Moldova
/VIDEO/ Doi bărbați originari din Criuleni și Strășeni au fost condamnați ani grei de închisoare, după ce au furat tablouri în valoare de 17 mln euro dintr-un muzeu din Italia
Doi bărbați originari din Criuleni și Strășeni au fost condamnați la 12 și 13 ani închisoare, în penitenciar de tip închis, după ce au furat tablouri în valoare de 17 mln euro dintr-un muzeu din Verona, Italia. Dosarul în care cei doi erau vizați a fost trimis în judecată în ianuarie 2017.
Totul a avut loc în septembrie 2015, atunci când cei doi, care erau membri ai unui grup infracțional format din cetățeni ai Italiei și Moldovei, au participat la comiterea unui atac tâlhăresc. Făcând uz de arme, aceștia au mers în Muzeul Castelului Vechi din orașul italian Verona, potrivit NewsMaker.
Potrivit sentinței pronunțate de Judecătoria Chișinăul, sediul Buiucani, grupul infracțional a sustras de acolo 17 tablouri, în valoare de 17.000.000 euro. Anterior atacului, unul din cei doi inculpați a inspectat împrejurimile muzeului și a făcut fotografii, pentru facilitarea comiterii infracțiunii. Ulterior, de comun cu al doilea condamnat, s-au angajat să transporte tablourile sustrase de la muzeu, apoi spre Ucraina și Moldova, după care să le pună în vânzare. Potrivit datelor din dosar, tablourile urmau să fie vândute cu trei milioane euro, iar negocierile în acest sens erau purtate în Chișinău și Tiraspol.
Ulterior investigării cazului de autoritățile din Italia, în 2016, acestea au informat autoritățile din Moldova, care au pornit propriile investigații, iar în martie 2016 au avut loc reținerile pe dosar. În continuare, au fost formulate demersuri către autoritățile italiene, care după traducere au fost anexate la dosarul trimis în judecată de procurorul PCCOCS, în ianuarie 2017.
Însă, în faza de cercetare judecătorească, au apărut noi evoluții, care au impus necesitatea formulării altei solicitări pentru autoritățile din Italia, iar drept rezultat al investigațiilor naționale și colaborării cu autoritățile italiene, a fost pronunțată sentința de condamnare a inculpaților cu vârste de 36 și 38 de ani.
Moldova
Incendiu în capitală: foc în bucătăria unui restaurant de pe strada Trandafirilor
Un incendiu a izbucnit în municipiul Chișinău, pe strada Trandafirilor 13, în bucătăria unui restaurant situat într-un bloc de locuințe din sectorul Botanica.
Potrivit informațiilor preliminare, focul a afectat bunurile materiale dintr-o încăpere auxiliară a localului, cu o suprafață de aproximativ 6 metri pătrați.
La fața locului au intervenit cinci echipaje de pompieri. Din fericire, victime nu au fost înregistrate. Cauza incendiului a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit produs la coșul de evacuare a fumului.
Incidentul a fost intens discutat pe rețelele sociale, unde locatarii din zonă susțin că pizzeria ar activa de mai mulți ani în bloc, în pofida nemulțumirilor acestora. Circumstanțele complete ale cazului urmează să fie clarificate.
Moldova
Pericol pe șosea între Gura Camencii și Soroca: carosabilul s-a transformat într-un patinoar
Conducătorii auto avertizează că drumul dintre Gura Camencii și Soroca este extrem de alunecos și pune în pericol circulația.
Potrivit șoferilor, material antiderapant a fost împrăștiat doar până la sensul giratoriu din Gura Camencii, iar mai departe carosabilul este „ca gheața”.
Prin urmare, în zonă s-au format ambuteiaje, iar unele vehicule au derapat și au ajuns pe acostament, avariate!
Autoritățile sunt îndemnate să intervină, iar șoferii – să circule cu mare prudență.
Moldova
Anchetă de amploare în România: moldoveni vizați într-o rețea de obținere frauduloasă a cetățeniei
Procurorii Parchetului General din România au efectuat joi, 18 decembrie, aproximativ 40 de percheziții într-un dosar ce vizează obținerea cetățeniei române pe baza unor acte falsificate, iar printre beneficiari se numără și cetățeni ai Republicii Moldova, potrivit Antena3 CNN.
Ancheta scoate la iveală o rețea bine organizată, în care ar fi implicați avocați din Baroul București, funcționari publici și intermediari.
Potrivit procurorilor, gruparea ar fi activat din 2022 și ar fi folosit documente de stare civilă false pentru a demonstra, în mod fictiv, descendența din foști cetățeni români.
Doar în primele 11 luni ale acestui an ar fi fost depuse peste 900 de cereri suspecte, iar o parte dintre beneficiari au obținut pașapoarte românești și statut de cetățeni ai Uniunii Europene. Ancheta este în desfășurare.
-
Moldova2 zile în urmăPericol pe șosea între Gura Camencii și Soroca: carosabilul s-a transformat într-un patinoar
-
Diaspora4 zile în urmăCrimă șocantă în Italia: un moldovean a înjunghiat mortal un barman, totul a durat patru minute
-
Moldova4 zile în urmăGoană nebună la intrarea în Ialoveni: depășiri pe contrasens și pe acostament, surprinse pe video
-
Moldova6 zile în urmăJaf într-un oficiu bancar din Chișinău. Doi tineri de 18 și 19 ani, arestați
-
Moldova6 zile în urmăTânăr de 18 ani, lovit pe trecerea de pietoni, pe Calea Orheiului
-
Moldova4 zile în urmăBeat și violent: a încercat să ia arma unui polițist și a ajuns la închisoare
-
Diaspora5 zile în urmăO moldoveancă executa ilegal operații estetice în Italia, deși nici măcar nu vorbea limba. Femeie carabinier sub acoperire pentru a o prinde
-
Moldova4 zile în urmăAr fi lăsat o plită electrică conectată: Un bărbat din Ruseștii Noi a murit intoxicat cu produse de ardere.
