Moldova
Fraudarea bugetului de stat în proporții deosebit de mari, investigată de polițiști
Ofițerii Direcției investigare fraude economice a Inspectoratului Național de Investigații și angajații Secției Coordonarea Activității de Urmărire Penală a DP Chișinău, sub conducerea Procuraturii municipiului Chișinău au anihilat activitatea unui grup criminal organizat care a prejudiciat bugetul statului în proporții deosebit de mari.
Astfel, în urma investigațiilor efectuate de forțele de ordine, s-a stabilit că în perioada anilor 2014 și până în prezent, factorii de decizie ai întreprinderii, de comun acord cu alte persoane fizice și juridice, gestionau o schemă frauduloasă ce presupunea procurarea materiei prime (cărnii) contra bani în numerar, fără acte de proveniență, fără contabilizarea operațiunilor economice și bonurilor de plată pentru a diminua impozitele și taxele aferente bugetului.
La fel, materia primă era introdusă pe teritoriul țării, ocolind punctele vamale și neachitând taxele corespunzătoare de import, aceasta, ulterior, fiind legalizată prin intermediul companiilor care nu achitau taxele aferente în bugetul de stat, prejudiciindu-l în proporții deosebit de mari.Polițiștiiau reușit, de asemenea, să identifice mai mulți furnizori de materie primă, care achiziționau ilegal marfa.
La 1 și 4 decembrie 2017, ofițerii de investigații, în comun cu angajații de la Centrul de Medicină Preventivă, au efectuat percheziții la subdiviziunile întreprinderii, domiciliile și automobilele suspecților unde au fost depistate și ridicate înscrisuri de ciornă privind mărfurile livrate fără documente de proveniență pentru perioada anilor 2016-2017, înscrisuri cu referire la salariile neoficiale achitate angajaților, recipise de împrumut a mijloacelor bănești, contracte bancare, produse din carne și mezeluri alterate, iar colaboratorii Centrului de Sănătate Publică au prelevat mostrele necesare, pentru a fi supuse analizei de laborator. La fel, a fost depistat blocul de sistem, unde erau stocate informații referitoare la activitatea neoficială a companiilor implicate în activitatea frauduloasă, dar și mijloace bănești necontabilizate, echivalentul la peste 7 180 000 lei MD.
Persoanele responsabile din cadrul companiilor nu au putut prezenta polițiștilor actele contabile privind stocurile de materie primă și a producției finale, fapt pentru care acestea au fost depozitate și sigilate până la confirmarea provenienței acestora.
Suspecții, trei membrii ai grupului cu vârste cuprinse între 30 – 54 ani, sunt cercetați în stare de libertate, iar dacă vor fi găsiți vinovați, riscă amendă în mărime de pînă la 267 500 de lei sau închisoare de până la 6 ani, cât și recuperarea prejudiciului adus Republicii Moldova.
Actualmente, se efectuează acțiuni de investigații în vederea identificării tuturor membrilor grupului criminal și beneficiarilor schemei infracționale.
Acțiunile s-au desfășurat cu sprijinul polițiștilor din cadrul Brigăzii cu Destinație Specială „Fulger” și Centrului Tehnico – Criminalistic şi Expertize Judiciare al IGP.
Moldova
Accident cu semne de întrebare: O mașină a Armatei Naționale s-a tamponat într-un stâlp la Otaci. Șoferul era beat.
Un autoturism de serviciu din dotarea Armatei Naționale a fost implicat într-un accident rutier, în noaptea de 21 septembrie, la Otaci, raionul Ocnița. La volan se afla un tânăr de 24 de ani, care, potrivit poliției, era în stare de ebrietate.
Accidentul s-a produs în jurul orei trei dimineața. Din informațiile preliminare, șoferul ar fi pierdut controlul asupra vehiculului, care a ieșit de pe partea carosabilă și s-a izbit de un pilon de telecomunicații.
În urma impactului, autoturismul a fost avariat, însă militarii care se aflau în mașină nu au suferit leziuni.
După accident, șoferul a fost supus testării alcoolscopice. Aparatul a indicat o concentrație de 0,99 mg/l alcool în aerul expirat.
Potrivit ofițerului de presă al inspectoratului de poliție Ocnița, Svetlana Talpă, oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele în care s-a produs accidentul și să decidă măsurile care se impun în privința șoferului.
Cazul este investigat și de Ministerul Apărării. Instituția a anunțat că a fost creată o comisie internă care urmează să stabilească circumstanțele și cauzele producerii accidentului.
Ancheta continuă.

Moldova
/VIDEO/ Cale ilegală spre UE: Trei persoane, reținute pentru organizarea unei scheme de migrație ilegală.
Până la 7 000 de euro pentru a ajunge ilegal în Uniunea Europeană. O rețea care ar fi organizat migrația ilegală din Tadjikistan, prin Republica Moldova, spre România a fost destructurată de oamenii legii. În urma operațiunii, trei persoane au fost reținute.
Potrivit anchetatorilor, membrii grupării s-ar fi ocupat de aducerea ilegală în Moldova a unor migranți din Tadjikistan, care voiau să ajungă în Uniunea Europeană pentru a munci.
Odată ajunși în țara noastră, aceștia ar fi primit acte de identitate ucrainene false și erau pregătiți pentru a ieși din Moldova spre România.
Serviciile oferite de suspecți nu s-ar fi limitat însă la documente. În schimbul banilor, migranților li s-ar fi promis și ajutor pentru obținerea statutului de azil. Până la momentul plecării din țară, aceștia ar fi muncit la construcția unor blocuri noi din Chișinău.
Pentru întregul pachet de servicii, fiecare migrant ar fi plătit între 6 500 și 7 000 de euro.
În urma investigațiilor au fost reținuți un bărbat de 48 de ani din Moldova, un cetățean al Armeniei de 51 de ani și o femeie de 52 de ani din Tadjikistan. Potrivit oamenilor legii, cei trei ar fi avut roluri diferite în organizarea schemei.
Femeia s-ar fi ocupat de asigurarea migranților cu acte false, moldoveanul ar fi intermediat achitarea banilor, iar bărbatul din Armenia ar fi făcut legătura cu persoanele care ar fi fabricat documentele, prezumtiv în Ucraina.
La moment, femeia de 52 de ani a fost plasată în arest preventiv pentru 30 de zile. Procurorii au solicitat aceeași măsură și în privința celor doi bărbați.
Investigațiile continuă pentru identificarea altor membri ai grupării și stabilirea tuturor circumstanțelor în care ar fi fost organizată migrația ilegală. Cei trei suspecți beneficiază de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.
Moldova
/VIDEO/ Haos pe strada Albișoara: Un șofer fără permis a provocat un accident cu implicarea a cinci mașini.
A pierdut controlul, a lovit o bordură și un indicator, apoi a ajuns pe contrasens și s-a izbit de alte patru mașini. Un tânăr de 28 de ani a provocat un adevărat haos în seara de 20 septembrie, pe strada Albișoara din capitală. Potrivit poliției, acesta nu avea dreptul să conducă.
Totul s-a întâmplat în jurul orei 18:00. Din informațiile preliminare, tânărul ar fi pierdut controlul asupra volanului, după care a lovit bordura și un indicator rutier.
Imediat după impact, mașina a ajuns pe contrasens, unde s-a tamponat cu alte patru automobile. În urma accidentului în lanț, vehiculele au fost grav avariate.
O pasageră a fost rănită și transportată la spital pentru investigații medicale. Deocamdată, nu se cunosc detalii despre starea acesteia.
Mașina condusă de tânăr a fost ridicată și transportată la parcarea specială.
Polițiștii urmează să stabilească toate circumstanțele în care s-a produs accidentul, inclusiv cauza pentru care șoferul a pierdut controlul. Totodată, oamenii legii vor lua măsurile prevăzute de lege.
-
Moldova5 zile în urmăCăutat de poliție: Un șofer a lovit mortal o femeie la Sadaclia, apoi a fugit de la fața locului.
-
Moldova7 zile în urmăCorupție demascată la „InTehAgro”: Cinci funcționari ar fi primit bani pentru facilitarea mai multor proceduri.
-
Moldova6 zile în urmă/AUDIO/ 23 de milioane de lei, prejudiciu la stat: Doi funcționari, reținuți pentru mită. Ar fi eliberat peste 100 de numere neutre.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Accident cu semne de întrebare: Un șofer s-a tamponat în alte două vehicule staționate pe acostament, la Ghidighici.
-
Moldova3 zile în urmă/VIDEO/ Accident deosebit de grav la Calfa: Trei persoane, inclusiv doi polițiști, au fost grav rănite.
-
Moldova3 zile în urmă/VIDEO/ Clipe de groază la Ungheni: O mașină cu trei adulți și doi copii la bord s-a răsturnat.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Au luat-o pe căi greșite: Doi minori, prinși de poliție cu 80 de pachețele cu „sare”.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Cuplu de hoți: Doi concubini, reținuți după ce ar fi spart mai multe apartamente din Chișinău.
