Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Comportamentul l-a dat de gol: Un bărbat de 35 de ani, prins cu droguri în buzunar, în capitală

Un bărbat de 35 de ani, prins cu droguri pe o stradă din municipiul Chișinău.

Publicat

Cazul a avut loc ieri, în data de 9 noiembrie, pe strada Ion Neculce. Atenția patrulei de carabinieri a Direcției Regionale “Centru” a IGC ce se afla la menținerea ordinii publice, a fost atrasă de un bărbat care la apariția oamenilor legii a devenit agitat și nu putea să aleagă o direcție de deplasare, iar când a sesizat că carabinierii se îndreaptă spre acesta, individul a încercat să fugă.

În urma măsurilor întreprinse de către carabinieri, la scurt timp, bărbatul a fost reținut. La întrebările ofițerilor privitor motivul încercării de a se eschiva, bărbatul a comunicat că deține asupra sa substanțe narcotice.

Persoana a fost condusă la IP Buiucani pentru a fi identificat și documentat pe acest caz. Asupra acestuia au fost depistate două recipiente în interiorul cărora se afla o substanță verde mărunțită, cu miros specific, asemănătoare drogurilor, 2 cuțite, clește și șurubelnițe. Substanța a fost ridicată și transmisă spre expertiză.


Alte circumstanțe ale cazului urmează a fi stabilite.


Moldova

Noapte de foc la gunoiștea din Orhei: Pompierii au luptat cu flăcările timp de mai multe ore.

Noapte de foc la gunoiștea din Orhei. Flăcările au izbucnit în toiul nopții, iar pompierii au luptat ore în șir pentru a opri extinderea incendiului.

Publicat

Cazul s-a produs în seara de 19 august, pe teritoriul gunoiștii orășenești din municipiul Orhei. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 23:22.

La fața locului au fost trimise trei echipaje de pompieri și salvatori, cu un efectiv de 12 angajați IGSU.

Pe parcursul nopții, pompierii au identificat și localizat focarele de ardere și au intervenit pentru stingerea acestora. O parte importantă a misiunii a fost prevenirea extinderii focului către sectoarele gunoiștii care nu fuseseră afectate.


Intervenția a fost, însă, foarte complicată din cauza cantității mari de deșeuri. Pentru a ajunge la focarele ascunse, pompierii au fost nevoiți să desfacă și să împrăștie masa de gunoi.

În ajutor au venit și autoritățile locale. Primăria Orhei a pus la dispoziție două tractoare, un autocamion și două excavatoare. Pentru compactarea, nivelarea și acoperirea deșeurilor au fost mobilizate și două buldozere.

În dimineața zilei de 20 august, efectivul pompierilor a fost schimbat, însă misiunea a continuat fără întrerupere.


Salvatorii împreună cu operatorii tehnicii grele au continuat lucrările pentru a ajunge la focarele ascunse, a împrăștia și manipula deșeurile, dar și pentru a compacta și acoperi zonele afectate.



Citește mai departe

Moldova

Pieton lovit mortal: Un șofer a fugit după ce a tamponat un bărbat, la Călărași.

A lovit mortal un pieton și a fugit de la locul accidentului. Un bărbat de 37 de ani a murit pe loc, după ce a fost tamponat de o mașină, în noaptea de 20 august, la Călărași. Șoferul nu a rămas la fața locului, însă polițiștii au reușit să-i dea de urmă și l-au reținut.

Publicat

Tragedia s-a produs în jurul orei 01:20, pe traseul R-1.

Potrivit informațiilor preliminare, un bărbat de 37 de ani mergea pe marginea drumului, în afara unei treceri pentru pietoni, când a fost lovit de o mașină.

Impactul i-a fost fatal. Bărbatul a murit pe loc, iar șoferul nu ar fi oprit și nu ar fi încerat să salveze victima.


Polițiștii au fost alertați și au început imediat cercetările pentru a identifica mașina și conducătorul acesteia.

În urma măsurilor întreprinse, oamenii legii au reușit să stabilească cine se afla la volan. Este vorba despre un bărbat de 33 de ani, care a fost identificat și reținut.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili exact cum s-a produs accidentul și ce a făcut șoferul după impact.


Oamenii legii urmează să documenteze toate circumstanțele cazului și să stabilească întreaga responsabilitate pentru tragedie.

Citește mai departe

Moldova

Impact mortal la Corlăteni: O femeie de 50 de ani a murit pe loc, iar un bărbat a fost rănit.

Accident cu urmări fatale, în nordul țării.O femeie de 50 de ani a murit pe loc, după ce mașina pe care o conducea s-a izbit frontal de un alt vehicul. Celălalt șofer, un bărbat de 46 de ani, a ajuns la spital.

Publicat

Impactul cumplit s-a produs în seara zilei de 18 august, la intrarea în satul Corlăteni, raionul Rîșcani.

Potrivit datelor preliminare, mașina condusă de șoferiță s-a izbit frontal cu un alt vehicul, la volanul căruia se afla un bărbat de 46 de ani. Impactul a fost extreme de puternic, astfel încât mașinile s-au tranformat într-un morman de fiare, iar femeia a decedat pe loc.

Cel de-al doilea șofer a fost rănit și transportat la spital pentru îngrijiri medicale.


Polițiștii au ajuns imediat la locul tragediei și au început cercetările. Deocamdată, nu este clar de ce cele două vehicule au ajuns să se ciocnească frontal. Circumstanțele exacte urmează să fie stabilite.

Oamenii legii documentează cazul pentru a stabili toate cauzele care au dus la producerea accidentului.



Citește mai departe

topul săptămânii