Moldova
/VIDEO/ Preparau droguri în laborator, la Bălți. Un cetățean al Rusiei și complicii săi, condamnați la ani grei de închisoare
Urmare a dosarului trimis în judecată de către Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), un cetățean al Rusiei, soția sa și alte două complice au fost condamnați la 11 și 7 ani închisoare pentru trafic de droguri de peste 380.000 lei, preparate într-un laborator din Bălți.

Cei patru au vârste cuprinse între 23 și 27 de ani. Liderul grupului infracțional este din Sanct Petersburg, Rusia, cu domiciliul temporar în Bălți, de comun cu soția sa – inculpată și ea în acest dosar; iar celelalte două învinuite sunt din Râșcani și regiunea transnistreană. Cea din urmă învinuită a fost anunțată în căutare în timp ce era plasată în arest la domiciliu, după ce Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana a refuzat solicitarea procurorului PCCOCS de aplicare a arestului preventiv în privința acesteia. Liderul continuă să fie plasat în arest preventiv, iar în privința altor două învinuite a fost aplicată interdicția de părăsire a țării.
Confiscarea celor peste 380.000 lei, însă, a fost respinsă de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. Potrivit datelor din dosarul instrumentat de comun cu ofițerii INI și DGUP din cadrul Poliției, aceste mijloace financiare ar proveni din trafic de droguri, primite de lider inclusiv în criptomonedă. Prin urmare, procurorul va contesta sentința la Curtea de Apel Chișinău. Totodată, așa cum procurorul PCCOCS a solicitat condamnarea liderului la 13 ani închisoare, iar instanța a pronunțat un termen de 11 ani, acuzatorul de stat va contesta sentința emisă și în această parte.
Schema de trafic de droguri funcționa în baza comunicării liderului cu clienții, pe platforme conectate la internet. Ulterior, drogurile preparate de acesta și soția sa în laboratorul din Bălți erau plasate în ascunzișurile din Chișinău, de către celelalte două învinuite, de unde clienții le puteau prelua după achitarea comenzilor pe conturile indicate. Urmare a perchezițiilor desfășurate cu angajații „Fulger,” a fost depistată materie primă pentru prepararea drogurilor de tip mefedronă (drog similar pastilelor Ecstasy) în cantități impunătoare, accesorii pentru prepararea și vânzarea lor, precum și substanță stupefiantă.
Potrivit Codului penal, traficul de droguri se pedepsește cu închisoarea pentru un termen de la 7 la 15 ani.
Moldova
/VIDEO/ Șantaj cu poze nud: Un individ din România ar fi constrâns o copilă de 11 ani din Chișinău să-i trimită fotografii intime.
Un bărbat de 38 de ani din România este cercetat penal, după ce ar fi constrâns o copilă de doar 11 ani, din Chișinău, să-i trimită fotografii cu caracter sexual printr-o aplicație online. Individul, originar din Brașov, a primit cinci imagini, apoi ar fi insistat ca fata să-i mai trimită și altele, iar dacă nu o va face, învinuitul ar fi amenințat-o că va trimite imaginile familiei sale.

Potrivit unui comunicat al PCCOCS, sub presiunea șantajului, copila i-ar mai fi trimis trei imagini, în care a fost determinată de învinuit să facă gesturi intime, inclusiv în conversații video cu el.
Când copila a refuzat să îi mai trimită alte imagini decât cele opt, individul l-a contactat pe tatăl fetei, pe o rețea de socializare și i-a trimis două din acele fotografii intime. Bărbatul a anunțat imediat autoritățile din Chișinău. Ulterior, procurorii din Republica Moldova au cerut suportul colegilor din România pentru a afla cine deținea adresa IP și unde locuia persoana vizată, în Brașov.
Astfel, în cele din urmă autoritățile române au bătut la ușa suspectului.
Au urmat percheziții în locuința suspectului. Au fost ridicate două telefoane și un laptop, care au fost analizate de experți.
Astfel, bărbatul a fost chemat la Chișinău, unde i s-au adus acuzațiile. Procurorii PCCOCS l-au învinuit de trei fapte grave: trafic de copii, pornografie infantilă, deoarece a cerut, a folosit și a păstrat imagini intime cu ea și încălcarea vieții private, pentru că a trimis intenționat acele imagini nud altor persoane.
Procurorii PCCOCS au dispus efectuarea și altor măsuri procesual-penale, pentru continuarea obiectivă a investigațiilor.
În context, oamenii legii încurajează părinții, precum și alți membri ai familiei copiilor cu acces la aplicații de comunicare electronică, să supravegheze comportamentul online al copiilor și relațiile pe care și le-ar putea forma.
Moldova
/VIDEO/ Urmărire ca în filme pe străzile capitalei: Un șofer beat, reținut după o cursă periculoasă cu poliția.
Seară cu adrenalină maximă în capitală! Un bărbat de 36 de ani a fost reținut de polițiști, după ce a ignorat somațiile legale de a opri și a declanșat o urmărire ca-n filme pe mai multe străzi ale orașului. Totul s-a întâmplat în data de 9 iulie, când șoferul a fost surprins circulând cu viteză excesivă și efectuând manevre periculoase în trafic.

Inspectorii de patrulare i-au făcut semn să tragă pe dreapta, dar bărbatul a apăsat și mai tare pedala de accelerație, sfidând complet regulile de circulație. În doar câteva minute, zona s-a transformat într-un adevărat câmp de operațiuni. Mai multe echipaje au fost mobilizate pentru a-l intercepta, iar urmărirea s-a desfășurat pe mai multe străzi ale orașului.
În cele din urmă, polițiștii au reușit să-l blocheze pe șoferul vitezoman cu o ambuscadă organizată pe strada Vasile Lupu. Sub ochii trecătorilor adunați în zonă, bărbatul a fost scos din mașină și încătușat.
Imediat ce a fost tras pe dreapta, oamenii legii au constatat că șoferul era vizibil în stare de ebrietate. Testul cu alcoolscopul a confirmat bănuiala – 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost escortat la Inspectoratul de Poliție Buiucani și reținut pentru 72 de ore. Mașina acestuia a fost ridicată și transportată la o parcare specială.
Pe numele lui a fost deschis un dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, comportament agresiv în trafic, dar și refuzul de a se conforma indicațiilor legale ale forțelor de ordine.
Moldova
Tragedie pe Nistru: Un minor de 15 ani și-a pierdut viața în apele râului.
Final tragic pentru un adolescent de doar 15 ani, care s-a înecat în apele râului Nistru. Nenorocirea s-a produs în seara zilei de 8 iulie, în apropierea satului Varnița.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, în jurul orei 20:00, salvatorii au fost alertați despre dispariția băiatului, care intrase în apă la scăldat și nu a mai ieșit la suprafață.
Imediat, la fața locului au intervenit echipele Unității de salvatori și pompieri din Anenii Noi, dar și scafandrii Direcției regionale de căutare-salvare din municipiul Chișinău. Căutările subacvatice au fost efectuate pe parcursul serii, însă fără rezultat.
Operațiunea a fost reluată în dimineața zilei de 9 iulie, iar în jurul orei 10:40, corpul neînsuflețit al minorului a fost depistat și extras la suprafață de către scafandri. La misiune au participat și salvatori din stânga Nistrului.
Cazul este acum investigat de autoritățile competente pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.
În acest context, salvatorii trag un nou semnal de alarmă și le reamintesc părinților să supravegheze cu strictețe copiii, mai ales în apropierea râurilor și a lacurilor.
Potrivit IGSU, de la începutul sezonului estival, opt persoane, inclusiv un minor, și-au pierdut viața în apele din țară.
-
Moldova6 zile în urmă
Minor pe motocicletă, tamponat la Tomai: La volanul mașinii implicate ar fi fost primarul localității.
-
Moldova3 zile în urmă
Tânăr spulberat pe zebră, în capitală: Șoferul a abandonat victima și a dispărut.
-
Moldova2 zile în urmă
/VIDEO/ Haos pe drumurile din Orhei: Șoferi băuți, minori la volan și tentative de mituire a polițiștilor.
-
Moldova6 zile în urmă
/VIDEO/ Mașină făcută zob, copil rănit: Accident cu momente de groază pe șoseaua Balcani din Capitală.
-
Moldova3 zile în urmă
Incendiu într-un bloc nefinalizat din capitală: Flăcările au cuprins un apartament plin cu materiale de construcție.
-
Moldova7 zile în urmă
Reținut după aproape 30 de ani: Un bărbat, trimis în judecată pentru omor cu deosebită cruzime comis în 1996.
-
Moldova2 zile în urmă
/VIDEO/ Promisiuni de aur, realitate de coșmar: Doi frați din Hîncești, reținuți pentru exploatarea sexuală a șapte femei în Grecia.
-
Moldova21 de ore în urmă
Impact frontal, la Sîngerei: Un șofer s-a tamponat cu un tir, după ce a ieșit la o depășire neregulamentară.