Rețele de socializare

Moldova

Tânăr condamnat la 30 ani de închisoare pentru că l-ar fi omorât în bătăi pe un bărbat, în capitală

Prin sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani din 17 mai 2022, un tânăr în vârstă de 24 ani a fost condamnat pentru concurs de infracțiuni la o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 30 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis, pentru săvârșirea infracțiunii de omor intenționat, comis de trei persoane și cu deosebită cruzime (art.145 alin.(2) lit.i) și j) din Codul penal).

Publicat

Sentința motivată urmează a fi pronunțată la data de 03 iunie 2022.

Ținem să precizăm că, pedeapsa stabilită inculpatului prin sentința din 17 mai 2022 a fost adăugată parțial la o altă pedeapsă aplicată prin sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani din 02 decembrie 2020, atunci când inculpatul a fost condamnat la 25 ani închisoare pentru săvârșirea a două episoade de omor intenționat (art.145 alin.(2) din Codul penal) și două episoade de profanare a mormintelor și a monumentelor (art.222 alin.(1) din Codul penal).

Astfel, potrivit actului de învinuire, pentru care a fost condamnat recent, inculpatul a fost acuzat de către procurori că, în noaptea de 19 aprilie 2020, fiind în sectorul Centru al capitalei, împreună cu alți doi bărbați, ca urmare a apariției unui conflict spontan cu victima, care s-a dovedit a fi un bărbat din Chișinău, în vârstă de 40 ani, acționând cu o deosebită cruzime, i-au aplicat ultimului multiple lovituri cu mâinile și picioarele peste suprafața corpului, după care l-au doborât la pământ și au continuat să-i aplice lovituri sărind cu picioarele peste abdomen, cutia toracică și cap, cauzându-i traumă cranio-cerebrală închisă, traumă închisă a toracelui, ce se califică ca vătămări corporale grave și se află în legătură cauzală directă cu decesul victimei.


Menționăm că, judecata pe acest caz, s-a realizat conform unei proceduri simplificate, pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală (art.364/1 din Codul de procedură penală), ținând cont de faptul că inculpatul și-a recunoscut vinovăția în săvârșirea faptelor indicate în rechizitoriu și a solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală. În aceste condiții, conform normelor legale, acesta a beneficiat de o reducerea cu 1/3 a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu închisoare.

În acest context, ținând cont de faptul că inculpatul și-a recunoscut vinovăția și a solicitat examinarea cauzei penale în privința sa într-o procedură simplificată, dosarul penal a fost disjuns într-o procedură separată. Respectiv, cauza penală în privința celorlalți doi co-participanți la omor a rămas să fie examinată într-un alt dosar, conform procedurii generale, deoarece aceștia nu își recunosc vinovăția în săvârșirea infracțiunii incriminate.

Menționăm că, pe tot parcursul efectuării urmăririi penale și examinării cazului în instanța de judecată, inculpatul s-a aflat deținut în Penitenciarul nr.13 Chișinău, urmând să se afle în aceiași instituție penitenciară până la intrarea sentinței în vigoare.


Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în Curtea de Apel Chișinău în termen de 15 zile prin intermediul Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani.

Moldova

/ÎN CĂUTARE/ Căutată cu disperare de rude: Tânăra care apare în imagini a plecat de acasă și nu s-a mai întors.

A plecat de acasă și nu s-a mai întors. Tânăra care apare în imagini este căutată cu disperare de rude, după ce de câteva zile aceștia nu cunosc nimic despre locul aflării ei. Disperate, familia și apropiații s-au adresat după ajutor la organele de poliție.

Publicat

Este vorba despre Ella Golberg Isaac, în vârstă de 26 de ani. În noaptea de 3 decembrie, în jurul orei 01:25, aceasta a părăsit locuința situată pe strada Ciocârliei din cartierul Telecentru al capitalei, fără a anunța pe cineva despre direcția sa de deplasare, iar de atunci rudele i-au pierdut urma.

Potrivit orientării publicate de poliția capitalei, tânăra are înălțimea de 1,80 m, corpolență slabă-atletică, păr blond, tuns scurt, și ochi căprui. În momentul dispariției purta o geacă roz, blugi albaștri, hanorac cu glugă de culoare gri și adidași albi combinați cu roz. De asemenea, avea asupra ei un rucsac de culoare roz.

În acest context, poliția îndeamnă cetățenii ca, în cazul în care recunosc persoana din imagini și dețin informații despre locul aflării acesteia, să apeleze imediat numărul de telefon indicat pe ecran sau Serviciul unic 112. Orice detaliu contează.



Citește mai departe

Moldova

Rețea de trafic de hașiș în colegiile din Chișinău: patru elevi, reținuți după două luni de investigații

Ofițerii Antidrog ai INI, împreună cu procurorii de la Botanica, au destructurat o grupare formată din patru tineri de 18–20 de ani, elevi ai unui colegiu sportiv din capitală, care vindeau hașiș în instituțiile de învățământ.

Publicat

Potrivit anchetei, suspecții au creat o schemă prin care cumpărau droguri angro, la preț redus, apoi le divizau în doze mici și le vindeau colegilor și prietenilor „de încredere”. Unul dintre ei, anterior reținut pentru trafic de droguri, se ocupa de procurarea hașișului.

La sfârșitul lunii noiembrie, doi dintre tineri au fost prinși în flagrant în timp ce încercau să vândă 50 de grame de hașiș unui investigator sub acoperire. Perchezițiile efectuate în același timp au dus la reținerea celorlalți doi membri ai rețelei.


Poliția a ridicat droguri în valoare de aproximativ 100.000 de lei, cântare de precizie, ambalaje și carduri folosite în tranzacții. Toți cei patru suspecți au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile și riscă între 7 și 15 ani de închisoare.


Citește mai departe

Moldova

Au omorât un consătean, apoi au dat foc cadavrului. Un minor și un tânăr de 26 de ani, reținuți

Ofițerii Direcției investigații criminale a INI au reținut două persoane implicate în omorul unui bărbat de 58 de ani, comis în septembrie 2025 în localitatea Văsieni din raionul Telenești.

Publicat

Potrivit oamenilor legii, victima fusese dată dispărută la 5 octombrie, iar corpul său neînsuflețit a fost descoperit de fiul său, într-o zonă din extravilanul localității.

Acesta prezenta semne de moarte violentă, cadavrul fiind carbonizat. Imediat după descoperire, la caz au fost implicate subdiviziunile specializate ale IGP pentru investigarea circumstanțelor.


Ancheta a arătat că victima locuia singură și avea un conflict cu un bărbat din localitate.

Cei doi suspecți, un tânăr de 26 de ani și un minor de 15 ani, aflați sub influența alcoolului și a drogurilor, au aflat despre conflict și s-au dus la domiciliul victimei „pentru a-i cere socoteală”. Aceștia au pătruns în casă, au agresat bărbatul, apoi l-au transportat cu o căruță pe un câmp, unde l-au incendiat.

Datorită măsurilor speciale de investigație desfășurate de ofițerii Direcției investigații criminale a INI, în comun cu polițiștii din Telenești și cu suportul Direcției investigații analitice a INI, suspecții au fost identificați, reținuți și audiați, recunoscându-și vina și colaborând cu ancheta.


La solicitarea Procuraturii Orhei, minorului de 15 ani i s-a aplicat măsura preventivă de arest la domiciliu, iar tânărul de 26 de ani a fost plasat în arest preventiv în Penitenciarul nr. 11 Bălți. Ambii au fost recunoscuți în calitate de învinuiți.

Ancheta continuă, iar suspecții beneficiază de prezumția nevinovăției, conform legislației în vigoare.


Citește mai departe

topul săptămânii