Moldova
Român trimis în judecată pentru exploatarea sexuală comercială a cinci moldovence, în Belgia
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a trimis în judecată dosarul de învinuire a unui cetățean român de exploatarea sexuală în scop comercial și exploatare în activități criminale în Belgia a cinci fete din Moldova, în perioada 2019-2021, în cadrul unui grup infracțional.

Victimele sunt originare din Chișinău, Bălți, Anenii Noi, Râșcani și au vârste cuprinse între 19 și 33 ani. Potrivit materialelor dosarului penal, investigat sub conducerea PCCOCS de către Centrul pentru Combaterea Traficului de Persoane, atunci când a venit cu oferta de muncă, inculpatul a profitat de situația precară a fetelor din punct de vedere al supraviețuirii sociale. Apoi, atunci când una din victime l-a anunțat că renunță la prestarea serviciilor, acesta a divulgat către membrii de familie genul de activitate al acesteia. Iar într-un alt caz, acesta și-a asumat profilul de „loverboy” pentru ca să-și atingă scopul exploatării sexuale comerciale. Mai mult decât atât, din plățile încasate de către victime inculpatul își însușea 50%, spre exemplu, în cazul unei victime și-a însușit suma de 15.000 euro. Totodată, acesta le impunea inclusiv să le vândă cocaină clienților, iar pentru asigurarea executării comenzilor de exploatare sexuală, le subordona psihologic și le agresa fizic.
În noiembrie 2021, în baza informațiilor operative, bărbatul a fost reținut în Chișinău, unde venea periodic pentru recrutarea victimelor. Ulterior, la solicitarea procurorilor PCCOCS acesta a fost plasat în arest preventiv. Până la un verdict final al instanței de judecată, acesta însă se prevalează de prezumția nevinovăției. În ceea ce privește alți complici ai grupului infracțional condus de acesta, investigațiile penale continuă într-un dosar separat.
Moldova
/VIDEO/ Mașină făcută zob, copil rănit: Accident cu momente de groază pe șoseaua Balcani din Capitală.
Accident cu momente de groază pe șoseaua Balcani din Capitală, în urma căruia un copil a fost rănit și transportat de urgență la spital! Impactul s-a produs după ce o șoferiță în vârstă de 26 de ani a pierdut controlul volanului, iar autoturismul pe care îl conducea s-a răsturnat, în apropiere de comuna Grătiești.

Totul s-a întâmplat în seara de 3 iulie, în jurul orei 21:05. Potrivit primelor informații, tânăra, din motive deocamdată neclare, a pierdut controlul volanului, a derapat și a ajuns pe acostament, după care mașina s-a răsturnat.
În automobil se mai afla un pasager – un copil mic, care, în urma impactului, a avut nevoie de îngrijiri medicale. Micuțul a fost preluat de urgență de o ambulanță și transportat la spital pentru investigații.
Mai mulți șoferi care treceau prin zonă nu au rămas indiferenți și au oprit imediat, sărind în ajutorul victimelor. Aceștia au reușit să le scoată din mașina transformată într-un morman de fiare.
La fața locului au intervenit polițiștii, care urmează să stabilească toate circumstanțele în care s-a produs accidentul. Oamenii legii au deschis o anchetă pe acest caz.
Moldova
Reținut după aproape 30 de ani: Un bărbat, trimis în judecată pentru omor cu deosebită cruzime comis în 1996.
După aproape trei decenii de căutări, procurorii din Hîncești au finalizat urmărirea penală și au trimis în judecată un bărbat acuzat de omor cu deosebită cruzime, comis în noaptea de 7 septembrie 1996, într-un club de noapte din centrul țării.

Făptașul ar fi agresat o adolescentă de 16 ani care i-a respins avansurile, aplicându-i mai întâi lovituri cu palma, iar mai apoi a continuat să o lovească brutal cu pumnii și picioarele.
Fata a încercat să fugă, dar a fost prinsă și bătută până a suferit leziuni incompatibile cu viața.
Pentru a scăpa de răspundere, suspectul și-a falsificat identitatea cu ajutorul unor complici neidentificați, obținând acte false — certificat de naștere, buletin și pașaport — și a părăsit țara.
Metodele moderne de investigare au condus la identificarea și reținerea lui abia acum, la aproape 30 de ani de la comiterea faptei.
Inculpatul riscă o pedeapsă de până la 20 de ani de închisoare sau detențiune pe viață.
Moldova
Accident matinal la Sîngera: O mașină s-a răsturnat, trei persoane au ajuns la spital.
Dimineață cu ghinion în localitatea Sângera din municipiul Chișinău. O mașină s-a răsturnat, iar trei persoane au suferit multiple traumatisme și au ajuns pe patul de spital în urma unei coliziuni violente. Accidentul s-a produs în dimineața zilei de 3 iulie, în jurul orei 07:38.

Potrivit primelor informații, unul dintre șoferi nu ar fi ținut cont de situația rutieră și s-a tamponat violent cu un alt automobil, care circula regulamentar. Impactul a fost atât de mare, încât una dintre mașini s-a întors cu roțile în sus, pe carosabil.
Trei persoane au fost rănite — șoferul din vehiculul răsturnat și doi pasageri din cealaltă mașină. Toți au fost transportați de urgență la Institutul de Medicină Urgentă, pentru investigații și îngrijiri medicale.
Zona a fost securizată de polițiști, care au deschis o anchetă și urmează să stabilească cine se face vinovat de producerea accidentului. Traficul în zonă a fost îngreunat pentru câteva zeci de minute.
-
Moldova7 zile în urmă
Un moldovean, suspectat că a ucis la comandă fiica unui afacerist în Germania, prins la granița României
-
Moldova7 zile în urmă
Imagini apocaliptice, în sudul țării. Zeci de hectare de teren, compromise de incendii. Mai multe locuințe au fost afectate de foc
-
Moldova7 zile în urmă
Un polițist, reținut după ce ar fi ajutat tânăra deținută la Penitenciarul 13 să evadeze
-
Moldova3 zile în urmă
A lovit un vehicul, apoi a ricoșat în alte două și a ajuns în pădure: traseul haotic al unui șofer, soldat cu cinci mașini avariate și doi răniți la Chișinău
-
Moldova4 zile în urmă
După faptă și răsplată: Indivizii care ar fi dat buzna într-o casă din Durlești și au bătut proprietarul, condamnați.
-
Moldova3 zile în urmă
Tragedie pe un drum din Bădiceni: Un tânăr de 19 ani, fără permis și beat criță, a provocat un accident fatal.
-
Moldova3 zile în urmă
/VIDEO/ Șantaj cu 10.000 de euro: o femeie, reținută în timp ce încasa banii pentru un video defăimător.
-
Moldova23 de ore în urmă
Accident matinal la Sîngera: O mașină s-a răsturnat, trei persoane au ajuns la spital.