Moldova
/VIDEO/ Cascadorii printre elevi: Un tânăr a făcut drifturi periculoase în curtea unei școli din Căușeni
Ultima zi de școală a fost marcată de un incident șocant în orașul Căușeni. În dimineața zilei de 29 mai, în jurul orei 10:30, liniștea unei instituții de învățământ a fost tulburată de un tânăr care a intrat cu un automobil în curtea școlii și a început să facă drifturi periculoase, chiar în timpul pauzei mari.

Tânărul nu este elev al instituției, au precizat reprezentanții școlii. Imaginile filmate de adolescenți cu telefoanele mobile surprind momentul în care acesta gonește cu viteză printre elevi, punându-le viața în pericol.
Conducerea școlii a alertat imediat poliția. Oamenii legii au identificat făptașul și au pornit o anchetă. Acesta riscă sancțiuni contravenționale, iar acțiunea sa ar putea fi calificată drept huliganism.
Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită. Poliția continuă investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele.
Moldova
/VIDEO/ Speluncă, luată cu asalt. Polițiștii au găsit droguri și aparate suspecte, într-un apartament din capitală.
Un bărbat de 38 de ani din Chișinău este cercetat penal după ce și-a transformat apartamentul, situat pe o stradă din sectorul Rîșcani al capitalei, într-un adevărat focar de consum de droguri.

Polițiștii de la Inspectoratul Rîșcani au descins în locuință cu un mandat de percheziție, în cadrul unei anchete privind consumul și distribuția de substanțe interzise. În apartament, oamenii legii l-au găsit pe proprietar împreună cu alți trei bărbați, cu vârste cuprinse între 35 și 39 de ani, care prezentau un comportament suspect.
În urma perchezițiilor, au fost ridicate aparate artizanale pentru consumul drogurilor, pachețele tip zip-lock ce conțineau o substanță albă cu miros specific, dar și seringi. Toate probele au fost transmise pentru expertiză, iar bărbații au fost escortați la inspectorat pentru documentare și testare narcologică.
Proprietarul locuinței este acum cercetat penal. Dacă va fi găsit vinovat, riscă o amendă sau până la patru ani de închisoare, potrivit legislației în vigoare.
Moldova
Cod galben, pagube mari: Ploile din ultimele zile au făcut ravagii în toată țara. Străzi transformate în râuri, gospodării inundate și zeci de intervenții ale salvatorilor.
Ploile torențiale din ultimele zile au provocat pagube semnificative în mai multe raioane ale țării. În doar câteva ore, gospodării au fost inundate, copaci smulși din rădăcini au căzut pe drumuri și mașini, iar unele trasee au devenit impracticabile.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a raportat 16 intervenții, majoritatea provocate de vântul puternic și solul îmbibat cu apă. Cele mai afectate zone au fost în nordul țării, în special municipiul Bălți, unde salvatorii au pompat peste 1.000 de metri cubi de apă din gospodării și garaje. Pe o singură stradă, pompierii au evacuat peste 700 m³ de apă, evitând distrugerea bunurilor locuitorilor.
Intervenții importante au fost raportate și în orașul Biruința din raionul Sîngerei, dar și în raioanele Rîșcani, Glodeni și Hâncești. În satul Bujor, ploile au transformat drumurile în adevărate canale, iar imaginile surprinse de localnici vorbesc de la sine.
În centrul și sudul țării, pompierii au intervenit la Lozova, Bursuc, Cahul și Comrat. În plus, arbori doborâți de furtună au fost îndepărtați din zonele afectate. La Bălți, un copac a căzut peste o mașină, iar altul peste o conductă de gaz. La Soroca, un arbore căzut pe carosabil a fost îndepărtat pentru a permite reluarea traficului.
Mai multe drumuri locale au fost avariate în satele Dumbrăvița și Năvârneț, iar pagubele materiale sunt în curs de evaluare.
Amintim că, în perioada 26–27 mai, meteorologii au emis un Cod galben de ploi puternice, iar între 26 și 28 mai, a fost activă o avertizare de inundații locale și scurgeri de apă pe versanți.
Moldova
/AUDIO/ Descinderi CNA la vama Leușeni: un vameș reținut, cinci cercetați în libertate pentru corupție sistemică.
Descinderi la Postul Vamal Leușeni! Centrul Național Anticorupție și procurorii municipiului Chișinău au desfășurat mai multe acțiuni de urmărire penală, vizând o presupusă schemă de corupție sistemică în rândul angajaților vamali.

O persoană a fost reținută, iar alți cinci vameși sunt cercetați în stare de libertate. Potrivit anchetatorilor, funcționarii sunt bănuiți că ar fi cerut și primit ilegal bani de la șoferii curselor internaționale, în schimbul facilitării procesului de vămuire a mărfurilor.
Schema, susțin anchetatorii, avea un caracter organizat și repetitiv, iar sumele pretinse variau în funcție de destinație, volum, cantitate și valoarea bunurilor transportate peste frontieră.
În cadrul investigațiilor, ofițerii CNA și procurorii au efectuat 20 de percheziții la birouri, domicilii și în automobilele celor implicați, ridicând probe relevante în cele cinci cauze penale deschise.
Autoritățile precizează că activitatea Postului Vamal Leușeni nu a fost afectată de acțiunile de urmărire penală. Ancheta continuă.
Reamintim că, acum o săptămână șeful biroului vamal centru, șeful postului vamal Căușeni și un broker vamal au fost reținuți și plasați în arest în dosarul mitei de peste 40 de mii de dolari. Potrivit CNA, în schimbul sumelor mari de bani, suspecții ar fi închis ochii la nereguli și ar fi facilitat trecerea frontierei pentru mărfurile destinate regiunii transnistrene. În urma perchezițiilor efectuate de CNA a fost ridicată suma de peste un milion de lei.
-
Moldova4 zile în urmă
Descoperire macabră în Chișinău. Trei cadavre găsite într-un apartament, după un apel anonim
-
Moldova7 zile în urmă
Pericol lângă grădiniță: O femeie, surprinsă cum săpa cu un cuțit lângă gard, în căutare de droguri
-
Moldova7 zile în urmă
Descoperire șocantă, în capitală: Un bărbat s-ar fi sinucis prin strangulare. Cadavrul a fost găsit de trecători.
-
Moldova3 zile în urmă
Mita l-a lăsat fără epoleți. Polițistul din Strășeni care ar fi cerut 300 de euro mită de la un șofer, condamnat.
-
Moldova2 zile în urmă
Viol închipuit, pedeapsă reală: O tânără a ajuns în fața magistraților, după ce a inventat un viol din supărare.
-
Moldova4 zile în urmă
Caz de agresiune la o grădiniță din Anenii Noi. Educatoarea și asistenta, concediate
-
Moldova4 zile în urmă
Medicii luptă pentru viața sa: Care e starea șoferului de BMW, rănit în accidentul din apropierea comunei Ciorescu
-
Moldova4 zile în urmă
Accident spectaculos la Chișinău, surprins pe video: un Mercedes a tamponat un alt vehicul și a doborât un pilon electric