Moldova
51 de moldoveni, care lucrau ilegal în Germania, au fost aduşi acasă
51 de moldoveni, care lucrau ilegal în Germania, au fost aduşi acasă. Potrivit Biroului Migraţie şi Azil, toți au primit interdicții de a intra în spaţiul UE pentru anumite perioade de timp.
Moldovenii au ajuns acasă cu o rută charter, pe cale aeriană. Biroul migrație și azil atenționează cetățenii care vor să călătorească în Uniunea Europeană să respecte prevederile legislației din domeniul migrației.
Întrucât aceștia riscă să devină subiecți ai readmisiei, cee ace poate influența negativ regimul liberalizat de vize în spațiul UE.
Readmisia este procedura în cadrul căreia Moldova readmite toate persoanele care nu îndeplinesc sau nu mai îndeplinesc condiţiile în vigoare pentru intrarea, prezenţa sau şederea pe teritoriul unui stat european.
Moldova
Ar fi cerut mită de 60 mii euro: Un bărbat va fi judecat pentru trafic de influență.
A cerut zeci de mii de euro ca să scape un suspect de răspundere penală, dar a ajuns el în arest. Procuratura Anticorupție a finalizat urmărirea penală și a trimis în instanță un dosar de rezonanță în care un bărbat este acuzat de trafic de influență.
Potrivit anchetatorilor, acesta ar fi pretins o sumă consistentă, mai exact 60 de mii de euro, de la o persoană acuzată de corupere pasivă, susținând că are influență asupra organelor de urmărire penală și a unor funcționari cu demnitate publică, promițând că poate aranja scoaterea acesteia de sub urmărire penală.
Din banii ceruți, ar fi primit 25 de mii de euro, garantând că va împiedica emiterea unei noi ordonanțe de reținere și deschiderea altor dosare.
Învinuitul nu și-a recunoscut vina, însă procurorii au trimis cauza spre examinare în fond la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. În prezent, acesta se află în arest preventiv.
Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă o amendă de până la 200 de mii de lei sau între 2 și 7 ani de închisoare, precum și interdicția de a ocupa anumite funcții.
Moldova
Percheziții de amploare în România: Mai mulți medici, bǎnuiți cǎ obțineau ilegal specializările în Republica Moldova
Procurorii şi poliţiştii români fac, miercuri, 14 percheziţii într-un dosar care vizează înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, fals informatic, uz de fals şi exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi.
Mai mulţi medici au cerut Ministerului Sănătăţii recunoaşterea studiilor la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie “Nicolae Testemiţanu” din Chişinău, dar procurorii suspectează că Rezidenţiatul nu s-a efectuat în realitate, scrie News.ro.
”Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi ofiţeri din cadrul IGPR – Direcţia de Investigaţii Criminale au pus în executare în cursul zilei de astăzi, 5 noiembrie 2025, un număr de 14 percheziţii domiciliare la sediul unei instituţii publice şi locuinţele unor persoane fizice, în Bucureşti şi mai multe judeţe”, anunţă, miercuri dimineaţă, Parchetul General.
Acţiunile au loc într-o cauză penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, fals informatic, uz de fals şi exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi.
”Ancheta vizează mai mulţi medici care au solicitat Ministerului Sănătăţii recunoaşterea titlurilor de calificare medic specialist dobândite în Republica Moldova, la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie “Nicolae Testemiţanu” din Chişinău, depunând în acest sens diplomele aferente de medic specialist de absolvire a rezidenţiatului. Titlurile de calificare vizau diverse specialităţi, precum: medicină de urgenţă, ortodonţie, chirurgie plastică, estetică şi microchirurgie reconstructivă, imagistică, chirurgie dento-alveolara, parodontologie”, precizează procurorii.
Probatoriul administrat de aceştia ridică, însă, suspiciunea că studiile de rezidenţiat, care presupuneau prezenta fizică obligatorie a medicilor rezidenţi la bazele clinice universitare, nu au avut loc în realitate, în condiţiile in care, pe perioada cursurilor de specializare, medicii rezidenţi se aflau în România, unde erau salarizaţi cu normă întreagă.
12 persoane urmează să fie duse la audieri, dacă vor fi depistate.
Moldova
Accident lângă un liceu din Comrat. Un copil de 3 ani a fost lovit de o mașină
UPDATE: Momentul tragediei de la Comrat a fost surprins video! în imaginile distribuite de Unimedia.info se vede cum șoferița a trecut cu mașina peste copilul de 3 ani.
UPDATE: Potrivit medicilor, minorul se află în comă.
Potrivit martorilor, o șoferiță ar fi încurcat pedalele de accelerație și frână în timp ce încerca să parcheze, moment în care mașina a ieșit brusc pe carosabil și a lovit un copil.
Minorul se afla împreună cu mama sa, întorcându-se de la grădiniță, scrie presa locală.
Starea copilului nu este deocamdată cunoscută.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Conserve „cu surprize” din Europa: 9 kilograme de mefedronă, descoperite de ofițerii INI.
-
Moldova3 zile în urmăCrimă cu sânge rece într-un apartament din Chișinău. O femeie a fost ucisă, alta transportată la spital
-
Moldova22 de ore în urmăTragedie șa Institutul de Neurologie și Neurochirurgie din Chișinău. Un bărbat de 73 de ani a căzut de la etajul 3
-
Moldova7 zile în urmăScandal de proporții la liceul „Gheorghe Asachi” din Chișinău: Conducerea instituției și un agent economic, reținuți pentru corupție.
-
Moldova2 zile în urmă/VIDEO/ Vindea droguri lângă universități: Un tânăr de 23 de ani, reținut pentru activitate de „curierat”.
-
Moldova3 zile în urmăAu mințit sute de oameni cu „investiții online”. Trei bărbați reținuți și sechestru pe 100.000 $
-
Moldova6 zile în urmăNori negri de fum, la Bălți: O semiremorcă încărcată cu cabluri a fost mistuită în totalitate de foc.
-
Moldova7 zile în urmăCeartă între rude, sfârșită cu moarte: Un bărbat din Cantemir: condamnat la 15 ani de inchisoare pentru omorul unchiului său.
