Moldova
A dat foc “mitei” pentru a evita răspunderea penală. Un polițist deferit justiției pentru corupere pasivă
Procuratura Anticorupție a finalizat urmărirea penală și a transmis în judecată cauza penală în privința unui inspector principal din cadrul Inspectoratului de poliție Buiucani, acestuia fiindu-i incriminată săvârșirea infracțiunii de corupere pasivă.

Conform materialelor cauzei, inspectorul având în gestiune un proces contravențional în privința unui bărbat, pentru cauzarea vătămărilor corporale unei persoane în timpul unei altercații, a extorcat de la contravenient suma de 200 de euro, în vederea evitării sancțiunii cu arest contravențional până la 15 zile, și aplicarea unei amenzi.
Astfel, contravenientul, sub controlul procurorului și ofițerilor anticorupție, a oferit suma de bani în mărime de 4000 de lei polițistului care, fiind telefonat de o cunoștință și atenționat că este urmărit, s-a încuiat în birou. La somarea ofițerilor anticorupție, acesta a refuzat să deschidă biroul, iar între timp, a dat foc banilor.
Învinuitul a dat declarații organului de urmărire penală, dar nu-și recunoaște vina, susținând că a ars anumite hârtii, deși expertiza a demonstrat prezența particulelor carbonizate ale bancnotelor BNM în biroul, pe mâinile și uniforma învinuitului.
Pentru astfel de fapte, legea penală prevede o pedeapsă cu închisoare de la 5 la 10 ani cu amendă în mărime de la 6000 la 8000 unităţi convenţionale şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice pe un termen de la 7 la 10 ani.
Moldova
„Mama” spălării banilor. O femeie, suspectată că ar fi lichefiat peste 57 de milioane de lei doar într-un an.
Schemă de spălare de bani în proporții deosebit de mari deconspirată de oamenii legii. O femeie ar fi capul întregii grupări. Ofițerii de investigații, în comun cu procurorii, au efectuat zeci de percheziții la domiciliile și în mijloacele de transport ale administratorilor și angajaților mai multor entități economice din țară, într-o cauză pentru spălarea banilor.

Conform materialelor anchetei, mai multe persoane fizice și juridice ar fi fost implicate într-o schemă frauduloasă de conversie și transfer de fonduri și produse cerealiere de proveniență dubioasă, în scopul legalizării și exportului acestora în afara țării. În cadrul investigațiilor s-a stabilit că doar în anul 2024, prin retrageri de numerar de la bancomate și oficii bancare, au fost lichefiate surse financiare în valoare totală de peste 57 de milioane de lei. În paralel, au fost introduse fictiv în circuitul economic național și ulterior exportate bunuri în valoare similară. Mijloacele bănești erau extrase de pe conturile de tip business-card ale mai multor companii nou înființate în acest scop. Retragerile erau efectuate de administratoarea uneia dintre companii, care coordona întreaga activitate infracțională. Prin urmare, în timpul perchezițiilor au fost ridicate telefoane mobile, laptopuri, zeci de carduri bancare emise pe numele unor persoane terțe, un pistol funcțional cu gaz comprimat, precum și numeroase acte și documente utilizate de suspecți în activitatea ilegală. Actualmente, ancheta este în desfășurare, iar autoritățile continuă acțiunile de stabilire a tuturor persoanelor implicate și a prejudiciului cauzat.
Moldova
Băuți și drogați la volan. Mai mulți șoferi s-au pomenit cu dosare penale.
Mai mulți șoferi s-au pomenit cu dosare penale și riscă sancțiuni usturătoare, după ce au fost prinși în timp ce conduceau mașinile fie sub influența drogurilor, fie a alcoolului.

Printre aceștia se numără un bărbat de 45 de ani, care circula cu mașina pe strada Valea Crucii din capitală, fără pic de remușcare. Șoferul a atras atenția unei patrule INSP prin modul haotic de deplasare. Acesta a fost tras pe dreapta și supus testării la consum de substanțe narcotice, iar rezultatul expertizei a arătat că șoferul se afla sub influența marijuanei. Mai mult, automobilistul mai era și băut- testul alcoolscopic a arătat o concentrație de 0,56 mg/l vapori de alcool în aerul expirat.
Cercetat penal este și un alt șofer, de 59 de ani, după ce a fost depistat conducând sub influența substanțelor narcotice. Acesta a fost escortat la Dispensar pentru testare, rezultatul fiind pozitiv tot la marijuana.
De asemenea, la Copanca, Căușeni, polițiștii de patrulare au prins o șoferiță de 33 de ani, care se afla în stare de ebrietate. Testată alcoolscopic, aparatul Drager a indicat 0,62 mg/l vapori de alcool în aerul expirat. Șoferița a fost înlăturată de la volan, iar automobilul a fost ridicat la parcarea specială. Tot în raionul Căușeni, doar că în satul Tănătari, oamenii legii au surprins un șofer de 47 de ani, care circula pe drumurile din localitate, fiind în stare avansată de ebrietate.
În același timp, în satul Tocuz, un bărbat de 30 de ani a fost stopat, după ce a fost observat cum circulă de pe un sens pe altul. Și în acest caz șoferul se afla în stare avansată de ebrietate.
Acum, toate persoanele sunt cercetate conform legislației în vigoare.
Moldova
/VIDEO/ Braconieri, descoperiți de poliție. 16 persoane din Hîncești sunt cercetate penal pentru vânat ilegal.
Braconieri, descoperiți de poliție. 16 persoane din raionul Hîncești, cu vârste cuprinse între 35 și 50 de ani, sunt cercetate penal pentru vânt ilegal.

Oamenii legii au descins cu mai multe percheziții în locuințele bănuiților, unde au găsit și ridicat arme deținute ilegal, muniții și alte probe ce ar demonstra acțiunile de braconaj.
Obiectele ridicate au fost transmise pentru expertiză la Centrul Tehnico-Criminalistic și Expertize Judiciare al IGP, iar suspecții sunt cercetați penal.
Polițiștii continuă investigațiile sub toate aspectele legale, pentru a stabili circumstanțele în care armele au fost dobândite, scopul păstrării acestora, precum și dacă mai sunt și alte persoane implicate.
De menționat că, persoana care predă benevol arma de foc, munițiile sau mijloacele explozive pe care le deține ilegal este eliberată de răspundere penală sau contravențională.
-
Moldova6 zile în urmă
/VIDEO/ Accident tragic în județul Cluj din România. Trei moldoveni au murit, iar alți cinci au fost transportați la spital.
-
Moldova5 zile în urmă
Un bărbat și-ar fi violat sistematic fiica în vârstă de doar 7 ani. Acum el va sta 21 de ani în pușcărie.
-
Moldovao zi în urmă
„Mama” spălării banilor. O femeie, suspectată că ar fi lichefiat peste 57 de milioane de lei doar într-un an.
-
Moldova4 zile în urmă
La un pas de moarte. Noi detalii despre paznicul înjunghiat într-un magazin din capitală.
-
Moldova2 zile în urmă
/VIDEO/Un bărbat a fost răpit în plină stradă, la Băcioi. S-a întâmplat sub ochii trecătorilor.
-
Moldova5 zile în urmă
S-a întrecut pe sine. Un șofer din Orhei a fost prins în timp ce conducea cu viteza de 235 km/h.
-
Moldova2 zile în urmă
Sfârșit groaznic pentru un șofer. Tânărul de 20 de ani a ajuns cu mașina într-un copac, la Bălți.
-
Moldova6 zile în urmă
Le-a ars casa ca o torță. O familie a rămas fără acoperiș deasupra capului din cauza unui incendiu.