Moldova
/VIDEO/ Schemă de contrabandă cu automobile: Patru persoane, printre care un polițist de frontieră, reținute într-un dosar de milioane.
Patru persoane, printre care și un polițist de frontieră, au fost reținute după destructurarea unei grupări criminale specializate în contrabandă cu automobile și fals informatic. Potrivit anchetatorilor, schema ar fi provocat un prejudiciu estimat la aproximativ 5 milioane de lei.
Gruparea a fost destructurată de polițiștii de frontieră din cadrul Direcției securitate internă și Direcției urmărire penală, sub conducerea procurorilor PCCOCS.
Potrivit investigațiilor, membrii grupării introduceau ilegal automobile în Republica Moldova, evitând plata taxelor de import. Ulterior, mașinile erau dezmembrate, iar piesele erau comercializate.
Anchetatorii susțin că schema ar fi fost facilitată inclusiv prin implicarea unor polițiști de frontieră, care ar fi introdus date false în Sistemul Informațional Integrat al Poliției de Frontieră. Astfel, erau denaturate informațiile despre șoferii care introduceau mijloacele de transport în țară.
În cadrul cauzei penale, oamenii legii au reținut patru persoane cu vârste cuprinse între 24 și 48 de ani, precum și alți patru funcționari publici cu statut special, suspectați că ar fi avut diferite roluri în cadrul schemei.
Cu suportul Direcției regionale Vest și al Direcției acțiuni speciale la frontieră, au fost efectuate 15 percheziții în raionul Ungheni. În urma descinderilor, polițiștii au ridicat mijloace bănești, telefoane mobile utilizate în activitatea infracțională, tablete electronice, înscrisuri de ciornă, multiple acte și contracte de vânzare-cumpărare a automobilelor, un mijloc de transport, dar și mai multe vehicule dezmembrate.
Procurorii au solicitat aplicarea măsurii de arest preventiv pentru 30 de zile în privința a patru persoane, printre care și polițistul de frontieră. Celelalte persoane, care colaborează cu ancheta, sunt cercetate în stare de libertate, cu obligația de a nu părăsi teritoriul țării.
Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea tuturor persoanelor implicate. Până la pronunțarea unei hotărâri definitive, toate persoanele vizate beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.
Moldova
/VIDEO/ A trecut de cealaltă parte a legii: Un angajat al sistemului de justiție, cercetat pentru trafic de cocaină.
Un angajat al sistemului de justiție din sudul țării ar fi ajuns de cealaltă parte a legii. Acesta este cercetat, împreună cu alți doi tineri, într-un dosar de trafic de cocaină. Drogurile ar fi fost vândute prin Telegram, iar gruparea a fost deconspirată după o serie de acțiuni desfășurate de Poliția de Frontieră și procurorii PCCOCS.
Cei trei suspecți au 22, 24 și 33 de ani. Potrivit anchetatorilor, primii doi s-ar fi ocupat de vânzarea cocainei, în timp ce al treilea ar fi pus la dispoziție bani pentru procurarea drogurilor.
Pentru a strânge probe, oamenii legii au descins în peste zece locații. În urma perchezițiilor au fost ridicate droguri cu o valoare estimată la jumătate de milion de lei, dar și peste 130 de mii de lei în diferite valute, bani despre care anchetatorii suspectează că provin din traficul de droguri.
Lista bunurilor ridicate este însă și mai lungă. Polițiștii au găsit șapte telefoane mobile, un calculator, cântare de mici dimensiuni, pachete de tip zip-lock și cartele bancare. Printre obiectele ridicate se numără și un pistol pneumatic, o cagulă și cuțite. Un automobil a fost, de asemenea, indisponibilizat.
Cei trei au fost reținuți în flagrant, iar procurorii PCCOCS au solicitat aplicarea arestului preventiv.
Anchetatorii continuă cercetările pentru a stabili cum era organizată activitatea grupului și dacă mai sunt și alte persoane implicate.
Moldova
/VIDEO/ „Sare” la kilogram: Doi ucraineni, arestați și circa 12 kg de droguri, ridicate de poliție.
O operațiune antidrog de amploare a Poliției Capitalei s-a soldat cu ridicarea a aproximativ 12 kilograme de substanțe stupefiante și psihotrope. În cadrul acțiunilor au fost reținuți doi cetățeni ai Ucrainei, suspectați că ar fi implicați în traficul și distribuirea drogurilor în proporții deosebit de mari.
Totul a pornit în timpul patrulării în zona unor garaje, unde angajații Batalionului de Patrulare și Reacționare Operativă au observat un tânăr de 24 de ani, cetățean al Ucrainei, care ar fi manifestat un comportament suspect la vederea polițiștilor.
În urma verificărilor, într-un spațiu auxiliar utilizat de acesta au fost descoperite aproximativ 8 kilograme de PVP, cunoscut drept „sare”, și mefedronă.
Investigațiile au continuat, iar polițiștii de la Botanica, împreună cu angajații Direcției de Poliție Chișinău, au identificat un alt presupus membru al grupării. Este vorba despre un alt cetățean al Ucrainei, în vârstă de 27 de ani, suspectat că ar fi avut rolul de depozitar și distribuitor al drogurilor în proporții mari.
Cu suportul operativ al mascaților de la Fulger, oamenii legii au efectuat o percheziție în locuința închiriată de acesta. Acolo au fost găsite alte aproximativ 4 kilograme de droguri, inclusiv PVP, mefedronă și hașiș.
Cei doi suspecți au fost reținuți, iar ulterior instanța a dispus plasarea lor în arest.
Aceștia sunt cercetați pentru circulația ilegală a drogurilor în proporții deosebit de mari și, conform codului penal în vigoare, riscă până la 15 ani de închisoare, dacă vinovăția le va fi demonstrată în instanță.
Polițiștii continuă acțiunile de urmărire penală și operative pentru a stabili toate persoanele implicate și pentru a documenta întreaga activitate infracțională a grupării.
Moldova
Incident la Orhei: A sunat la 112 că își incendiază mașina, apoi a încercat să dea mită polițiștilor.
Un bărbat de 59 de ani din raionul Orhei a vrut cu orice preț să ajungă la o zi de naștere într-o localitate vecină. Și, fiind în stare avansată de ebrietate, a găsit o cale cât se poate de neobișnuită.
A sunat la Serviciul 112 și a spus că intenționează să-și incendieze automobilul. Polițiștii au intervenit imediat, însă la fața locului nu au găsit niciun incendiu.
În schimb, bărbatul le-a recunoscut oamenilor legii că apelul a fost inventat. Scopul era să ajungă la o petrecere din localitatea vecină.
Doar că incidentul nu s-a încheiat aici. Ajuns la sediul Poliției, bărbatul ar fi încercat să rezolve problema și mai simplu. Le-a propus mită polițiștilor, în speranța că astfel nu va fi documentat.
Poliția reamintește că Serviciul 112 trebuie apelat doar în situații reale de urgență. Un apel fals poate ține ocupat un echipaj care, în același timp, ar putea fi necesar unei persoane aflate cu adevărat în pericol.
-
Moldova3 zile în urmăAr fi fost ucis în bătaie: Noi detalii în cazul minorului găsit mort la Cantemir. Doi suspecți, reținuți
-
Moldova6 zile în urmăA decis să-și facă „dreptate”: Un bărbat, condamnat la detenție pentru că a atacat doi bărbați cu fierul de călcat încins.
-
Moldova3 zile în urmăDouă mașini s-au ciocnit grav la Soroca, după ce un șofer nu ar fi acordat prioritate: Un copil și o femeie, răniți în accident.
-
Moldova6 zile în urmăDin Egipt, cu „farmacia” în valiză: Aproape 1.400 de medicamente, descoperite în bagajul unei pasagere la Aeroport.
-
Moldova6 zile în urmăA pierdut controlul: Un șofer a ajuns pe contrasens la Bumbăta și s-a izbit de o altă mașină.
-
Moldova3 zile în urmăCaz șocant la Criuleni: Un bărbat și-ar fi împușcat soția, apoi și-a pus capăt zilelorCaz șocant la Criuleni: Un bărbat și-ar fi împușcat soția, apoi și-a pus capăt zilelor
-
Moldova3 zile în urmăIncendiu lângă Piața Centrală din Chișinău. Flăcările au cuprins o anexă comercială de pe strada Armenească
-
Moldova6 zile în urmăMicrobuz răsturnat la Ciobanovca: O anvelopă ar fi cedat în mers, iar șoferul a pierdut controlul.
