Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Șantaj cu poze intime. Un individ a lăsat o tânără fără 2.300 de euro și 3.000 de lei

Ofițerii Direcției investigații criminalitate organizată a Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu cei ai Direcției generale urmărire penală a IGP, sub conducerea procurorilor PCCOCS, au documentat acțiunile de șantaj ale unui bărbat care amenința o femeie cu răspândirea unor informații defăimătoare. Acesta a deposedat-o de mii de lei și euro.

Publicat

Suspectul de 27 de ani a ajuns în vizorul polițiștilor după ce victima, o tânără de 24 de ani, a sesizat ofițerii de investigație.

Bănuitul a convins partea vătămată să-i transmită poze cu caracter intim, iar ulterior a solicitat și primit cu împrumut de la ea 3000 de lei și 2300 de euro.

Ulterior, când victima a solicitat restituirea banilor, suspectul i-a expediat o poză cu caracter intim în care apare fata, comunicându-i că nu mai are datorii față de ea, iar în cazul în care o să insiste pe restituirea datoriei, va expedia pozele respective actualului ei prieten.


La cererea victimei de a-și primi banii s-a alăturat și actualul ei prieten, care în rezultatul conversației cu suspectul a fost amenințat cu răfuiala fizică și moartea.

La 20 februarie, polițiștii și procurorii, cu suportul mascaților de la BPDS „Fulger”a IGP, au efectuat percheziții la domiciliul suspectului, unde au fost depistate și ridicate obiecte și probe ce demonstrează implicarea acestuia.

Bărbatul a fost reținut pentru 72 ore, iar conform legislației în vigoare persoana culpabilă de săvârșirea infracțiunii de șantaj, riscă închisoare de până la 5 ani.


Advertisement

Moldova

Incendiu în capitală: foc în bucătăria unui restaurant de pe strada Trandafirilor

Un incendiu a izbucnit în municipiul Chișinău, pe strada Trandafirilor 13, în bucătăria unui restaurant situat într-un bloc de locuințe din sectorul Botanica.

Publicat

Potrivit informațiilor preliminare, focul a afectat bunurile materiale dintr-o încăpere auxiliară a localului, cu o suprafață de aproximativ 6 metri pătrați.

La fața locului au intervenit cinci echipaje de pompieri. Din fericire, victime nu au fost înregistrate. Cauza incendiului a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit produs la coșul de evacuare a fumului.


Incidentul a fost intens discutat pe rețelele sociale, unde locatarii din zonă susțin că pizzeria ar activa de mai mulți ani în bloc, în pofida nemulțumirilor acestora. Circumstanțele complete ale cazului urmează să fie clarificate.


Citește mai departe

Moldova

Pericol pe șosea între Gura Camencii și Soroca: carosabilul s-a transformat într-un patinoar

Conducătorii auto avertizează că drumul dintre Gura Camencii și Soroca este extrem de alunecos și pune în pericol circulația.

Publicat

Potrivit șoferilor, material antiderapant a fost împrăștiat doar până la sensul giratoriu din Gura Camencii, iar mai departe carosabilul este „ca gheața”.

Prin urmare, în zonă s-au format ambuteiaje, iar unele vehicule au derapat și au ajuns pe acostament, avariate!


Autoritățile sunt îndemnate să intervină, iar șoferii – să circule cu mare prudență.


Citește mai departe

Moldova

Anchetă de amploare în România: moldoveni vizați într-o rețea de obținere frauduloasă a cetățeniei

Procurorii Parchetului General din România au efectuat joi, 18 decembrie, aproximativ 40 de percheziții într-un dosar ce vizează obținerea cetățeniei române pe baza unor acte falsificate, iar printre beneficiari se numără și cetățeni ai Republicii Moldova, potrivit Antena3 CNN.

Publicat

Ancheta scoate la iveală o rețea bine organizată, în care ar fi implicați avocați din Baroul București, funcționari publici și intermediari.

Potrivit procurorilor, gruparea ar fi activat din 2022 și ar fi folosit documente de stare civilă false pentru a demonstra, în mod fictiv, descendența din foști cetățeni români.


Doar în primele 11 luni ale acestui an ar fi fost depuse peste 900 de cereri suspecte, iar o parte dintre beneficiari au obținut pașapoarte românești și statut de cetățeni ai Uniunii Europene. Ancheta este în desfășurare.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii