Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Moldova, paralizată de viscol. Drumuri blocate, mii de oameni fără curent și zboruri anulate.

Republica Moldova se confruntă cu un nou episod sever de iarnă. Sub Cod Portocaliu de ninsoare și vânt puternic, viscolul a creat probleme multiple în mai multe regiuni ale țării: drumuri blocate, vehicule înzăpezite, arbori doborâți și mii de consumatori rămași fără energie electrică. Autoritățile avertizează că situația rămâne problematică și în dinamică, iar datele statistice suferă modificări de la o oră la alta.

Publicat

Potrivit datelor preliminare ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, un microbuz cu cinci pasageri și alte câteva autoturisme au rămas blocate în zăpadă, în apropiere de localitatea Câșlița-Prut. Salvatorii au intervenit pentru deblocarea vehiculelor, iar persoanele aflate în ele au fost scoase în siguranță.

Un alt incident s-a produs în localitatea Hagimus, raionul Căușeni, unde un arbore doborât de rafalele puternice de vânt a căzut peste carosabil, blocând temporar circulația. Echipele de intervenție au fost nevoite să intervină pentru a înlătura obstacolul și a restabili traficul.


În total, aproximativ 400 de angajați ai IGSU au fost mobilizați în teren, cu peste 140 de autospeciale pregătite să intervină în orice moment. Autoritățile îndeamnă populația să evite deplasările neesențiale și să apeleze Serviciul 112 doar în situații de urgență.

Situația este complicată și la frontieră. Conform informațiilor oferite de Serviciul Vamal, circulația camioanelor a fost restricționată temporar în sudul țării, pe sectoarele Balaban–Giurgiulești și Cahul–Giurgiulești. De asemenea, în punctele vamale Cahul–Oancea și Giurgiulești–Galați, accesul camioanelor pe sensul de intrare în Republica Moldova a fost sistat temporar pentru a preveni blocajele și situațiile de risc.


Probleme sunt și în sectorul energetic. Potrivit datelor comunicate de distribuitorul oficial de energie, doar la primele ore ale dimineții de 18 februarie în zona centru-sud au fost înregistrate peste 2.400 de deconectări de la rețeaua electrică, cel mai mult fiind afectate localitățile din sudul țării. Aproximativ 15–20 de echipe de intervenție lucrează în regim continuu pentru remedierea defecțiunilor.

Într-un mesaj public, Ministerul Energiei avertizează populația să evite apropierea de cabluri electrice căzute la pământ sau atârnate de piloni, întrucât acestea pot fi sub tensiune și prezintă pericol de electrocutare.

Ninsorile abundente și viscolul au afectat și traficul aerian. Unele curse au fost anulate sau întârziate pe Aeroportul Internațional Chișinău din cauza condițiilor meteorologice severe. Zborul spre București a fost anulat din cauza vremii nefavorabile din capitala României, iar cursa spre Istanbul a fost suspendată de compania aeriană în contextul codului portocaliu emis în Republica Moldova.


Meteorologii anunță că, pe parcursul întregii zile de 18 februarie, sunt prognozate ninsori abundente, lapoviță și intensificări ale vântului, în condițiile în care sunt valabile Cod Galben și Cod Portocaliu. Carosabilul poate deveni extrem de alunecos, vizibilitatea poate scădea considerabil, iar traficul se poate desfășura cu dificultate majoră.


Moldova

Microbuz răsturnat la Ciobanovca: O anvelopă ar fi cedat în mers, iar șoferul a pierdut controlul.

Un microbuz s-a răsturnat în dimineața zilei de 28 august, în urma unui accident produs în apropierea localității Ciobanovca, raionul Anenii Noi.

Publicat

Accidentul a avut loc în jurul orei 09:20. Potrivit poliției, un tânăr de 23 de ani se afla la volanul microbuzului, când, preliminar, una dintre anvelope ar fi cedat.

Șoferul ar fi pierdut controlul asupra volanului, iar vehiculul a intrat în coliziune cu un alt automobil, condus de o femeie de 34 de ani.

În urma impactului, microbuzul s-a răsturnat.


Din fericire, accidentul nu s-a soldat cu victime. Cei doi conducători auto au scăpat nevătămați, fiind înregistrate doar pagube materiale.

Ambii șoferi au fost testați cu aparatul alcooltest. Rezultatele au fost negative, polițiștii neidentificând alcool în aerul expirat.

Oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele producerii accidentului, inclusiv cauza exactă a defecțiunii tehnice.


Cazul a fost înregistrat, iar cercetările continuă.

Citește mai departe

Moldova

Panică nocturnă în capitală: 20 de persoane, evacuate și un apartament distrus – consecințele unui incendiu.

Un incendiu izbucnit într-un apartament din capitală a mobilizat pompierii, iar 20 de persoane, inclusiv șapte minori, au fost evacuate pentru a preveni o posibilă tragedie. Apelul la 112 a fost recepționat în seara zilei de 27 august, la ora 20:38, după ce fum și flăcări au fost observate la etajul patru al unui bloc de pe strada Calea Orheiului. La fața locului au fost îndreptate patru echipaje de pompieri și salvatori.

Publicat

Ajunși, angajații IGSU au constatat că incendiul a cuprins mai multe bunuri materiale din interiorul apartamentului.

Prioritatea salvatorilor a fost evacuarea locatarilor. Astfel, 20 de persoane, dintre care șapte copii, au fost scoase din scara blocului, fiind prevenit riscul intoxicării cu fumul și produsele de ardere.

Intervenția a fost una contracronometru. Flăcările au fost localizate la ora 21:18, iar incendiul a fost lichidat complet la ora 22:53.


În urma incendiului, au fost distruse mai multe bunuri din antreu, bucătărie și una dintre camere, focul afectând aproximativ 47 de metri pătrați din cei 79 de metri pătrați ai apartamentului.

Din fericire, nimeni nu a avut de suferit, însă situația putea deveni tragică, mai ales într-un bloc de locuințe în care fumul și focul se pot răspândi rapid, punând în pericol zeci de oameni.

Cauza izbucnirii incendiului și toate circumstanțele urmează să fie stabilite.


Potrivit IGSU, în ultimele 24 de ore, pompierii și salvatorii au intervenit în 33 de situații de risc.

Citește mai departe

Moldova

Din Egipt, cu „farmacia” în valiză: Aproape 1.400 de medicamente, descoperite în bagajul unei pasagere la Aeroport.

Funcționarii vamali au depistat un lot considerabil de medicamente și suplimente alimentare, care nu a fost declarat în timpul controlului vamal, în bagajul unei pasagere sosite în Republica Moldova din Egipt.

Publicat

Cazul a fost documentat la postul vamal Aeroport Internațional Chișinău, în cadrul controlului pasagerilor de pe cursa Sharm el-Sheikh–Chișinău.

În urma verificării bagajului unei cetățene a Ucrainei, în vârstă de 46 de ani, funcționarii vamali au identificat 1 398 de unități de medicamente și suplimente alimentare, nedeclarate autorității vamale.

Cantitatea depistată a determinat funcționarii vamali să ridice bunurile pentru continuarea procedurilor de documentare și verificare, urmând să fie stabilite toate circumstanțele cazului.


Potrivit legislației vamale, bunurile care trebuiau declarate și nu au fost declarate corespunzător pot fi supuse măsurilor prevăzute de lege. În acest caz, medicamentele și suplimentele alimentare au fost ridicate și sunt pasibile confiscării speciale.

Totodată, femeia riscă să fie sancționată contravențional, în conformitate cu prevederile legale.

Cazul este în continuare documentat de autoritățile vamale, care urmează să stabilească toate circumstanțele și să întreprindă măsurile legale ce se impun.




Citește mai departe

topul săptămânii