Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Incident în local: Un angajat medical a refuzat să prezinte testul COVID, a ieșit din cafenea și a urcat băut la volan

În timpul verificării respectării măsurilor de sănătate publică în orașul Rîșcani, ofițerii Direcției investigații Nord a INI au depistat încălcări admise de către un agent economic care presta servicii de alimentație publică prin permiterea accesului în local a persoanelor, fără a verifica prezența certificatelor Covid-19.

Publicat

Reprezentantul unității de alimentație publică a fost sancționat conform art. 76 (prim) din Codul Contravențional, pentru nerespectarea măsurilor de profilaxie, prevenire și/sau combatere a bolilor epidemice.

Totodată, la solicitarea prezentării certificatelor Covid-19 conform pct.5 al Hotărârii nr.63 CNESP, unul dintre consumatori a refuzat, reacționând agresiv.

După ce a ieșit din local, bărbatul a urcat la volanul automobilului personal de marca Toyota și a plecat.


La scurt timp mijlocul de transport a fost stopat de polițiști, iar în timpul verificării actelor s-a constatat că șoferul era un bărbat de 53 de ani, locuitor al orașului Rîșcani, care activează în cadrul unei instituții medicale din același oraș.

Fiind testat alcoolscopic s-a constatat că șoferul consumase băuturi alcoolice, având 0,51 mg/l vapori de alcool în aerul expirat.

Pe cazul dat, a fost pornită o cauză penală conform art.264 (prim) alin 1 din Codul penal pentru conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat.


Potrivit legii penale persoana vinovată se pedepseşte cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de până la 240 de ore, cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.

Moldova

Incendiu în capitală: foc în bucătăria unui restaurant de pe strada Trandafirilor

Un incendiu a izbucnit în municipiul Chișinău, pe strada Trandafirilor 13, în bucătăria unui restaurant situat într-un bloc de locuințe din sectorul Botanica.

Publicat

Potrivit informațiilor preliminare, focul a afectat bunurile materiale dintr-o încăpere auxiliară a localului, cu o suprafață de aproximativ 6 metri pătrați.

La fața locului au intervenit cinci echipaje de pompieri. Din fericire, victime nu au fost înregistrate. Cauza incendiului a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit produs la coșul de evacuare a fumului.


Incidentul a fost intens discutat pe rețelele sociale, unde locatarii din zonă susțin că pizzeria ar activa de mai mulți ani în bloc, în pofida nemulțumirilor acestora. Circumstanțele complete ale cazului urmează să fie clarificate.


Citește mai departe

Moldova

Pericol pe șosea între Gura Camencii și Soroca: carosabilul s-a transformat într-un patinoar

Conducătorii auto avertizează că drumul dintre Gura Camencii și Soroca este extrem de alunecos și pune în pericol circulația.

Publicat

Potrivit șoferilor, material antiderapant a fost împrăștiat doar până la sensul giratoriu din Gura Camencii, iar mai departe carosabilul este „ca gheața”.

Prin urmare, în zonă s-au format ambuteiaje, iar unele vehicule au derapat și au ajuns pe acostament, avariate!


Autoritățile sunt îndemnate să intervină, iar șoferii – să circule cu mare prudență.


Citește mai departe

Moldova

Anchetă de amploare în România: moldoveni vizați într-o rețea de obținere frauduloasă a cetățeniei

Procurorii Parchetului General din România au efectuat joi, 18 decembrie, aproximativ 40 de percheziții într-un dosar ce vizează obținerea cetățeniei române pe baza unor acte falsificate, iar printre beneficiari se numără și cetățeni ai Republicii Moldova, potrivit Antena3 CNN.

Publicat

Ancheta scoate la iveală o rețea bine organizată, în care ar fi implicați avocați din Baroul București, funcționari publici și intermediari.

Potrivit procurorilor, gruparea ar fi activat din 2022 și ar fi folosit documente de stare civilă false pentru a demonstra, în mod fictiv, descendența din foști cetățeni români.


Doar în primele 11 luni ale acestui an ar fi fost depuse peste 900 de cereri suspecte, iar o parte dintre beneficiari au obținut pașapoarte românești și statut de cetățeni ai Uniunii Europene. Ancheta este în desfășurare.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii