Moldova
/VIDEO/ Doi tineri primeau colete cu droguri din Franța, le vindeau în Chișinău, iar o parte din venit ajungea în „Obșeak” la pușcărie
Două persoane originare din mun. Chișinău și r. Căușeni, cu vârstele de 21 și 38 de ani, au fost reținute de către ofițerii secției investigare infracțiuni din cadrul Direcție de Poliție mun. Chișinău de comun cu procurorii Procuraturii mun. Chișinău, oficiul Râșcani, fiind suspectați de comercializarea drogurilor. Suspectul în vârstă de 38 de ani s-a dovedit a fi judecat pentru infracțiuni analogice.
Activitatea ilegală acestora a fost documentată de polițiști pe parcursul a 2 luni de zile, perioadă în care au fost acumulate probe concludente ce demonstrează vinovăția și implicarea lor în comercializarea drogurilor pe teritoriul capitalei și alte raioane a țării.
În această perioadă forțele de ordine au stabilit că drogurile erau introduse prin intermediul coletelor de pe ruta Franța – Moldova și erau camuflate în printre dulciuri. Fiecare din ei avea rolul său bine determinat de la preluarea coletului până la realizarea către potențialii cumpărători. Totodată în cadrul acțiunilor de investigație forțele de ordine au identificat și complicele ce transmitea coletele în care erau camuflate drogurile. La moment acesta se află în Franța și urmează a fi reținut și diferit justiției.
Astfel, urmare a perchezițiilor polițiștii, au depistat și ridicat circa 220 de pastile de ,,Subutex” și 20 de pastile de tip „Oxazepam”, rețete medicale cu urme de falsificare folosite de către aceștia la procurarea substanțelor interzise, erau confecționate într-un FOTO-SALON din mun. Chișinău, care folosind tehnică de calcul modernă.
Valoarea acestora pe piața tenebră constituie 200 000 de lei, drogurile au fost ridicate, sigilate conform procedurii și expediate la CTJ al IGP pentru efectuarea expertizelor de rigoare.
Totodată forțele de ordine au stabilit că o parte din pastilele cu efect psihotrop și o parte din venitul obținut în urma comercializării acestora, urmau să ajungă în penitenciarele din țară.
Bărbații au fost reținuți pentru 72 de ore în Izolatorul de detenție provizorie a Direcției de Poliție mun. Chișinău, iar conform legislației penale în vigoare aceștia riscă închisoare pe un termen de la 7 la 15 ani.
Totodată de către forțele de ordine sunt demarate acțiuni speciale de investigații și de urmărire penală în vederea documentării tuturor circumstanțelor și stabilirii altor persoane complice la săvârșirea infracțiunii.
Moldova
/VIDEO/ Taxe ilegale în penitenciar: O rețea ilegală de colectare a banilor, demascată de oamenii legii.
Un sistem ilegal de colectare a banilor, controlat chiar din închisoare, a fost destructurat de oamenii legii. Mai mulți deținuți sunt bănuiți că impuneau taxe altor pușcăriași, pe care îi amenințau cu bătaia dacă refuzau să plătească. Banii ajungeau într-un fond comun folosit de o grupare criminală.
Potrivit poliției, schema funcționa de la începutul anului curent. Deținuți afiliați unei organizații conduse de un individ cunoscut în lumea interlopă drept „Kitaeț” strângeau bani de la alți deținuți, folosind frica și presiunea. Sumele erau folosite pentru a menține influența grupării și a impune reguli neoficiale în penitenciar.
Totul era bine organizat. Liderii grupării, aflați după gratii, dădeau ordinele, iar alți deținuți, desemnați ca „responsabili” pe sectoare, aveau grijă ca fiecare să contribuie. Practic, nimeni nu putea refuza fără consecințe.
În perioada ianuarie–aprilie, oamenii legii au descins de mai multe ori în Penitenciarul nr. 18 din Brănești. În urma perchezițiilor, de la deținuți cu vârste între 25 și 47 de ani au fost ridicate peste 20 de telefoane mobile, cartele SIM, droguri și notițe care arată cum erau gestionați banii. Unele obiecte erau ascunse în locuri special amenajate, ca să nu fie depistate.
Mai mulți deținuți au fost deja recunoscuți ca bănuiți. Ei sunt cercetați pentru mai multe infracțiuni comise chiar în detenție și riscă până la 15 ani de închisoare.
Ancheta continuă. Oamenii legii încearcă să afle câți deținuți au fost forțați să plătească și cine mai face parte din această rețea.
Moldova
Lovită pe trecerea de pietoni: O femeie a ajuns la spital după ce a fost tamponată de o mașină.
O femeie de 75 de ani a ajuns pe patul de spital după ce a fost lovită de o mașină chiar în timp ce traversa regulamentar strada, la o trecere de pietoni dirijată de semafor, în Chișinău.
Accidentul s-a produs pe 30 aprilie, pe strada Vasile Lupu. Potrivit informațiilor preliminare, la volan se afla un bărbat de 82 de ani, care nu ar fi reușit să evite impactul.
Femeia traversa strada la culoarea permisă a semaforului în momentul în care a fost lovită. În urma impactului, aceasta a avut de suferit și a fost preluată de un echipaj medical, fiind transportată la spital pentru investigații.
Poliția a inițiat o anchetă și urmează să stabilească toate circumstanțele producerii accidentului.
Moldova
Imprudența i-a băgat în spital: Doi bărbați, salvați de pompieri dintr-o locuință cuprinsă de flăcări.
Două persoane au fost la un pas de moarte în urma unui incendiu izbucnit într-o locuință din municipiul Bălți. Victimele au fost găsite inconștiente în interiorul casei cuprinse de fum și flăcări, fiind intoxicate cu monoxid de carbon și suferind arsuri pe suprafața corpului.
Totul s-a întâmplat în seara zilei de 29 aprilie, în jurul orei 23:04, pe strada Feroviarilor din oraș. Potrivit primelor informații, focul a izbucnit în interiorul locuinței, unde mai multe bunuri au fost cuprinse de flăcări. La fața locului a intervenit de urgență un echipaj de pompieri și salvatori, care au reușit să pătrundă în casă și să evacueze cele două victime.
Este vorba despre doi bărbați, în vârstă de 38 și 41 de ani, care au fost preluați de medici și transportați la spital pentru îngrijiri medicale.
Potrivit cercetărilor preliminare, incendiul ar fi izbucnit din cauza imprudenței în timpul fumatului.
Datele Inspectoratului General pentru Situații de Urgență arată că, de la începutul anului 2026, au fost înregistrate 653 de incendii în Republica Moldova, soldate cu 63 de decese, inclusiv un copil.
În acest context, salvatorii avertizează populația să evite fumatul în locuințe, mai ales în apropierea materialelor inflamabile, și să respecte regulile de prevenire a incendiilor. În caz de situații de urgență, cetățenii sunt îndemnați să apeleze Serviciul 112.
-
Moldova4 zile în urmăȘoc și groază, în lift: Un recidivist, fiind gol-pușcă, a atacat o femeie și pe fiica ei de 3 ani. Acum va sta după gratii.
-
Moldova4 zile în urmăTentativă de omor la Fălești: Victima se zbate între viață și moarte la spital, iar suspectul a fost reținut.
-
Moldova2 zile în urmă/VIDEO/ Minori certați cu legea: Tinerii au fost reținuți de poliție fiind bănuiți de trafic de narcotice.
-
Moldova4 zile în urmăCrimă dublă în capitală: Două femei au fost găsite fără viață într-un apartament. Acestea ar fi fost ucise de un vecin.
-
Moldova17 ore în urmă/VIDEO/ Contrabandiști de mașini, deconspirați: Automobilele găsite ar valora peste 3,5 milioane de lei.
-
Moldova4 zile în urmăVântul a cauzat tragedii: Un bărbat a decedat după ce, din cauza vântului puternic, un copac a căzut peste el.
-
Moldova2 zile în urmă/VIDEO/ Femeie atacată în scara unui bloc: Victima ar fi fost jefuită și agresată de un bărbat din Glodeni.
-
Moldova17 ore în urmă/VIDEO/Cabinet medical cu iz ilegal: O femeie, suspectată că activa fără autorizații și utiliza echipamente necertificate.
