Moldova
Și-a omorât vecina, după care i-a dat foc: Bănuitul de 62 de ani va compărea pe banca acuzaților
Procuratura raionului Fălești, informează despre terminarea într-un timp restrâns a urmăririi penale și expedierea în instanța de judecată, a unei cauze penale, în care este învinuit un bărbat dintr-o localitate din raionul Fălești, pentru că şi-a omorât, cu o deosebită cruzime vecina, săvârşind infracțiunea prevăzută de art. 145 alin. (2) lit. j) din Codul penal.
Mai exact, bărbatul este acuzat că, la începutul lunii mai 2022, aflându-se în gospodăria sa, amplasată într-o localitate din raionul Fălești, fiind în stare de ebrietate alcoolică, urmare a apariţiei unui conflict spontan, şi-a omorât cu deosebită cruzime vecina, care venise la el în ospeție, aplicându-i acesteia multiple lovituri cu o rangă metalică pe diferite părți ale corpului, după care pentru a-și ascunde urmele infracționale și a se izbăvi de cadavru, l-a târât în curtea casei sale, unde l-a incendiat.
În procesul de audiere referitor la circumstanţele în care a săvârşit omorul, bărbatul vizat şi-a recunoscut vinovăţia.
Precizăm că, de la inițierea cauzei penale până la momentul terminării urmăririi penale, persoana acuzată se află în stare de arest preventiv.
Moldova
Scurtcircuit sau lucrări cu foc deschis – Ipotezele IGSU în cazul incendiului de pe strada Melestiu din Chișinău.
IGSU a publicat primele concluzii în cazul incendiului devastator de pe strada Melestiu din Chișinău: experții iau în calcul două scenarii – un scurtcircuit sau lucrări cu foc deschis făcute cu încălcarea normelor de siguranță.
Potrivit Laboratorului Experimental Antiincendiar al IGSU, focul ar fi pornit de la acoperișul blocului, construit din materiale ușor inflamabile. Flăcările s-au extins rapid și au distrus o parte din acoperiș, dar și două apartamente, pe o suprafață de aproximativ 130 de metri pătrați.
Incendiul, izbucnit în după-amiaza zilei de 22 iunie, a mobilizat forțe importante. La stingerea focului au intervenit 37 de pompieri și salvatori, cu 10 autospeciale, care au luptat cu flăcările mai bine de 5 ore.
Alarma a fost dată la 11:52, iar intervenția a devenit tot mai amplă pe parcurs. La fața locului a fost instituit un stat major, iar efectivul a fost suplimentat pentru a ține situația sub control. Incendiul a fost localizat abia după câteva ore, iar lichidarea completă a fost anunțată la 17:23.
În tot acest timp, locatarii au fost evacuați, pentru a evita intoxicațiile cu fum. Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, însă viețile acestora nu au fost în pericol.
Specialiștii continuă investigațiile pentru a stabili cu exactitate cauza izbucnirii focului.








Moldova
/VIDEO/ O nouă „metodă” de escrocherie: Trei suspecți ar fi achiziționat dispozitive electronice în baza unor acte declarate pierdute.
O femeie de 26 de ani și doi bărbați de 37 și 44 de ani, originari din Chișinău și Ialoveni, sunt cercetați penal după ce ar fi pus la cale o schemă de escrocherie prin care au obținut ilegal produse electronice.
Potrivit Poliției, activitatea infracțională a suspecților a fost documentată de oamenii legii din sectorul Centru. Conform anchetei, unul dintre bărbați a contactat telefonic un magazin de produse electronice, prezentându-se fraudulos drept o altă persoană. Acesta ar fi folosit datele de identitate ale unei persoane ale cărei acte fuseseră anterior declarate pierdute pentru a achiziționa mai multe dispozitive electronice.
În urma acțiunilor sale, agentului economic i-a fost cauzat un prejudiciu de peste 20.000 de lei.
Polițiștii au reușit să identifice suspecții, iar bunurile obținute prin fraudă au fost depistate și ridicate. Totodată, în timpul perchezițiilor autorizate efectuate la domiciliile acestora, oamenii legii au descoperit o armă pneumatică fără acte de proveniență, precum și mai multe acte de identitate care aparțin altor persoane.
Cei trei sunt cercetați penal pentru escrocherie și riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 5 ani. Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și verificarea unei eventuale implicări în alte fapte similare.
Moldova
/VIDEO/ Gata cu salariile „în plic”: Factori de decizie ai unei companii comerciale, bănuiți de evaziune fiscală și spălare de bani.
Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu procurorii PCCOCS, au efectuat mai multe percheziții într-un dosar penal ce vizează suspiciuni de evaziune fiscală și spălare de bani.
Potrivit anchetei, inițiată în luna februarie, factori de decizie ai unei companii comerciale sunt bănuiți că, în perioada 2024 – prezent, ar fi pus în aplicare o schemă de diminuare a obligațiilor fiscale. Aceștia ar fi retras bani sub formă de dividende, iar ulterior i-ar fi utilizat pentru achitarea neoficială a salariilor unor angajați.
Perchezițiile au fost desfășurate la sediul societății comerciale, la două șantiere de construcție, la domiciliile persoanelor vizate, precum și asupra unui automobil și a unei persoane.
În urma descinderilor, oamenii legii au ridicat sume de bani presupuse a proveni din activități infracționale, dispozitive de stocare a datelor, documente contabile, registre cu înscrisuri de ciornă și alte probe relevante pentru cauza penală.
De asemenea, în timpul verificărilor efectuate la cele două șantiere de construcție au fost depistați mai mulți muncitori care, potrivit informațiilor preliminare, nu figurau ca angajați oficial ai companiei.
Acțiunile de urmărire penală continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului, identificarea persoanelor implicate și acumularea probelor necesare în cadrul investigației.
-
Moldova2 zile în urmăDescoperire macabră, la Otaci: Fragmente umane au fost depistate în adiacentul căii ferate din oraș.
-
Moldova2 zile în urmăAccident cu scandal: Autospecială de poliție tamponată de un motociclist băut și vandalizată.
-
Moldova7 zile în urmăImagini șocante: O femeie a ajuns la spital după un accident violent produs în apropiere de orașul Fălești.
-
Moldova23 de ore în urmă/VIDEO/ Versiuni care se bat cap în cap: Martorii accidentului de la Mărinești susțin că mașina poliției ar fi provocat impactul.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Jaf în stradă la Chișinău: Un tânăr de 22 de ani, agresat și lăsat fără telefon mobil.
-
Moldova7 zile în urmă/VIDEO/ Escrocherie de 5,8 milioane lei: Zeci de oameni înșelați cu mașini și tehnică agricolă fictivă.
-
Moldova7 zile în urmă/VIDEO/ Locuințe transformate în spelunci: Doi bărbați, reținuți după ce le ofereau consumatorilor de droguri acces în propriile locuințe.
-
Moldova6 zile în urmă/AUDIO/ Decani reținuți pentru corupție: Bănuiții ar fi cerut bani de la studenți pentru note și diplome.
