Moldova
Recunoscut vinovat pentru evaziunea fiscală a unei companii din domeniul vânzărilor și impus să achite statului circa 19.000.000 lei
Urmare a unui dosar penal trimis în judecată, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță tragerea la răspundere penală a unui bărbat și a unei companii pentru evaziune fiscală de aproape 19.000.000 lei.
Faptele au avut loc pe parcursul a patru luni, în 2011, atunci când bărbatul care acum are vârsta de 48 de ani a organizat încheierea unor tranzacții fictive cu alte companii. Mai exact, potrivit procurorilor PCCOCS, acesta a primit 30 de facturi fiscale furate de la compania cu pricina, în baza cărora compania ar fi cumpărat calculatoare și accesorii (chiar dacă compania asigura rețelele de magazine cu cafea, ceai, ciocolate, zahăr). Drept urmare a acestei scheme ilegale, TVA-ul companiei a fost redus cu aproape 19.000.000 lei, în doar patru luni, în baza creșterii artificiale a cheltuielilor companiei.
În acest scop, bărbatul l-a angajat într-o companie pe care o fondase pe verișorul soției sale, în calitate de curier, cu un salariu atractiv. După câteva luni, în care acesta avusese în responsabilitate doar sarcini de încărcare a contului telefonic al inculpatului, precum și era rugat să-i cumpere de mâncare pisicii, curierul a fost promovat la funcția de administrator. În noua funcție, acesta avea ca sarcină să semneze documente, inclusiv acele 30 de facturi furate de la compania condamnată, fără ca să fie pus la curent despre situația reală. Mai mult, odată cu pornirea urmăririi penale, inculpatul l-a determinat inițial pe acesta să-și asume vinovăția pentru furtul acelor facturi fiscale, precum și i-a contractat un avocat.
Totuși, urmare a investigațiilor, fostul administrator al celeilalte companii (fostul curier), care fusese manipulat de inculpat, a recunoscut situația reală și partea cunoscută de el a schemei puse la cale de inculpat. La declarația acestuia se adaugă și alte probe obținute de Inspectoratul Fiscal de Stat și de Poliție, sub conducerea procurorului, care-i demonstrează vinovăția sa și a companiei vizate în sentință. Ulterior acestor investigații, în 2017 Procurorul General a dispus gestionarea dosarului de procurorii PCCOCS, care în 2019 l-au trimis spre examinare Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani.
Astfel, prin sentința pronunțată, a fost dispusă încasarea în folosul statului a sumei de aproape 19.000.000 lei. Până la rămânerea definitivă a acestei hotărâri judecătorești, atât compania vizată, cât și bărbatul inculpat beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii. Actualmente, inculaptul este investigat de către alte autorități și alte dosare penale (acțiuni de escrocherie).
Moldova
/VIDEO/ Doi ucraineni, reținuți de poliție: au fost descoperite droguri de peste 200.000 de lei în capitală.
Doi membri ai unui grup criminal organizat au fost reținuți după ce polițiștii au descoperit droguri în valoare de peste 200.000 de lei într-un apartament închiriat din sectorul Buiucani al capitalei. Suspecții ar fi activat ca depozitari pentru un magazin online de droguri administrat prin aplicația Telegram.
Potrivit poliției, este vorba despre un tânăr de 23 de ani și o femeie de 40 de ani, ambii originari din Ucraina, care ar fi fost implicați în păstrarea și comercializarea substanțelor narcotice. Cei doi aveau rolul de a stoca drogurile, de a le ambala în doze mici și de a le distribui consumatorilor, în baza comenzilor plasate online.
În urma perchezițiilor efectuate la domiciliul închiriat de suspecți, oamenii legii au ridicat mai multe tipuri de droguri, printre care PVP, cocaină, amfetamină, mefedronă și cannabis. Valoarea substanțelor depistate este estimată la peste 200.000 de lei.
De asemenea, polițiștii au găsit peste 5.000 de pachețele de tip zip-lock, cântare electronice, dispozitive utilizate pentru consumul drogurilor, precum și sume de bani în valută străină, echivalentul a aproximativ 145.000 de lei.
Cei doi suspecți au fost reținuți pentru 72 de ore și riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 15 ani. Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea altor persoane implicate în activitatea infracțională.
Moldova
Moldovean ucis în Italia: Bărbatul a fost bătut mortal, în urma unui conflict. Suspectul, cetățean român, a fost reținut.
Un bărbat, originar din Republica Moldova, a fost ucis cu brutalitate la Roma, Italia, în urma unui conflict care a degenerat într-o crimă.
Victima, identificată drept cetățean moldovean în vârstă de 37 de ani, a fost găsită fără viață în dimineața zilei de 21 martie, într-un imobil abandonat din cartierul San Basilio, o zonă periferică a capitalei italiene.
Potrivit anchetatorilor, bărbatul a fost lovit în mod repetat cu o bară metalică, prezentând răni grave la nivelul capului și membrelor inferioare.
Descoperirea macabră a mobilizat imediat forțele de ordine. La fața locului au intervenit polițiștii, criminaliștii și medicul legist, care au început cercetările.
Identificarea victimei s-a făcut rapid, pe baza documentelor pe care le avea asupra sa. Ulterior, anchetatorii au reușit să reconstituie firul evenimentelor și să ajungă la principalul suspect.
La doar câteva ore de la descoperirea crimei, poliția a reținut un cetățean român, cunoscut și el cu antecedente, bănuit de comiterea omorului.
Potrivit informațiilor preliminare, cei doi se aflau împreună în clădirea abandonată, când între ei a izbucnit un conflict. În timpul altercației, suspectul ar fi fost insultat, inclusiv în legătură cu familia sa, reacționând violent.
Acesta ar fi recunoscut că a lovit victima în repetate rânduri cu o bară metalică, până când aceasta a decedat.
Bărbatul a fost reținut și plasat în arest, urmând să fie cercetat pentru omor. Între timp, ancheta continuă pentru a stabili cu exactitate toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.
Conform presei locale, zona în care a avut loc crima este cunoscută pentru clădirile abandonate și condițiile precare, fiind frecvent asociată cu persoane aflate în dificultate și fapte de mică criminalitate.
Moldova
Peste 60 de hectare de teren acoperite cu vegetație uscată, distruse de foc în weekend.
Peste 60 de hectare de teren au fost distruse de flăcări în doar două zile, după ce zeci de incendii de vegetație au izbucnit în mai multe regiuni ale țării.
Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, în weekend, pompierii au intervenit în 65 de cazuri pentru stingerea focarelor de iarbă uscată.
Incendiile au fost înregistrate în raioanele Orhei, Nisporeni, Ialoveni, Ungheni, Șoldănești, Strășeni, Rezina, Criuleni, Hîncești și Călărași.
Cel mai grav caz a avut loc în dimineața zilei de 21 martie, în satul Văsieni, raionul Ialoveni. Flăcările au cuprins aproximativ 20 de hectare de vegetație uscată. Două echipaje de pompieri au intervenit la fața locului și au reușit să lichideze incendiul în mai puțin de două ore.
Alte intervenții au avut loc în satul Floreni, raionul Ungheni, unde focul a mistuit circa 6 hectare de teren, dar și în localitățile Măcărești și Milești, unde au ars alte câteva hectare de vegetație uscată.
Din fericire, în urma acestor incendii nu au fost raportate victime.
Autoritățile avertizează că, în condiții de temperaturi ridicate, umiditate scăzută și vânt, orice scânteie poate provoca incendii de proporții.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență face apel către cetățeni să nu aprindă vegetația uscată sau gunoiul menajer și să evite utilizarea focului deschis în gospodării.
Totodată, părinții sunt îndemnați să supravegheze copiii și să nu le permită să se joace cu focul.
În cazul izbucnirii unui incendiu sau a observării unor focare de ardere, cetățenii sunt rugați să apeleze de urgență Serviciul 112.
-
Moldova7 zile în urmăAccident terifiant în nordul țării: Un automobil s-a tamponat cu o camionetă, la Șodănești. Un pasager, la spital.
-
Moldova6 zile în urmăAlcool, răpire și impact: Un bărbat, fiind băut, ar fi răpit mașina oaspetelui său după care a ajuns cu ea în șanț.
-
Moldova2 zile în urmăMoldovean ucis în Italia: Bărbatul a fost bătut mortal, în urma unui conflict. Suspectul, cetățean român, a fost reținut.
-
Moldova2 zile în urmă11 răniți în două accidente rutiere: În una dintre coliziuni a fost implicat și un șofer în stare de ebrietate.
-
Moldova7 zile în urmăCaz ieșit din tipare: Două minore au ajuns la spital, după ce ar fi consumat alcool într-o casă părăsită.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Descinderi antidrog la Strășeni: Trei bărbați, documentați pentru consum și trafic de narcotice.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ I-a lăsat fără milioane de lei: Un chișinăuian este bănuit de escrocherie de proporții legate de așa zise investiții.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Ar fi adus cocaină prin contrabandă: Un lider străin și doi complici din Chișinău, prinși în flagrant.
