Moldova
Băutura și o ceartă cu soția l-au făcut să vrea să-și pună capăt zilelor. Un bărbat de 45 de ani a ajuns la spital după ce ar fi sărit în gol
Băutura și o ceartă cu soția l-au făcut să vrea să-și pună capăt zilelor. Un bărbat de 45 de ani a ajuns la spital după ce ar fi sărit în gol de la etajul 2.

Totul a avut loc în seara de 8 iunie, puțin după ora 21.00, pe strada Ion Creangă din sectorul Buiucani al capitalei. Potrivit datelor oferite de către ofițerul de presă de la Poliția Capitalei, Natalia Stati, bărbatul de 45 de ani se afla în stare de ebrietate.
Între el și soția sa s-ar fi iscat un conflict, iar într-un moment dat, acesta acesta a deschis geamul și a sărit în gol de la etajul 2. Din fericire, în urma căderii, bărbatul a rămas în viață. Acesta însă a suferit mai multe traumatisme și a fost dus la spital pentru îngrijiri medicale.
Poliția a pornit o anchetă pe caz pentru a stabili toate circumstanțele.
Moldova
Neatenția face victime: Doi oameni, duși la spital după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat în șanț.
Un moment de neatenție la volan s-a transformat într-un accident rutier, pe un drum din raionul Comrat. O femeie și un bărbat au ajuns la spital, după ce mașina în care se aflau a derapat și s-a oprit într-un șanț de pe marginea carosabilului.

Totul s-a întâmplat în seara de 21 iunie, în jurul orei 20:50, între satele Beșalma și Chirsova. Potrivit poliției, o femeie de 47 de ani, originară din Ceadîr-Lunga, se deplasa cu autoturismul pe traseu, când ar fi pierdut controlul volanului și a ieșit de pe drum, răsturnându-se în afara carosabilului.
În mașină se mai afla un pasager, un bărbat de 48 de ani. Ambii au fost preluați de ambulanță și transportați la Spitalul Raional Comrat pentru investigații medicale. Din fericire, viața celor doi este în afara oricărui pericol.
Testul cu aparatul Drager a indicat că șoferița nu consumase alcool și nu se afla în stare de ebrietate în momentul coliziunii.
Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului.
Moldova
Accident fatal pe un drum din Glodeni: Un tânăr a murit, după ce s-a răsturnat cu motocicleta.
Un tânăr de 24 de ani și-a pierdut viața într-un accident cumplit petrecut în dimineața zilei de 21 iunie, pe drumul dintre satele Balatina și Clococenii Vechi, din raionul Glodeni.

Potrivit poliției, motociclistul, care circula pe o motocicletă fără număr de înmatriculare, a pierdut controlul ghidonului, a ieșit de pe carosabil și s-a răsturnat violent.
Tânărul a fost proiectat pe marginea drumului, iar motocicleta s-a făcut un morman de fiare contorsionate. Martorii au sunat imediat la 112, iar ambulanța l-a preluat în stare gravă și l-a transportat la Spitalul Raional Glodeni.
Din păcate, rănile suferite au fost incompatibile cu viața, iar motociclistul a decedat la scurt timp după internare.
Poliția a demarat o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte ale tragediei. Cauza producerii accidentului rămâne deocamdată neclară, iar investigațiile continuă.
Moldova
Crimă oribilă în Fălești: Un tânăr și-ar fi ucis cu deosebită cruzime bunica.
O crimă șocantă a zguduit orașul Fălești, după ce un tânăr de 27 de ani și-ar fi ucis bunica, o femeie în vârstă de 82 de ani, lovind-o cu un ciocan în cap.

Incidentul s-a petrecut seara de 22 iunie, în jurul orei 19:30, în casa unde cei doi locuiau împreună. Potrivit poliției, între bărbat și bunica sa a izbucnit un conflict violent, iar, în momentul escaladării, tânărul ar fi lovit-o cu brutalitate pe femeie.
Victima a suferit răni grave și a decedat pe loc, fără a mai primi vreun ajutor.
Imediat după sesizare, polițiștii au ajuns la fața locului și l-au reținut pe agresor pentru 72 de ore. Bărbatul este cercetat penal pentru omor, o infracțiune pedepsită cu închisoare de la 15 până la 20 de ani sau chiar detențiune pe viață.
De menționat că, potrivit localnicilor, cu puțin timp înainte de tragedie, individul ar fi atacat o femeie în plină stradă, însă acest incident nu a fost, deocamdată, confirmat de autorități.
Poliția continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele cazului.
-
Moldova3 zile în urmă
Descoperire macabră, la Soroca: O femeie ar fi avortat acasă, iar fătul l-ar fi aruncat într-o fântână.
-
Moldova5 zile în urmă
/VIDEO/ Jaf în plină zi, în mijlocul pieței: O femeie a rămas fără 28 de mii de lei, iar hoțul a fost prins la scurt timp.
-
Moldova3 zile în urmă
Și-a găsit sfârșitul pe trotuar: O femeie a murit, strivită de o mașină condusă de un tânăr fără permis, la Strășeni.
-
Moldovao zi în urmă
Vandal surprins în flagrant: A spart trei mașini în sectorul Centru din Chișinău
-
Moldova5 zile în urmă
Tentativă ca-n filme, dejucată: un ucrainean a încercat să treacă ilegal granița cu un paramotor.
-
Moldova3 zile în urmă
/VIDEO/ Tragedie pe zebră, la Telenești: Un biciclist a fost lovit mortal de o mașină, în timp ce traversa strada.
-
Moldova3 ore în urmă
Va răspunde în fața legii: Bărbatul din Glodeni, care a torturat un cal până la moarte, condamnat.
-
Moldovao zi în urmă
Pericol în trafic: O fetiță pe trotinetă, la un pas de a fi spulberată de un automobil