Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Razii nocturne în cluburile din Capitală. Petrecăreții nu dețineau certificatul COVID-19, iar de distanța socială nici vorbă

Nesimțire totală. În timp ce în ultimile zile atestăm o creștere alarmantă a cazurilor de îmbolnăvire cu COVID-19, tinerii continuă să frecventeze cluburile de noapte fără a respecta măsurile sanitare.

Publicat

Ofițerii INSP împreună cu mascații de la Fulger au descins pe parcursul nopții de vineri și sâmbătă la 20 de cluburi din Capitală, unde regulile epidemiologice se pare că au rămas doar pe hârtie. Petrecăreții nu dețineau certificatul COVID-19, iar de distanța socială nici vorbă, potrivit publika.md.

Peste 100 de persoane se distrau fără nicio remușcare într-un local de pe strada Albișoara din sectorul Râșcani al Capitalei. Cheful petrecăreților a fost stricat de oamenii legii.

Pe lângă faptul că majoritatea clienților nu aveau un certificat COVID, aceștia consumau și narghilea, lucru interzis:


„- Dar de ce dumneavoastră consumați narghilea în incintă?
– Dacă se vinde aici.
– Cu cât ați cumpărat-o?
– Da cine o achitat-o? 100 am achitat”.

Verificările au continuat într-un local de pe strada 31 august, unde clienții fără certificatul COVID-19 au avut coridor verde.

Clubul a fost amendat pentru că nu a desemnat o persoană responsabilă la intrare care să verifice certificatele COVID-19 a clienților.


Administratorul localului s-a arătat indignat de prezența oamenilor legii:

„- Iată domnul nu are certificatul COVID.
– Eu chiar nu îl am cu mine.
– Mai în scurt, nu mă filmați. Eu vă rog frumos. Nu mă filma, eu chiar te rog frumos”.

Aceleași încălcări au fost depistate de polițiști și la un local de noapte de pe strada Ștefan cel mai și Sfânt:


„- Verificăm certificatele. Ne pregătim să le prezentăm.
– Sunte pregătit.
– Vă rog să vă așezați la masă”.

Raziile au fost efectuate de către ofițerii direcției prevenire din cadrul INSP de comun că mascații de la Fulger.


„În majoritatea cazurilor, nu sunt desemnate persoane la intrarea localurilor care să verifice certificatele ce trebuie să le prezinte fiecare vizitator”, a declarat Vitalie railean, ofițer principal din cadrul INSP.

Agenți economici care nu se conformează măsurilor epidemiologice riscă până la 35 de mii de lei amendă, iar în caz că încalcă repetat – până la 75 de mii de lei. Iar persoanele fizice riscă să scoată din buzunare până la cinci mii de lei.

Moldova

Impact mortal la Corlăteni: O femeie de 50 de ani a murit pe loc, iar un bărbat a fost rănit.

Accident cu urmări fatale, în nordul țării.O femeie de 50 de ani a murit pe loc, după ce mașina pe care o conducea s-a izbit frontal de un alt vehicul. Celălalt șofer, un bărbat de 46 de ani, a ajuns la spital.

Publicat

Impactul cumplit s-a produs în seara zilei de 18 august, la intrarea în satul Corlăteni, raionul Rîșcani.

Potrivit datelor preliminare, mașina condusă de șoferiță s-a izbit frontal cu un alt vehicul, la volanul căruia se afla un bărbat de 46 de ani. Impactul a fost extreme de puternic, astfel încât mașinile s-au tranformat într-un morman de fiare, iar femeia a decedat pe loc.

Cel de-al doilea șofer a fost rănit și transportat la spital pentru îngrijiri medicale.


Polițiștii au ajuns imediat la locul tragediei și au început cercetările. Deocamdată, nu este clar de ce cele două vehicule au ajuns să se ciocnească frontal. Circumstanțele exacte urmează să fie stabilite.

Oamenii legii documentează cazul pentru a stabili toate cauzele care au dus la producerea accidentului.



Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Petrecere cu fum și flăcări: O terasă de vară a fost făcută scrum, la Tohatin.

Petrecere cu fum și flăcări, la Tohatin. Zeci de oameni s-au pomenit cu planurile date peste cap, după ce terasa de vară a unui local a fost cuprinsă de foc.

Publicat

Incendiul a izbucnit în seara zilei de 17 august. Speriați, martorii au alertat serviciul de urgență, iar la fața locului au fost trimise cinci echipaje de pompieri și salvatori.

Când au ajuns echipajele IGSU, flăcările cuprinseseră deja terasa. Salvatorii au intervenit pentru a opri extinderea incendiului. Arderea a fost localizată la ora 20:00 și lichidată complet jumătate de oră mai târziu.

În urma incendiului, terasa de vară, cu o suprafață de 144 de metri pătrați, a ars în totalitate.


Din fericire, nimeni nu a fost rănit.

Deocamdată nu este clar de la ce a pornit incendiul. Cauza și toate circumstanțele urmează să fie stabilite.

Potrivit IGSU, în ultimele 24 de ore, salvatorii și pompierii au intervenit în 107 situații de risc.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Fără permis, dar cu tupeu: Șofer cu dreptul de a conduce suspendat, amendat după ce a încălcat, din nou, RCR.

Lipsa permisului auto nu l-a încurcat să calce, din nou, pe aceeași greblă. Un șofer s-a ales cu amendă, după ce a devenit „vedetă” pe rețelele de socializare. Mai exact, Inspectoratul Național de Securitate Publică s-a autosesizat după apariția în spațiul public a unor imagini în care un conducător auto este surprins încălcând regulile de circulație.

Publicat

Incidentul a avut loc la 17 august, pe bulevardul Decebal din Chișinău. În urma verificărilor, polițiștii de patrulare au identificat șoferul, un bărbat de 53 de ani.

Oamenii legii au stabilit că acesta avea dreptul de a conduce vehicule suspendat. Chiar și în aceste condiții, bărbatul ar fi urcat la volan și ar fi continuat să circule, ignorând restricția impusă.

Șoferul a fost documentat pentru crearea unei situații de accident, precum și pentru conducerea unui vehicul în condițiile în care dreptul de a conduce îi era suspendat.


Poliția atrage atenția că asemenea abateri nu reprezintă doar încălcări ale legislației, ci pot crea situații periculoase pentru ceilalți participanți la trafic. O manevră efectuată greșit sau conducerea unui vehicul de către o persoană care nu are dreptul legal de a conduce poate avea consecințe grave.

Cazul urmează să fie examinat conform legislației.


Citește mai departe

topul săptămânii