a fost deconspirat în baza informațiilor operative obținute și gestionate de oamenii legii, ceea ce a permis reținerea în flagrant a trei persoane. Ulterior totalizării capturii de țigări, oamenii legii au estimat costul acestora pe piața neagră de peste Prut la cifra de 1.600.000 MDL.
Persoanele reținute au vârste cuprinse între 22 și 51 de ani, sunt domiciliați în raionul Cahul și sunt la prima abatere de natură penală. Au fost reținute inclusiv automobilul, autocamionul și barca gonflabilă pe care intenționau să o folosească la comiterea infracțiunii, iar lotul de țigări a fost indisponibilizat. De asemenea, în imobilele gestionate de persoanele reținute au fost depistate și ridicate cutiile de carton goale de la pachetele de țigări ridicate de oamenii legii pe malul râului Prut. Ulterior audierii acestora de către procurorii PCCOCS, oamenii legii vor decide asupra necesității aplicării arestului preventiv și a sechestrului asupra mijloacelor de transport.
Moldova
Spulberată pe zebră: O femeie, tamponată de un taxi în timp ce traversa strada regulamentar.
O femeie de 34 de ani a ajuns la spital, după ce a fost lovită de un automobil în timp ce traversa regulamentar strada pe o trecere de pietoni din sectorul Buiucani al capitalei.
Accidentul s-a produs în seara zilei de 6 august, în jurul orei 20:05, pe strada Ion Creangă. Potrivit informațiilor preliminare oferite de Poliție, un automobil, condus de un bărbat, a tamponat femeia în timp ce aceasta traversa regulamentar carosabilul.
Momentul accidentului a fost surprins de camera de bord a unui alt automobil parcat în apropiere. Din imagini se observă impactul dintre autoturism și pieton. Totodată, se poate vedea că automobilul implicat în accident activa în regim de taxi.
Circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul urmează să fie stabilite de oamenii legii.
Pe rețelele de socializare au apărut și imagini filmate imediat după accident. În acestea, femeia este surprinsă întinsă pe carosabil, în timp ce martorii îi acordă ajutor și așteaptă intervenția echipajului medical.
În urma impactului, victima a suferit traumatisme și a fost transportată la spital pentru investigații medicale.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului rutier.
Moldova
Drochia: 150 de baloți de paie au fost mistuiți de un incendiu provocat, cel mai probabil, de descărcările electrice.
Furtuna care s-a abătut pe 6 august asupra mai multor raioane ale țării s-a lăsat nu doar cu arbori doborâți și acoperișuri smulse de vânt, ci și cu incendii provocate, cel mai probabil, de descărcările electrice. Un astfel de caz a fost înregistrat în satul Șuri, raionul Drochia, unde aproximativ 150 de baloți de paie au fost cuprinși de flăcări.
Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 15:53. La fața locului a intervenit un echipaj de pompieri, care a reușit să localizeze incendiul la ora 16:56 și să lichideze complet focarul la ora 19:23.
Potrivit informațiilor publicate de reprezentanții comunității locale, incendiul ar fi izbucnit chiar înainte de ploaie și ar fi fost provocat de un fulger. Cauza exactă urmează însă să fie stabilită de specialiști.
Conform unui post de televiziune local, până la sosirea pompierilor, localnicii s-au mobilizat și au încercat să împiedice extinderea flăcărilor, alertând autoritățile și supraveghind zona. Ulterior, mai mulți săteni au participat la intervenție, punând la dispoziția salvatorilor tehnică agricolă și transportând apă pentru stingerea incendiului.
Din fericire, nimeni nu a avut de suferit, iar reprezentanții comunității au mulțumit atât pompierilor din Drochia, cât și localnicilor care au intervenit prompt și au contribuit la limitarea pagubelor.


Moldova
/VIDEO/ O barcă și doi metri steri de salcie: Un bărbat, amendat după ce a fost prins cu lemn tăiat ilegal în zona de frontieră, la Manta.
Tăierile ilegale de arbori continuă să fie depistate inclusiv în zona de frontieră. Un nou caz a fost documentat de un echipaj mixt format din carabinieri și angajați ai Poliției de Frontieră, în apropierea localității Manta, raionul Cahul, în timpul unei misiuni comune de patrulare și supraveghere.
Oamenii legii au intervenit după ce au observat activități suspecte în apropierea lacului Manta, iar verificările au scos la iveală o cantitate importantă de masă lemnoasă tăiată ilegal.
La fața locului au fost identificați aproximativ doi metri steri de lemn de salcie tăiat, iar oamenii legii au constatat că masa lemnoasă era transportată pe apă cu ajutorul unor bărci din lemn, metodă folosită, cel mai probabil, pentru a evita depistarea.
În timpul cercetărilor, în apropierea lemnului tăiat a fost identificat un bărbat în vârstă de 59 de ani, care nu avea asupra sa acte de identitate. Acesta urmează să fie verificat, iar autoritățile încearcă să stabilească dacă este implicat în tăierea și transportarea ilegală a arborilor.
Materialele acumulate au fost transmise organelor competente pentru documentarea cazului, iar toate circumstanțele urmează să fie stabilite în cadrul anchetei. Dacă vor fi constatate încălcări ale legislației, persoanele responsabile vor fi trase la răspundere conform prevederilor legale.
-
Moldova4 zile în urmăAccident mortal la Orhei: Două persoane au murit după un impact frontal între o mașină și un autocar plin cu pasageri.
-
Moldova3 zile în urmăAccident mortal în Chișinău: Un motociclist de 25 de ani, ucis într-un impact în lanț.
-
Moldova5 zile în urmă„Vestul sălbatic” la Chișinău: Trei bătăi în doar două zile, cu pumni, picioare și oameni răniți.
-
Moldova5 zile în urmăȚara arde la propriu: zeci de hectare de vegetație au fost mistuite de flăcări în mai multe raioane.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ De la piață, direct în izolator. Un bărbat a fost reținut după ce a scos un pistol și a amenințat o femeie în plină zi, într-o piață din Strășeni.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ A murit salvând doi copii: Un moldovean s-a înecat într-un râu din Italia.
-
Moldova2 zile în urmăMoldovean decedat în Polonia: Bărbatul și-a pierdut viața într-un grav accident de circulație.
-
Moldova4 zile în urmăFost polițist, trimis în judecată: A întocmit un proces-verbal pe numele Ludmilei Vartic, după decesul acesteia.
