Rețele de socializare

Moldova

Medic din capitală condamnat: Este acuzat de neglijență, care a dus la decesul unui pacient

Publicat

Prin sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani din 03 decembrie 2021, un medic din cadrul unei instituții medicale din capitală a fost condamnat pentru încălcarea din neglijență a regulilor și metodelor de acordare a asistenței medicale, soldate cu decesul pacientului (infracțiune prevăzută de art.213 lit.b) din Codul penal).

Potrivit actului de învinuire, s-a constatat că, la 11 martie 2018, medicul vizat, fiind angajat în cadrul unei instituții medico-sanitare publice din mun. Chișinău, aflându-se de gardă, a neglijat regulile și metodele de acordare a asistenței medicale în caz de urgențe medico-chirurgicale cu pericol vital, manifestate prin evaluarea eronată a stării reale a sănătății bolnavului, neasigurând supravegherea în dinamică a bolnavului, în rezultat stabilindu-se un diagnostic clinic incomplet, după care a luat decizia de a transporta pacientul în cadrul unei alte instituții medicale din capitală, deși la acel moment se impunea spitalizarea pacientului de urgență cu consultația specialiștilor (neurolog, neurochirurg, toxicolog cardiolog) pentru stabilirea diagnosticului clinic corect (infarct cardiac) și a tacticii de tratament adecvat.

Astfel, procurorii au demonstrat în cadrul ședinței de judecată, legătura directă de cauzalitate dintre încălcarea regulilor și metodelor de acordare a asistenței medicale de către medicul de gardă și survenirea decesului pacientului.


Prin urmare, medicul a fost condamnat la 3 ani de închisoare, cu executare în penitenciar de tip deschis, cu privarea de dreptul de a exercita activitatea de medic, pe un termen de 4 ani.
Subsecvent, instanța de judecată a dispus încasarea din contul condamnatului în beneficiul succesorilor victimei, a sumei de 150 000 lei cu titlu de prejudiciu moral cauzat prin infracțiune.
Sentința nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel Chișinău, în termen de 15 zile.


Moldova

O femeie a fost jefuită chiar în veceul de pe teritoriul gării feroviare din orașul Strășeni. Suspectul – reținut

Un bărbat de 38 de ani a fost arestat pentru 30 de zile, după ce ar fi intrat într-un bloc sanitar de pe teritoriul gării feroviare din orașul Strășeni, unde i-ar fi aplicat unei femei mai multe lovituri, i-a sustras telefonul mobil și geanta și a fugit într-o direcție necunoscută. Ulterior, acesta a vândut telefonul cu 100 de lei, pe teritoriul gării.

Publicat

Imediat femeia de 43 de ani a sesizat Poliția, iar ca a urmare a acțiunilor întreprinse de polițiștii din Strășeni, dar și a implicării oamenilor, suspectul a fost reținut.

Acesta este din orașul Strășeni și este cercetat pentru jaf, anterior fiind condamnat pentru fapte similare.

Conform legislației în vigoare, persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă închisoare de la 5 la 7 ani cu (sau fără) amendă de la 42 500 la 67 500 de lei.



Citește mai departe

Moldova

Peste 100 de hectare de teren, compromise de foc în weekend: Cel mai grav incendiu a izbucnit la Dănceni

Weekend de foc în întreaga țară. În perioada 04-06 mai, pompierii și salvatorii au intervenit pentru lichidarea a 45 de incendii de vegetație, care au afectat circa 100 hectare de teren.

Publicat

Unul dintre cele mai mari incendii a izbucnit în dimineața de 6 mai, în localitatea Dănceni din raionul Ialoveni. Acolo focul a nimicit peste 20 hectare de stuf. Internauții au filmat flăcările uriașe care erau observate de la sute de metri distanță, iar funinginea ajungea chiar la casele acestora.

Deși pompierii nu au anunțat încă cauza exactă de la care au izbucnit flăcările, primarul localității a scris pe o rețea socială că ar fi vorba de o incendiere intenționată. Un alt incendiu, care a mistuit 15 ha de teren s-a produs tot în raionul Ialoveni, în satul Mileștii Noi. Situație similară a fost și în satul Chirileni din raionul Ungheni, unde focul a distrus 15 hectare de vegetație.

Totodată, în această perioadă au fost  întocmite 77 procese verbale, fiind sancționate persoanele care au dat foc intenționat vegetației uscate.


În 53 de cazuri, oamenii au fost amendați, suma totală a amenzilor fiind de aproape 264.000 de lei, restul persoanelor vor munci neremunerat în folosul comunității.

De la începutul anului, au fost înregistrate 1240 de incendii de vegetație, care au distrus peste 2500 hectare de terenuri.


Citește mai departe

Moldova

Sărbători pascale cu iz de alcool: 55 de șoferi prinși băuți la volane, unii întrecând norma de aproape 10 ori

De sărbători, s-au încumetat să încalce legea. 55 de șoferi au fost prinși în zilele de sâmbătă și duminică băuți la volane.

Publicat

Unul dintre cazuri a avut loc în satul Ciulucani din raionul Telenești. Acolo, un șofer de 29 de ani avea în aerul expirat o concentrație de alcool de 1,41 mg/l. Un alt bărbat de 53 de ani, a fost stopat în aproprierea satului Șișcani, raionul Nisporeni. Acesta conducea o mașină, deși avea o concentrație de 1,29 mg/l vapori de alcool. Un alt șofer băut a fost prins pe strada Ștefan cel Mare din orașul Nisporeni, cu o concentrație de alcool de 1,04 mg/l alcool în aerul expirat.

Încă doi tineri, ambii de câte 20 de ani au fost stopați în satul Recea din raionul Strășeni, unui conducea o motocicletă, având o concentrație de alcool de 0,49 mg/l în aerul expirat. Celălalt se deplasa cu un automobil, deși avea în aer 0,39 mg/l de alcool în aerul expirat. În toate cazurile, vehiculele au fost ridicate și transportate la parcarea specială, iar conducătorii auto sunt documentați penal sau contravențional.

Oamenii legii menționează că pe lângă conducători băuți, în weekend au fost documentați și peste 1500 de vitezomani. Cu sancțiuni s-au ales și circa 600 de șoferi care au ignorat indicatoarele rutiere, 119 nu aveau cuplate centurile de siguranță, iar alți peste 400 oprit unitatea de transport în locuri interzise.



Citește mai departe

topul săptămânii