Rețele de socializare

Moldova

Primele imagini de la Coșcalia, unde două persoane au decedat în mașina blocată în nămeți. Erau soț și soție

Primele imagini de la Coșcalia, acolo unde două persoane au decedat în mașina blocată în nămeți au fost publicate de site-ul local Studio-L Căușeni.

Publicat

În imaginile de la fața locului se observă că automobilul în care se aflau victimele era acoperit de nămeți.

Amintim că cadavrele a două persoane au fost depistate într-un automobil blocat în nămeți. Descoperirea macabră a avut loc în dimineața de 27 noiembrie, la intrarea în localitatea Coșcalia, din raionul Căușeni.

Informația a fost făcută publică de jurnaliștii portalului PulsMedia. 


Liliana Pușcașu, ofițerul de presă al IGSU a declarat că la ora 08.03 angajații IGSU au fost alertați să intervină pentru a scoate un autovehicul blocat în nămeți. La fața locului a intervenit un echipaj de salvatori. Ajunși la destinație aceștia au stabilit că în mașina înzăpezită se aflau două persoane fără semne de viață. Din nefericire, medicii veniți la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a salva persoanele, acestea erau deja decedate.

Iar ofițerul de presă de la IP Căușeni, Mariana Didenco, a declarat că victimele sunt un bărbat și o femeie, ambii de câte 63 de ani, fiind soț și soție. O versiune preliminară a tragediei ar fi că victimele s-au intoxicat cu monoxid de carbon emanat în habitaclul vehiculului.

O altă tragedie s-a produs în satul Cruglic din rainul Criuleni. Acolo, un bărbat de 48 de ani a fost găsit mort în troiene. Acesta era originar din localitatea Izbiște, iar anterior a mai plecat de la domiciliu fără a-și anunța rudele.


Moldova

/VIDEO/ Tâlhăriile, la ordinea zilei: Patru persoane, arestate după ce ar fi bătut și deposedat de bunuri un bărbat.

Patru persoane, printre care și un minor, au fost reținute și arestate pentru 30 de zile, fiind bănuite de comiterea unei tâlhării, după ce ar fi atras un bărbat într-o zonă forestieră și l-ar fi agresat pentru a-l deposeda de bunuri și bani.

Publicat

Potrivit Inspectoratului Național de Investigații, ofițerii Direcției investigații criminale, în comun cu polițiștii și procurorii din Anenii Noi, au documentat cazul produs în localitatea Mereni. Victima este un bărbat de 39 de ani, administrator al unei firme de export a cerealelor.

Conform anchetatorilor, acesta a fost abordat de persoane necunoscute sub pretextul achiziționării de cereale. Suspecții au urcat în automobilul bărbatului, după care s-au deplasat într-o zonă forestieră, unde l-ar fi agresat fizic, provocându-i leziuni corporale.

În urma acțiunilor violente, bănuiții l-au deposedat pe bărbat de o armă de foc cu cinci cartușe și de telefonul mobil, iar ulterior ar fi efectuat și un transfer fraudulos în sumă de 12.700 de lei. După comiterea faptei, aceștia au fugit de la locul infracțiunii.


În urma măsurilor operative și a probelor acumulate, cu suportul mascaților de la „Fulger”, suspecții au fost reținuți în localitatea Răzeni din raionul Ialoveni. Este vorba despre un minor de 17 ani din Orhei, doi bărbați de 20 și 26 de ani din raioanele Șoldănești și Rezina, precum și un tânăr de 23 de ani din stânga Nistrului, care se afla în căutare de către Poliția de Frontieră.

Toți cei patru au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile. Conform legislației în vigoare, pentru infracțiunea de tâlhărie, persoanele găsite vinovate riscă pedepse cu închisoarea de la 8 la 10 ani.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Trafic în proporții deosebit de mari: Poliția a ridicat droguri în valoare de 400 de mii de lei, iar un tânăr a fost reținut.

Un grup infracțional organizat, specializat în trafic de droguri în proporții deosebit de mari, este investigat de ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate și de cei de urmărire penală ai Inspectoratului Național de Investigații. În urma intervenției, un tânăr de 19 ani a fost reținut, iar droguri în valoare de aproximativ 400 de mii de lei au fost ridicate de oamenii legii.

Publicat

Potrivit anchetatorilor, mai multe persoane ar fi acționat coordonat, punând la punct un mecanism bine organizat de producere, procurare, păstrare, transportare și distribuire a marijuanei, hașișului, cocainei și a altor substanțe narcotice.

Distribuirea către consumatorii finali se realiza atât prin intermediul unor magazine online ilegale, operate pe aplicații mobile, cât și prin livrări directe, prin plasarea drogurilor în ascunzișuri amplasate în locuri publice din municipiul Chișinău.

În cadrul măsurilor speciale de investigație, oamenii legii au stabilit că un tânăr de 19 ani, originar din raionul Căușeni, ar fi închiriat un apartament în capitală. Acolo, acesta porționa substanțele narcotice în doze mici, după care le plasa în ascunzișuri destinate consumatorilor, obținând profit din activitatea ilegală.


Suspectul a fost reținut, iar în urma percheziției efectuate la domiciliul său au fost ridicate aproximativ 700 de grame de PVP, cunoscut sub denumirea de „sare”, bandă adezivă de diferite culori, pachețele de tip zip-lock și cântare electronice de înaltă precizie.

Valoarea totală estimativă a drogurilor confiscate constituie circa 400 de mii de lei. Tânărul a fost plasat în arest preventiv în Penitenciarul nr. 13.

Investigațiile continuă pentru a stabili întreaga activitate a grupului infracțional, rolul fiecărei persoane implicate și pentru identificarea tuturor complicilor.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ „Ploaie” de încălcări, la Glodeni: Încă un om al legii a fost prins în stare de ebrietate la volan.

Șeful serviciului patrulare al raionului Glodeni, Anatolie Muncă, a fost oprit de polițiști în trafic fiind bănuit că a urcat băut la volan. Acest caz a fost făcut public de NordNews, apoi responsabilii de la poliție au venit cu un comunicat de presă oficial unde au confirmat că un angajat al IP Glodeni a fost oprit în trafic și dus la inspectorat pentru că a refuzat testarea alcoolscopică. Presa locală a publicat mai multe imagini în care omul legii ar fi surprins în timp ce consumă alcool, apoi urcă nestingherit la volan.

Publicat

Potrivit poliției, totul s-a întâmplat în seara de 15 ianuarie, pe strada Suveranității din Glodeni. Bărbatul a refuzat testarea alcoolscopică.

Ulterior, omul legii a fost dus la inspectorat unde i-au fost prelevate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Până la obținerea rezultatelor, conducerea Inspectoratului General al Poliției a permis inițierea procedurilor legale de suspendare din funcție a angajatului vizat, precum și a șefului IP Glodeni, pentru deficiențe grave de management și lipsă de control asupra disciplinei personalului.


Conform legii, angajatul IP Glodeni riscă să fie sancționat cu amendă de până la 150 de mii de lei sau cu privare de libertate de până la 3 ani, cu anularea dreptului de a conduce.

Cazul nu este unul izolat. Acum două zile, pe 14 ianuarie, șeful adjunct al procuraturii Glodeni a fost prins conducând în stare de ebrietate și a refuzat testarea alcoolscopică. Ulterior, acesta și-a anunțat demisia, iar pe numele său a fost deschis un dosar penal.


Citește mai departe

topul săptămânii