Rețele de socializare

Moldova

Un șofer băut a intrat cu mașina într-un copac. O femeie a decedat, iar un copil și un bărbat au ajuns la spital

O femeie de 35 de ani a murit, iar un bărbat de 33 de ani și un copil de 8 ani au ajuns la spital, în urma unui accident care s-a produs în seara de 14 ianuarie în raionul Cahul. Șoferul care a provocat accidentul a fugit de la fața locului, însă a fost găsit ulterior de polițiști, care au stabilit că individul consumase alcool înainte de a urca la volan.

Publicat

Cel care a anunțat sunat la 112 pentru a solicita ajutor medical și intervenția poliției în urma accidentului a fost un locuitor al satului Lebedenco, apelul fiind înregistrat la ora 22:20. Acesta a comunicat operatorului că a văzut automobilul tamponat într-un obstacol, a declarat pentru Cotidianul ofițera de presă a Inspectoratului de Poliție Cahul, Cristina Ciobanu.

Din primele informații, la volanul mașinii se afla un locuitor al satului Lebedenco, raionul Cahul, care conducea un automobil de model Volkswagen Passat, având în calitate de pasageri un bărbat în vârstă de 33 ani şi o femeie în vârstă de 35 ani, precum și un copil de 8 ani.

În rezultatul impactului, pasagera de 35 de ani a decedat pe loc din cauza traumelor. Bărbatul și minora au fost scoși din mașină, după care li s-a acordat ajutor medical. Ulterior, cei doi au fost internați pentru îngrijiri la spitalul raional Cahul. Medicii spun că viața lor este în afara oricărui pericol.


Conducătorul auto a părăsit locul accidentului cu automobilul avariat. În urma desfăşurării acțiunilor de urmărire penală, locul aflării acestuia a fost stabilit.

Fiind testat cu alcooltestul “Drager”, s-a constatat o concentrație de alcool de 0,76 mg/L.

cotidianul.md


Moldova

Operațiune contra-cronometru în raionul Șoldănești: Un tânăr a căzut într-o prăpastie adâncă de aproximativ 10 metri

Operațiune contra-cronometru în raionul Șoldănești: Un tânăr de 25 de ani a fost salvat în ultima clipă de echipele de intervenție, după ce a căzut într-o prăpastie adâncă de aproximativ 10 metri.

Publicat

Incidentul s-a produs în seara zilei de 25 iunie, în jurul orei 21:20 în localitatea Glinjeni.

Potrivit informațiilor preliminare, bărbatul se plimba împreună cu o prietenă pe o stâncă, când și-a pierdut echilibrul și a căzut în gol. Fata a alertat imediat Serviciul 112, iar în doar câteva minute la fața locului a ajuns o echipă de salvatori.

Intervenția a fost una dificilă, din cauza terenului accidentat și a lipsei de vizibilitate. Totuși, în doar 8 minute, salvatorii au reușit să-l aducă la suprafață pe tânăr, în stare conștientă. Acesta a fost preluat de echipajul medical pentru îngrijiri de specialitate.


Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, în ultimele 24 de ore, salvatorii și pompierii au intervenit în 58 de situații de risc.


Citește mai departe

Moldova

/ÎN CĂUTARE/ Dispărut de aproape două săptămâni: Un bărbat de 64 de ani, căutat cu disperare de rude și poliție.

Dispărut fără urmă de aproape două săptămâni! Un bărbat de 64 de ani din satul Cigîrleni, raionul Ialoveni, este căutat cu disperare de familie și de poliție, după ce a plecat de acasă și nu s-a mai întors.

Publicat

Potrivit rudelor, bărbatul a fost văzut ultima dată în dimineața zilei de 13 iunie, când a ieșit din locuință într-o direcție necunoscută. De atunci căutările nu au dat niciun rezultat.

Despre dispariție s-a aflat oficial în data de 17 iunie, când membrii familiei, îngrijorați că nu mai pot da de el, au cerut ajutorul poliției. De atunci, oamenii legii au pornit verificări în localitate și în zonele din apropiere.

Bărbatul are 1.70 metri înălțime, constituție medie și părul negru. În ziua dispariției purta o jachetă albastră, tricou gri cu dungi albastre și pantaloni de tip militar.


În acest context, persoanele care au recunoscut bărbatul din imagini și dețin informații despre locul unde s-ar putea afla sunt rugate să anunțe poliția la numerele de telefon 112 sau 𝟎𝟔𝟖 𝟐𝟒𝟒 𝟒𝟒𝟑. Orice informație poate fi utilă.


Citește mai departe

Moldova

Din polițist în „antiexemplu”: Un om al legii ar fi provocat un accident violent și a fugit de la fața locului, la Ungheni.

Comportament revoltător din partea unui om al legii! Un polițist este cercetat penal după ce a provocat un accident rutier și a fugit de la fața locului.

Publicat

Totul s-a întâmplat în data de 23 iunie, pe un drum din raionul Ungheni. Potrivit datelor preliminare, omul legii ar fi tamponat din spate remorca unui camion, apoi – în loc să oprească și să anunțe incidentul – a părăsit locul accidentului, după care a abandonat mașina și a dispărut.

Chiar dacă în accident nu au fost răniți, fapta este cu atât mai gravă cu cât vine din partea unui polițist, care ar trebui să respecte legea, nu să o încalce.

Pe numele lui a fost deschis un dosar penal pentru părăsirea locului accidentului, iar instituția la care lucrează a inițiat o anchetă de serviciu. Se va verifica dacă a consumat alcool sau dacă a încălcat și alte reguli de circulație.


Citește mai departe

topul săptămânii