Moldova
Bărbatul care și-a aruncat fetița de 3 luni de la etajul 4, condamnat la ani grei de închisoare! Decizia Judecătoriei Buiucani
Bărbatul, cetățean libanez, care la începutul lunii iulie anul trecut și-ar fi aruncat propriul copil în vârstă de doar 3 luni de la etajul 4 al unui bloc de la Buiucani, și-a aflat sentința. Acesta a fost condamnat la 17 ani și 6 luni de închisoare. Decizia a fost pronunțată cu puțin timp în urmă de magistrata Judecătoriei Buiucani Elena Costiuc.

După ispășirea pedepsei dictate de instanță, cetățeanul libanez urmează să fie expulzat din Republica Moldova și întors în Liban, scrie Tv8.md.
„Eu consider că este o sentință de condamnare legală, consider că nu o să fie atacată mai departe. El nu și-a recunoscut vina, am audiat în procedura generală. S-a demonstrat vinovăția inculpatului, Dânsul a făcut asta în urma unei crize de nervi”, a declarat procurorul de caz Liliana Beșliu.
Cauza penală a ajuns pe masa magistraților în luna septembrie 2022. Cauza a fost examinată în procedura generală, în condițiile în care inculpatul a pledat și pledează în continuare nevinovat.
În cadrul anchetei, a fost efectuată și o expertiză psihiatrică, rezultatul căreia a arătat că libanezul în vârstă de 28 de ani, cu permis de ședere în Republica Moldova, a acționat în condiții de discernământ.
„Conform concluziilor expertizei psihiatrice, învinuitul este declarat responsabil”, a punctat atunci PG.
Cetățeanul libanez este învinuit de omor săvârșit cu bună ştiinţă, cu deosebită cruzime și din motive sadice, asupra unui minor, membru de familie. Acesta riscă până la 20 de ani de închisoare sau chiar detenție pe viață.
Amintim că tragedia s-a produs în seara de 4 iulie, într-un bloc de locuit din sectorul Buiucani. Bebelușul a murit pe loc, după ce ar fi fost aruncat de la fereastra unui apartament situat la etajul 4. În momentul în care a avut loc nenorocirea, mama bebelușului s-ar fi aflat la magazin, împreună cu copilul mai mare.
După reținere, tatăl copilului mort spunea că din cauza stării de sănătate, nu își amintește ce s-a întâmplat în seara tragediei. Bărbatul suferă de diabet zaharat și este dependent de insulină.
Moldova
Carambol la Ialoveni: Patru mașini au fost implicate într-un accident violent.
Trafic dat peste cap, în după-amiază zilei de 6 iunie, la intrarea în orașul Ialoveni, după ce patru mașini au fost implicate într-un accident rutier.

Totul s-a întâmplat în jurul orei 13:00. Potrivit informațiilor preliminare, un șofer de 69 de ani, care intenționa să vireze din oraș spre Hîncești, nu s-ar fi asigurat la schimbarea direcției. În urma manevrei, a fost lovit de un alt autoturism condus de un tânăr de 22 de ani, care circula regulamentar spre Chișinău.
Impactul a fost atât de puternic, încât una dintre mașini a fost proiectată în parapetul de pe mijlocul drumului. Cioburile și bucăți din caroserie au avariat alte două vehicule aflate în apropiere.
Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită. Ambii șoferi au fost testați cu aparatul alcooltest, iar rezultatele au fost negative.
Poliția investighează cazul pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului. Circulația în zonă a fost îngreunată zeci de minute.
Moldova
Tragedie greu de imaginat: Un copil de doi ani a murit strivit de aragaz, la Drochia.
Caz dramatic într-o gospodărie din raionul Drochia. Un băiețel de doar doi ani și-a pierdut viața, după ce un aragaz s-a prăbușit peste el.

Totul s-a întâmplat în timp ce micuțul se afla acasă împreună cu familia. Potrivit poliției, copilul ar fi deschis ușa cuptorului electric încorporat și s-ar fi urcat pe ea. Greutatea sa a dezechilibrat aparatul electrocasnic, care a căzut peste el.
Impactul a fost fatal – băiatul a suferit răni grave și a decedat înainte ca echipajul medical să ajungă la fața locului.
Oamenii legii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs nenorocirea.
Moldova
Impact devastator, în capitală: Doi copii și un adult, la spital după o tamponare violentă.
Scene de groază, în Capitală! Două mașini s-au ciocnit frontal, iar în urma impactului, doi copii și un adult au ajuns la spital.

Accidentul s-a produs în amiaza zilei de 6 iunie, pe bulevardul Dacia. Potrivit poliției, un șofer nu ar fi cedat trecerea unui alt autoturism care circula pe drumul cu prioritate.
Imaginile de la fața locului arată distrugeri serioase la ambele mașini — capotele sunt făcute zob, iar bucăți din caroserie sunt împrăștiate pe carosabil. Mai mult, în urma impactului una dintre mașini a fost proiectată pe zona verde care delimitează direcțiile de deplasare. La fața locului au intervenit rapid echipajele de poliție și ambulanțele.
Doi pasageri minori din mașina care ar fi provocat accidentul, dar și un adult au fost preluați de medici și transportați la spital pentru investigații.
Oamenii legii au deschis o anchetă și urmează să stabilească toate circumstanțele producerii accidentului.
-
Moldova5 zile în urmă
Accident fatal în Belgia: Un copil din Moldova a murit după o urmărire a poliției.
-
Moldova2 zile în urmă
Alertă în țară: O deținută de 23 de ani a evadat din Penitenciarul nr. 13 Chișinău
-
Moldova4 zile în urmă
Accident mortal cu motocicleta: un tânăr și-a pierdut viața, doi pasageri răniți grav!
-
Moldova6 zile în urmă
Un polițist a fost luat la bătaie și înjunghiat într-un troleibuz din capitală: Omul legii, spitalizat. Suspectul a reușit să fugă
-
Moldova5 zile în urmă
/VIDEO/ Și-a salvat copilul cu propria viață: un moldovean a murit în timp ce își salva fiul de la înec, în Italia.
-
Moldova3 zile în urmă
Un elicopter a aterizat de urgență în raionul Călărași. A fost activat Codul ROȘU
-
Moldova3 zile în urmă
Tragedie fără margini: O fetiță de un an a fost ucisă de câinele familiei, la Hîncești.
-
Moldova6 zile în urmă
Femeie cu un copil în brațe, spulberată de o mașină condusă de un angajat MAI băut și fără permis, la Ungheni