Moldova
Și-ar fi ucis amicul de pahar. Un chișinăuian își va petrece următorii 12 ani după gratii
Un bărbat în vârstă de 52 de ani din Chișinău a fost condamnat la 12 ani de închisoare cu executarea într-un penitenciar de tip închis, după ce a fost găsit vinovat de omor.
Sentința a fost pronunțată de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, ca urmare a unui incident tragic care a avut loc în seara de 3 februarie, într-un apartament din sectorul Botanica al Capitalei. Potrivit informațiilor furnizate de procurori, crima s-a produs în timp ce cei doi bărbați consumau băuturi alcoolice în apartamentul unde se aflau.
O ceartă apărută între ei a escaladat rapid, culminând cu aplicarea unei lovituri mortale.
Inculpatul a folosit un cuțit de bucătărie pentru a lovi victima în regiunea hemitoracelui stâng, cauzând răni grave care au dus la decesul victimei. În urma procesului, judecătorii au decis că bărbatul de 52 de ani este vinovat de omor și l-au condamnat la 12 ani de închisoare, cu executarea pedepsei într-un penitenciar de tip închis.
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată în termen de 15 zile de la pronunțare.
Moldova
Și-ar fi snopit iubita în bătăi: Un cetățean străin, reținut pe urme fierbinți de poliția din Hîncești
Și-ar fi snopit iubita în bătăi după care a fugit de la fața locului. Un cetățean străin în vârstă de 28 de ani a fost reținut de polițiștii din Hîncești, fiind bănuit de violență în familie.
Potrivit forțelor de ordine, totul s-ar fi întâmplat în satul Buțeni, acolo unde victima și suspectul locuiau împreună.
Cei doi s-ar fi luat ceartă, iar tânărul ar fi lovit-o de mai multe ori pe concubina sa, cauzându-i leziuni. Când și-a dat seama ce a făcut, el a urcat în mașină și a fugit de la locul faptei.
Victima însă s-a adresat la poliție, iar după o serie de măsuri speciale, bănuitul a fost localizat și reținut.
În prezent, el se află în arest preventiv pe un termen de 20 de zile, iar în privința acestuia a fost pornită o cauză penală pentru violență în familie.
Moldova
La 16 ani, membru al unei rețele de trafic de droguri. Polițiștii au găsit la el narcotice de 1.000.000 de lei
Un adolescent de 16 ani din nordul Republicii Moldova a fost reținut în Chișinău pentru trafic de droguri.
Acesta a fost prins în flagrant cu un 1 kg de hașiș, pregătit pentru distribuție. Potrivit autorităților, minorul opera în cadrul unei rețele de trafic de droguri care plasa substanțe interzise în ascunzișuri pentru distribuție ulterioară.
Rolul lui era de a distribui narcotice în cantități angro, care ulterior erau preluate de alți curieri care le vindeau cu amănuntul. Mai exact, odată la 10 zile minorul venea la Chișinău pentru a prelua narcoticele de la mai-marii grupului, pe care le distribuia ulterior în diverse regiuni ale țării. Oamenii legii au percheziționat apartamentul închiriat de către băiat la indicația liderului grupului, iar acolo au depistat un adevărat arsenal de substanțe interzise, inclusiv marijuana și droguri sintetice, cum ar fi PVP și mefedronă.
De asemenea, au fost ridicate și echipamente de cântărire, dar și pachete pentru depozitare.
Potrivit estimărilor, valoarea totală a drogurilor pe piața neagră este de peste 1.000.000 de lei. După reținere, minorul a fost plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile în timp ce investigațiile continuă pentru identificarea altor membri ai grupului infracțional.
Moldova
„-Ai băut azi? – Nu, ieri! ”. Un tânăr de 23 de ani a fost prins beat criță la ghidonul motocicletei
Transformat din motociclist în pieton. Un tânăr de 23 de ani nu va mai avea dreptul să ghideze calul său de fier după ce a fost prins beat criță.
Oamenii legii au stopat motociclistul pe una din străzile satului Hagimus din raionul Căușeni, după ce l-au observat deplasându-se haotic. Întrebat dacă a consumat alcool, tânărul a răspuns că a băut cu o zi mai devreme.
Rezultatul testului a arătat o concentrație ce depășește de 8 ori norma maximă admisă de lege. Prin urmare, la fața locului a intervenit și serviciul de evacuare, iar motocicleta tânărului a fost dusă la o parcare specială.
Totodată, pe numele său a fost pornit dosar pentru condusul unității de transport în stare de ebrietate avansată, iar dacă va fi găsit vinovat, îi va fi anulat permisul de conducere.
-
Moldova6 zile în urmă
Minorele care acum 7 luni au ucis cu bestialitate o bătrână din Telenești, condamnate. Motivul pentru care au săvârșit crima
-
Moldova6 zile în urmă
Accident de coșmar, la Hîncești: O șoferiță de 19 ani scoasă decedată dintre fiarele contorsionate ale mașinii
-
Moldova5 zile în urmă
Tragedia de la Grigoriopol: Mama și cei 5 copii ai săi, morți într-un incendiu, petrecuți pe ultimul drum
-
Moldova4 zile în urmă
Ar fi comandat asasinarea fostului soț. O femeie din Cahul oferea 20.000 de euro ca bărbatul cărui îi jurase cândva iubire „să nu mai fie”
-
Moldovao zi în urmă
Iresponsabilitate maximă: O femeie este căutată de inspectorii mediului după ce a aruncat mai mulți saci cu gunoi pe un câmp din orășelul Codru
-
Moldova4 zile în urmă
Accident de groază la Căușeni: Cel puțin o persoană a decedat după ce un autobuz s-a tamponat cu o mașină
-
Moldova4 zile în urmă
Cât costă eliberarea de armată în nordul țării? CNA a aflat „tarifele” de la un militar reținut pentru trafic de influență
-
Moldova4 zile în urmă
Tragedie de neimaginat în capitală: Un copil de 8 ani s-a împușcat din arma tatălui său