Moldova
/VIDEO/ „Îl pasc” 15 ani de pușcărie. Vlogger-ul care convingea minore să comită fapte imorale, ajunge în instanță.
Setea de popularitate și like-uri i-a adus nu fani, ci probleme grave cu legea. Vloggerul care în vara anului 2023, a filmat o adolescentă de 17 ani cu sânii goi și a publicat în mediul online scena, a fost trimis în judecată.
Acum, tânărul este acuzat de producerea pornografiei infantile, publicarea a 10 scene imorale în care apare fata pe rețelele Tik-Tok și Telegram, dar și comiterea infracțiunii de trafic de copii, asta întrucât ar vlogger-ul ar fi convins minora să participe la filmări cu tentă sexuală contra plată. Tânărul mai este învinuit că ar fi transportat fata la locul faptei și ar fi ademenit-o cu bani, în condițiile în care minora provine dintr-o familie nevoiașă. În acest fel, vloggerul riscă acum până la 15 ani de detenție.
Cunoscutul vlogger și Tik-Toker din Republica Moldova a fost reținut în luna iulie 2023, după ce a filmat fete, inclusiv minore în timp ce le atingea în zonele intime ale corpului. Ulterior, el publica imaginile cu caracter sexual pe Tik-Tok, Telegram, Instagram, unde, sumar avea o audientă de peste jumătate de milion de persoane. Deseori victimele însă nici măcar nu cunoșteau că bănuitul urma să publice scenele pe aceste platforme.
Poliția a început investigațiile pe caz după ce mama unei minore de 17 ani din nordul țării s-a adresat cu o plângere. Aceasta a declarat că individul i-ar fi convins fiica să-și arate sânii pentru 1.500 de lei. EL i-ar fi achitat minorei și drumul până la Chișinău, filmând toată scena într-o pădure. Deși individul i-ar fi dat asigurări fetei că înregistrarea va fi partajată doar unui grup restrâns de persoane. În realitate, acesta l-a publicat pe un grup cu peste 16.000 abonați pe aplicația Telegram. Ulterior, o parte din acesta a fost preluat și pe Tik-Tok, iar apoi a fost șters. Înregistrarea video, însă, a fost observată de mătușa adolescentei, care i-a anunțat mama despre cele întâmplate. La audieri, minora ar fi declarat că ar fi recurs la acest gest din cauza situației precare, ei fiind mai mulți copii în familie. A urmat expertizarea telefoanelor învinuitului și informației pe care o păstra pe ele pentru trimiterea în judecată a dosarului penal cu probatoriul acumulat, iar acum acesta are obligația de prezentare în fața autorităților și urmează ca Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani să se pronunțe, timp în care persoana beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.
Moldova
Spulberată pe zebră: O femeie, tamponată de un taxi în timp ce traversa strada regulamentar.
O femeie de 34 de ani a ajuns la spital, după ce a fost lovită de un automobil în timp ce traversa regulamentar strada pe o trecere de pietoni din sectorul Buiucani al capitalei.
Accidentul s-a produs în seara zilei de 6 august, în jurul orei 20:05, pe strada Ion Creangă. Potrivit informațiilor preliminare oferite de Poliție, un automobil, condus de un bărbat, a tamponat femeia în timp ce aceasta traversa regulamentar carosabilul.
Momentul accidentului a fost surprins de camera de bord a unui alt automobil parcat în apropiere. Din imagini se observă impactul dintre autoturism și pieton. Totodată, se poate vedea că automobilul implicat în accident activa în regim de taxi.
Circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul urmează să fie stabilite de oamenii legii.
Pe rețelele de socializare au apărut și imagini filmate imediat după accident. În acestea, femeia este surprinsă întinsă pe carosabil, în timp ce martorii îi acordă ajutor și așteaptă intervenția echipajului medical.
În urma impactului, victima a suferit traumatisme și a fost transportată la spital pentru investigații medicale.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului rutier.
Moldova
Drochia: 150 de baloți de paie au fost mistuiți de un incendiu provocat, cel mai probabil, de descărcările electrice.
Furtuna care s-a abătut pe 6 august asupra mai multor raioane ale țării s-a lăsat nu doar cu arbori doborâți și acoperișuri smulse de vânt, ci și cu incendii provocate, cel mai probabil, de descărcările electrice. Un astfel de caz a fost înregistrat în satul Șuri, raionul Drochia, unde aproximativ 150 de baloți de paie au fost cuprinși de flăcări.
Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 15:53. La fața locului a intervenit un echipaj de pompieri, care a reușit să localizeze incendiul la ora 16:56 și să lichideze complet focarul la ora 19:23.
Potrivit informațiilor publicate de reprezentanții comunității locale, incendiul ar fi izbucnit chiar înainte de ploaie și ar fi fost provocat de un fulger. Cauza exactă urmează însă să fie stabilită de specialiști.
Conform unui post de televiziune local, până la sosirea pompierilor, localnicii s-au mobilizat și au încercat să împiedice extinderea flăcărilor, alertând autoritățile și supraveghind zona. Ulterior, mai mulți săteni au participat la intervenție, punând la dispoziția salvatorilor tehnică agricolă și transportând apă pentru stingerea incendiului.
Din fericire, nimeni nu a avut de suferit, iar reprezentanții comunității au mulțumit atât pompierilor din Drochia, cât și localnicilor care au intervenit prompt și au contribuit la limitarea pagubelor.


Moldova
/VIDEO/ O barcă și doi metri steri de salcie: Un bărbat, amendat după ce a fost prins cu lemn tăiat ilegal în zona de frontieră, la Manta.
Tăierile ilegale de arbori continuă să fie depistate inclusiv în zona de frontieră. Un nou caz a fost documentat de un echipaj mixt format din carabinieri și angajați ai Poliției de Frontieră, în apropierea localității Manta, raionul Cahul, în timpul unei misiuni comune de patrulare și supraveghere.
Oamenii legii au intervenit după ce au observat activități suspecte în apropierea lacului Manta, iar verificările au scos la iveală o cantitate importantă de masă lemnoasă tăiată ilegal.
La fața locului au fost identificați aproximativ doi metri steri de lemn de salcie tăiat, iar oamenii legii au constatat că masa lemnoasă era transportată pe apă cu ajutorul unor bărci din lemn, metodă folosită, cel mai probabil, pentru a evita depistarea.
În timpul cercetărilor, în apropierea lemnului tăiat a fost identificat un bărbat în vârstă de 59 de ani, care nu avea asupra sa acte de identitate. Acesta urmează să fie verificat, iar autoritățile încearcă să stabilească dacă este implicat în tăierea și transportarea ilegală a arborilor.
Materialele acumulate au fost transmise organelor competente pentru documentarea cazului, iar toate circumstanțele urmează să fie stabilite în cadrul anchetei. Dacă vor fi constatate încălcări ale legislației, persoanele responsabile vor fi trase la răspundere conform prevederilor legale.
-
Moldova4 zile în urmăAccident mortal la Orhei: Două persoane au murit după un impact frontal între o mașină și un autocar plin cu pasageri.
-
Moldova3 zile în urmăAccident mortal în Chișinău: Un motociclist de 25 de ani, ucis într-un impact în lanț.
-
Moldova5 zile în urmă„Vestul sălbatic” la Chișinău: Trei bătăi în doar două zile, cu pumni, picioare și oameni răniți.
-
Moldova5 zile în urmăȚara arde la propriu: zeci de hectare de vegetație au fost mistuite de flăcări în mai multe raioane.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ A murit salvând doi copii: Un moldovean s-a înecat într-un râu din Italia.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ De la piață, direct în izolator. Un bărbat a fost reținut după ce a scos un pistol și a amenințat o femeie în plină zi, într-o piață din Strășeni.
-
Moldovao zi în urmăMoldovean decedat în Polonia: Bărbatul și-a pierdut viața într-un grav accident de circulație.
-
Moldova4 zile în urmăFost polițist, trimis în judecată: A întocmit un proces-verbal pe numele Ludmilei Vartic, după decesul acesteia.
